Cu Chinezu te poți înțelege aproape la fel de bine ca și cu orice român. Uneori chiar mai bine. Mai ales dacă te așezi la o masă și două beri cu el.
Chinezu, Cristian China Birta pe numele lui „civil” e blogger, soț și tată de copiii, e un moroșan mutat în București și e unul dintre cei mai activi apostoli 2.0 din .ro. L-am pus pe lista cu oameni faini „de intervievat” pentru Revista Bulevard. I-a venit rândul.
*
Ai trei copii frumoși și o soție înțelegătoare. Cum te împaci cu absența lor în zilele în care ba cuvântezi la o conferință la Cluj, ba vizitezi o fabrică de iaurt lângă Madrid?
Fără cele trei minuni ale mele şi fără doamna sufletului meu nu aş fi nici 10% din ceea ce sunt. Ei sunt izvorul meu de energie şi acel sentiment teribil de „acasă” fără de care eşti doar un suflet rătăcitor, pierdut printre alte suflete rătăcitoare. Da, ştiu, sunt un incredibil de norocos om, pentru că nu doar mă înţeleg că asta este ce am ales să fac şi că presupune multe drumuri, dar mă şi susţin şi, atunci când încep să obosesc, îmi zâmbesc şi îmi spun să merg înainte.
Cum se împacă ei cu absența ta?
Cred că întrebarea este cum mă împac eu cu ideea că sunt departe de ei. E groaznic, ca să o spun doar într-un singur cuvânt. Nu prea cred eu în de-astea cu bioenergii şi nu ştiu ce, dar cu cât sunt mai departe de ei (în spaţiu şi timp) cu atât am un ghem mai mare în stomac. O senzaţie oribilă, care dispare instant când ajung acasă şi îmi sar în braţe. Mă topesc tot atunci, să ştii. Şi simt acel „acasă” extraordinar.
Fiul tău e deja flăcău. Crezi că-i înclinat mai mult spre offline sau spre online?
Alex este minunat. Nu ştiu cum să o spun altfel. Munceşte enorm pentru vârsta lui, câteodată mă face să mă simt vinovat că nu mă opun să muncească atât. Dar el îmi spune să mă relaxaz, pentru că îi place foarte tare ce face. Deja sunt mai bine de trei ani de când munceşte ca actor, cu o seriozitate care uneori, recunosc, e o lecţie excepţională pe care mi-o dă. Cum să nu mă uit la el cu deosebit respect când văd că joacă în trei spectacole (este Micul Prinţ la Teatrul Odeon – are deja peste 70 de reprezentaţii, joacă în „Sinucigaşul” alături de Dan Puric, Marius Manole, Adela Mărculescu şi alţii şi în „Spitalul Comunal” la Teatrul Metrolpolis alături de Răzvan Vasilescu, Valentin Uritescu, Marius Stănescu) şi o face extrem de serios şi de profesionist?
Dacă ar mai trăi străbunicii tăi, ce crezi că ar înțelege din ce faci tu?
De înţeles ce fac eu acum nu ştiu cât ar înţelege, dar cred că ar merge pe încredere şi şi-ar spune în barbă „coptile, bag samă că ştii ce faci, ai de grijă”. Sau, la cât mă duce capul, poate le-aş fi făcut un blog colectiv.
Crezi foarte mult în dezvoltarea online-ului românesc și lucrezi intens la asta. Cât mai avem până departe?
Cred foarte tare în dezvoltarea blogurilor. Pentru că reprezintă din punctul meu de vedere, jurnalismul viitorului. Într-o lume în care a asculta şi a fi ascultat, a interacţiona cu alţii reprezintă condiţiile esenţiale pentru a exista cu adevărat, cred că blogurile vin la fix. Blogosfera românească este ok, chiar ok faţă de ce se întâmplă în alte părţi. Partea proastă este că nu este aşa cum vrem noi. Partea bună este că avem potenţial enorm de creştere.
Care-i rolul haterului (din engleză, hate = a urî) în dezvoltarea bloggerului?
Mi-e atât de milă de amărâţii ăştia încât nu vreau să mă întristez răspunzând la întrebare.
Care-i cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din online? Dar cea mai dureroasă?
Cea mai importantă lecţie a fost că fiecare suntem unici în felul nostru, dar că doar împreună putem crea unicitate. Fantastic cât de frumoasă este blogosfera atunci când se uneşte în jurul unei idei şi cât de generoasă poate să fie din toate punctele de vedere. Îmi place teribil de mult acest ecosistem 2.0 în care fiecare este important, dar în care împreună suntem minunaţi. Cea mai dureroasă lecţie a fost că oamenii folosesc uneori blogurile pentru a ascunde urâţenia din ei şi pentru a se minţi singuri. Nu reuşesc multă vreme şi nu îi ajută deloc. Dar fac asta pentru că nu reuşesc să îşi găsească rostul în viaţă. Sunt de o tristeţe înfiorătoare…
Îndrăznești o analiză într-o frază și o predicție în altă frază? Dacă da, cum au fost ultimii cinci ani de online .ro și cum crezi că vor fi următorii cinci ani?
Ultimii cinci ani au fost o creştere continuă. Bezmetică, rapidă, de neînţeles pentru unii. Dar creştere. Cred că acum suntem într-un moment în care ne-am oprit un pic să respirăm şi să ne uităm de unde am plecat, de ce dracu am alergat aşa ca nebunii, dacă şi cum ar trebui să alergăm mai departe şi, extrem de important, de ce şi către ce să mai alergăm. Aşa că în următorii cinci ani mă aştept să ne alegem pistele de alergare, distanţele pe care să alergăm, chiar adversarii şi coechipierii şi să începem să construim nişte competiţii, cu nişte regulamente, care să ne ajute să înţelegem mai bine alergatul ăsta al nostru 2.0.
Cât e de mare prăpastia dintre blogging și jurnalimul clasic?
Nu e nici o prăpastie. E doar o falsă discuţie între ce mai vocali din cele două categorii. Presa nu moare, se transformă. Cea care poate, fireşte. Şi pierde teren nu din cauza bloggerilor, cum se scuză mulţi jurnalişti, ci pentru că nu înţeleg cum funcţionează lumea modernă. Sigur că pe terenul pierdut de presă intră masiv blogurile, dar doar pentru că presa a plecat de acolo şi lumea are nevoie să fie acoperită această zonă.
Care-i faza cu influența blogurilor?
Presupun că te referi la faptul că ceea ce scrie un blogger este de câteva ori mai cu impact decât ce scrie presa, da? Influența blogurilor nu este dată de bloggeri, ci – extrem de simplu – de public. Care, în mare, zice aşa: „credem bloggerii pentru că am stabilit în timp o relaţie de încredere cu ei şi ştim că putem avea încredere în ce ne spun”.
Rugby sau fotbal?
Categoric rugby. Categoric.
Real sau Barca?
Barca.
Tolo sau Ciutacu?
Hmmmm… Cum sunt obligat să aleg, îl aleg pe Tolo.
Bere sau vin?
Categoric bere. Categoric.
Zece branduri care te reprezintă și pe care le-ai reprezenta oricând.
Primul brand este fără drept de apel: chinezu, BlogalInitiative.ro, sportlocal.ro, blogdebere.ro, blogdecinema.ro, blogdefotografie.ro, taximetre.ro, politicalocala.ro, maramureseni.ro şi în curând blogdecafea.ro.
