Despre etichetă, protocol și bune maniere

Pentru a putea vorbi, lună de lună, în Revista Bulevard, despre etichetă, protocol şi bune maniere ar trebui să știm unde și cum au apărut aceste concepte. Cred că nu surprinde pe nimeni faptul că Franța este țara în care au luat naştere normele de protocol, între anii 1500 și 1600. În timpul Regelui Francisc I au fost realizate primele codificări ale normelor de protocol și etichetă prin care s-a stabilit ordinea de precădere a nobililor, onorurile și privilegiile de care aceștia beneficiau. Mai târziu, Regele Henric al II-lea a dat un edict prin care statornicea regulile de protocol, edict considerat cel mai vechi document în materie de pe continent și care s-a păstrat până în zilele noastre.

Regele Ludovic al XIV-lea, intrat în istorie sub numele de Regele Soare, a fost cel care a dezvoltat eticheta și protocolul regal. Pentru că Regele găzduia foarte multe celebrări în grădina Palatului Versailles iar invitații obișnuiau să calce în picioare peluzele, rupând florile și plantele decorative, acesta a decis să pună, din loc în loc, mici avertismente: ,,Nu călcați iarba! ; Atenție la flori!; Utilizați aleile!” . În limba franceză avertismentele purtau numele de ,,etiquette” adică ,,etichetă”. Astfel, prin acest termen au fost ulterior definite toate regulile de comportare politicoasă pe care trebuie să le respectăm în viaţa de zi cu zi în contexul vieţii publice. În anul 1649, din ordinul Regelui Ludovic al XIV-lea a fost adoptat ,,Ceremonialul francez”,  o lucrare de peste 2000 de pagini care conține prezentarea activităţilor de la Curtea Regală şi instituie norme riguroase în organizarea acestora.

Mai târziu, în anul 1804, Împăratul Napoleon I, printr-un decret rămas în vigoare până în secolul al XX-lea, stabileşte reguli detaliate de ceremonial şi protocol civil şi militar, precum şi ordinea de precădere, pentru toate domeniile şi pentru toate nivelurile de autoritate centrală şi locală.

În România, protocolul modern a fost introdus în timpul Regelui Carol I, avându-se în vedere atât reguli și obiceiuri utilizate la Curțile Domnești ale Principatelor, dar și uzanțe din țările monarhice cu tradiție în acest domeniu.

Dar care este diferenţa între ceremonial, protocol, etichetă și bune maniere?

Ceremonialul poate fi definit ca fiind ansamblul regulilor ce indică modul de desfășurare al unei ceremonii civile, militare sau religioase, ce creează cadrul în care urmează să se desfăşoare acestea, şi arată ceea ce trebuie să facă cel sau cei care prezidează sau conduc ceremonia.

Protocolul reprezintă normele în materie de ceremonial, pentru manifestările oficiale precum și uzanțele ce trebuie respectate în relaţiile interpersonale din viaţa socială.

Eticheta reuneşte regulile convenţionale de comportare politicoasă în viaţa de zi cu zi în contexul vieţii publice.

Bunele maniere nu sunt doar reguli despre ce ai voie și ce nu ai voie să faci în societate, despre cum trebuie să ne purtăm sau ce trebuie să îmbrăcăm. Ele reprezintă, de fapt, „arta de a trăi frumos”.

Există câteva reguli generale de etichetă ce trebuie să fie respectate în orice situație:

  1.  Tratează-i pe ceilalți așa cum îți dorești tu să fii tratat!
  2. Respectă viața privată a celorlalți și nu încerca să îți impui gusturile sau punctele de vedere!
  3. Respectă oamenii!
  4. Fii tolerant și discret cu ceilalți!
  5. Fii punctual !

 

Sursa foto: http://www.google.com