Dansul strângerilor de mână

Dansul strângerilor de mână

Crezi că ai putea uita vreodată când El te-a luat cu hotărâre de mână pentru prima oară și te-a condus prin mulțime? Nu mai contează unde te-a dus, dar nu mai poți uita hotărârea gestului. Palma ta mică s-a cuibărit în palma lui ușor stingheră la început și apoi din ce în ce mai confortabil.

Apoi, în momentele de tihnă, i-ai examinat palmele, știai exact unde duce fiecare linie și îți imaginai scenarii în funcție de fiecare cută. Dacă închideai ochii, știai cum arată fiecare unghie, cum se împletesc degetele sale prin părul tău și cum știu ele să iubească.

Mâna lui caldă era acolo gata să o prindă pe a ta în chip de alinare când veneai amărâtă de la serviciu pentru că te certasei cu cine știe ce dobitoc. Și tot palma aceea caldă cu degete fine știa să te strângă protector de mână când îi erai alături în lume, ca pe un diamant ce trebuie arătat cu grijă ochilor de tot felul.

_TLC6419

Tot mâna aceea pe care o știai pe de rost te-a strâns de mână când, la reanimare fiind, îți reveneai și te linișteai subit știind că e acolo, lângă tine. Și tot o strângere de mână ai simțit și după ce ți s-a născut copilul, când mâna lui a întâlnit din nou mâna ta răsfățată în săruturi oferite cu generozitate.

Într-o zi ai realizat subit că mâinile voastre s-au înstrăinat. Din motive necunoscute romantismul s-a evaporat și strângerile de mână au devenit mai degrabă… prietenești. Apoi într-o zi, mâna aceea pe care o știai pe de rost și care de multe ori era ca o prelungire a persoanei tale – a început să strângă subit o altă mână. Ai aflat întâmplător în timp ce treceai grăbită să faci cumpărături și cumva retina ta a înregistrat în fugă acea imagine. Palmele tale au plâns de singurătate și s-au frământat de acel ”De ce?” pe care fiecare din noi ni-l punem la un moment dat.

Nici nu știai dacă să te mai bucuri când vedeai doi bătrâni în parc ținându-se de mână și înfruntând împreună timpul sau să plângi. Nici nu știai dacă să privești cu optimism perechea de îndrăgostiți ce pentru prima oară își atingeau mâinile sau să mai tragi un zăvor peste inima ta.

Într-o zi ți s-a întâmplat ceva urât și când te-ai trezit în rezerva aceea mică și înghesuită – ai simțit mâna aceea atât de iubită mângâindu-ți asigurator părul. Și ai știut din dansul acelor degete, că va fi bine, că mâinile sunt făcute să strângă alte mâini, că inimile dăruiesc iubire și primesc într-un final iubire, că sufletele însingurate sau nu, lovite sau nu, iubibile sau nu – își regăsesc până la urmă liniștea – de cele mai multe ori – prin forțe proprii.

 Foto: Claudiu Tălmaciu

Tagged , , .

Bună, sunt Amalia Sterescu şi cred în furtuni. Mai cred în puterea experienţei: pe mare zbuciumată şi vreme rea învaţă navigatorii meserie, nu pe mări calme şi liniştite. Orice furtună e o provocare să te reinventezi şi îţi răsplăteşte apoi îndrăzneala cu fiecare nou tărâm descoperit.