Toporaș pe imaș

Deși îmi propusesem să încep (și să continui) anul doar cu povești frumoase, cu simțuri, strălucire și Feți Frumoși coborâți din te miri ce cotloane, o (aproape) tânără domniță mă obligă să o demasc. Pe numele ei de scenă Toporaș, dom’șoara s-a încumetat să deraieze trenul fericirii în care mă aflam. Cum? Simplu. Cu simpla-i prezență. Nu o fi singura, astfel că aș dori să le avertizez pe următoarele ce ar avea asemenea gânduri negre, să se abțină.

laura says

Toporaș = tipicul iubitei pisicite al unui prieten apropiat. De frumoasă, nu prea e, dar e „interesantă” (zic ei, prietenii. şocaţi ca mine de alegerea cu pricina). Şi niţel şleampătă. El zice ca e deşteaptă, ceva calitate trebuia să îi găsească cineva. O cară după el peste tot, că deh, fata are (și mai mult nu are) un job serios. E toată lapte și miere. Atunci când el se află pe o rază de 3 metri. Ciudat e că vraja se rupe odata cu apropiata lui îndepărtare, toporașul își ascute lama și împroașcă în jur cu lapte acru. I se trage de la mierea fiartă și otrăvită. Are o privire de cățel plouat și gheare de ului. Încerci să porți o conversație, dar ea poartă doar acid (hialuronic). Despre una, despre alta, despre tot.

Noroc că iubi revine la distanța regulamentară de 0 depărtare și micul toporaș se metamorfozează într-un veritabil scaiete. Călărindu-l și dezmierdându-l cu ale ei gheare ascunse. Se pisicește din nou, dă din gene ca o gazelă în călduri. El, vizibil rușinat de călăritul toporașului, îi șoptește suav că se poate lăfăi pe canapeaua de 5 persoane (având în vedere faptul că o ocupă doar ei!). Toporașul pune botic, bombăne total nemulțumită și mai că scapă două lacrimi înghețate.

Şi mi-a trecut prin cap un gand, desprins din lumea „vegetală”. Am luat repede un manual de botanică and here we go:  „furnicile apucă sămânţa de toporaşi de partea cărnoasă, după care o târăsc spre muşuroi. Astfel se realizează diseminarea la distanţă, deoarece, după un timp, sămânţa se eliberează, furnicile rămânând între fălci, doar cu anexa moale a acesteia.” Ce-ar fi să facem pe dos, să le luam între dinţi la propriu (sau figurat) şi să scăpăm de ele (sau ei, toporaşii) odată pentru totdeauna?

Sursă foto:  frankzumbach.wordpress.com

Laura Opriş
Laura Opriş

Ador mâncarea bună, serile cu prietenii dragi, date-uri sau “nedate-uri” în locuri inedite, prânzurile cu cele mai minunate fapturi din lume (prietenele mele, evident!), weekend-urile liniştite, frumosul pur şi simplu…, în orice moment al vieţii noastre încărcate de gadgeturi, întâlniri şi deadline-uri pe toate planurile. “Cine nu o face?!” m-ati întreba… “Să începem cu o mică pauza” îmi spunea cineva acum muuulţi ani. Mi-am propus să încep să savurez lumea înconjurătoare, să mă bucur de micile plăceri ale vieţii… o cafea binemeritată, o ciocolată care+ti suceşte minţile, pantofii de “cenuşăreasă” şi câte şi mai câte… pe care le voi împărtaşi, aici, cu voi.