Un cadou primit aproape la timp: zăpada

Nu am crezut că o să-mi doresc așa ceva: zăpadă! Nu au fost puţine dăţile în care am spus că dacă aș sări peste anotimpul iarnă, aș fi fericită. Dar uite că mi-am dorit de Moș Crăciun zăpadă. Parcă anul trecut a nins un pic de sărbători și a arătat totul mai curat și parcă era justificat un vin fiert și o felie de cozonac.

Zăpada a venit între timp, dar iată care-mi erau gândurile în aşteptarea ei:

Iarba din curtea mea este verde, frumoasă iar biata magnolie mai mai că dă boboci !

Diva-Hunk-Snow

Problema este că fiind așa de cald, nici bolile nu se liniștesc. Avem boli care sunt mai frecvente primăvara, iar bolile respiratorii nu s-au liniștit deloc. Vorba aia veche că frigul mai îngheață din microbi e adevărată, dar nu se aplică deocamdă. Asta e… totul s-a schimbat şi nu cred că e bine pentru organismul nostru.

Mă gândeam ce am putea face ? Să mergem noi să căutăm zăpada. Să o vânăm.

Este vacanță și putem evada la munte unde este iarnă și putem să intrăm în spiritul sărbătorilor! Dacă știm să schiem, e foarte bine, dar și plimbările prin zăpadă nu ne-ar strica. Un concurs cu săniuțele, o plimbare cu sania trasă de căi sună la fel de tentant!

În toate aceste feluri am mai respira aer curat, fără microbi, ne-am crește un pic imunitatea.
Pentru copii ar fi grozav un pic de frig. Ei nu se prea plâng de frig și le-ar prinde bine o bulgărealaă. În general le place zăpada și nu ar mai veni la cabinet cu boli care să-i țină în casă (varicelă, diaree).

Eu mi-am scos toate hainele de iarnă, e drept că deocamdată iau foc în ele și m-am pornit la ski (sper să fie zăpada adevărată, nu artificială). Sper să atrag Zâna Iarnă cu costumația mea. Mi am pus condimente pentru vinul fiert, portocale și lămâi pentru sucuri, ceai cu echinaceea pentru imunitate.

Deci totul este pregătit….
Sper ca revelionul să ne prindă cu zăpada, cu sănătate și tot ce va doriți.
La mulți ani și să ne „citim” cu articole din ce în ce mai bune și mai interesante în revista Bulevard!

Sursa foto: nnylife.com