Mereu aproape de Rege

Tinerețea nu exclude experiența, pozițiile privilegiate nu trebuie să te îndepărteze de modestie iar eleganța pornește din interior. Sunt lucruri pe care le vezi, le reții și le înveți când stai de vorbă cu Sandra Gătejeanu Gheorghe, Directorul de Protocol al Casei MS Regele Mihai I. Am intervievat-o în exclusivitate pentru Revista Bulevard, înainte de debutul cursului de etichetă și bune maniere pe care-l susține la Cluj.

Cine este Sandra Gătejeanu?

În anul 2008 am terminat Facultatea de Drept a Universității București dar și Facultatea de Științe Politice din cadrul aceleiași Universități. Mi-am continuat studiile masterale și doctorale în cadrul Facultății de Drept, specializându-mă în dreptul internațional privat.

Am privilegiul să lucrez în slujba Familiei Regale a României de aproape cinci ani. O întâmplare fericită a făcut să aflu că se făceau angajări pentru postul de consilier al Alteței Sale Regale Principele Radu, care, la acel moment, deținea funcția de Reprezentant Special al Guvernului României. Am reușit să obținut postul de expert guvernamental în cadrul Biroului Reprezentantului Special al Guvernului și după câteva săptămâni mi-am început activitatea intrând direct în comitetul extins de organizare a Nunții de Diamant a Majestăților Lor Regele Mihai și Regina Ana. Din luna octombrie 2008 dețin funcția de Director de Protocol al Casei MS Regele Mihai I.

Pasiunea pentru protocol, etichetă și bune maniere și experiența acumulată în funcția de Director de Protocol m-au determinat să accept invitația de a susține prelegeri pe această temă la Institutul Diplomatic Român dar și în mediul privat.

DSC_2288

Ce te face să zâmbești?

Cred că zâmbesc destul de des. În majoritatea cazurilor soțul meu este cel care îmi aduce zâmbetul pe buze pentru că este o persoană foarte ludică.

Cum arată o zi din viața ta?

Din fericire nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Sunt zile în care îmi încep activitatea la ora 8 dimineaţa, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, unde colaborez la disciplinele Drept Roman și Istoria Statului si Dreptului Românesc. În restul săptămânii, îmi încep programul la Palatul Elisabeta unde, fie organizez prezența membrilor Familiei Regale Române la evenimentele publice din țară, fie pregătesc protocolul evenimentelor Familiei Regale (Jubilee, Seri ale Palatului Elisabeta, Dineuri, Ceremonii de Decorări). De multe ori se întâmplă să însoțesc membrii Familiei Regale a României în vizitele din țară sau din străinătate și atunci ziua mea este dedicată aproape în totalitate profesiei.  În orice caz, reușesc să îmi fac timp și pentru sport, în patru-cinci zile din săptămână, pentru cinele cu familia și prietenii și pentru a merge la teatru, operă sau film.

Cea mai frumoasă zi din viața ta?

Pe plan personal, cea mai frumoasă și cea mai fericită zi din viața mea a fost ziua în care m-am căsătorit. Pentru mine slujba de la Biserica Sfântul Elefterie a fost cel mai emoționant și fericit moment din viața mea personală.

Cea mai frumoasă amintire profesională pe care o am este legată de ziua în care am fost decorată de Majestatea Sa Regele Mihai I cu Medalia pentru loialitate. A fost o surpriză pentru mine și o mare bucurie, pentru că această decorație este semnul prețuirii Majestății Sale față de românii care au dovedit încredere și loialitate în destinul Familiei Regale din România, făcând eforturi pentru a sprijini principiile binefăcătoare ale Coroanei în țara noastră.

DSC_0772

Cum împaci viața profesională cu cea personală?

Deși atât eu cât și soțul meu avem puțin timp liber, încercăm să îl exploatăm la maximum. Important este să faci ceea ce îți place, să ai satisfacția lucrului bine făcut și să lupți întotdeauna pentru ceea ce-ți dorești. Dacă ești mulțumit cu ceea ce faci, cu viața pe care o ai, reușești să îți faci și timp pentru micile plăceri ale vieții. Dacă avem o săptămână plină la birou, încercăm să ne facem timp în week-end, dacă suntem plecați în interes de serviciu la sfârșit de săptămână, recuperăm în zilele lucrătoare.

Care e calitatea esențială pentru a lucra cu Familia Regală?

Evident că pentru fiecare post din structura Casei MS Regele există cerințe diferite, dar cred că printre calitățile esențiale ale oricărei persoane care se află în slujba Familiei Regale se află profesionalismul, altruismul, spiritul de sacrificiu și spiritul de echipă.

Cât sunt de importante bunele maniere în viața de zi cu zi?

Cred că nu există persoană care să nu se fi confruntat la un moment dat cu o situație în urma căreia să spună ,,Eu ce fac acum?”. De la ocaziile de familie, la slujbă, în viața de zi cu zi, la poveștile de dragoste, la masă, atunci când vrem să scriem o scrisoare sau să adresăm o invitație, atunci când vrem să știm ce ținută trebuie să purtăm, cum să ne prezentăm, cum să ne cerem scuze sau cum să facem conversație – societatea românească duce lipsa unui ghid al bunelor maniere.

Deși există persoane care consideră eticheta și bunele maniere inutile, perimate sau aparținând altor vremuri și lipsite de sens în societatea modernă eu cred că nu este nimic mai greșit. Eticheta este un cod comportamental bazat pe onestitate, respect și considerație. Eticheta nu este un set de reguli rigide, ci este fluidă, schimbându-se odată cu vremea. Eticheta ne ghidează să acționăm în așa fel, încât să îi facem pe ceilalți oameni să se simtă confortabil. Este nerealist să considerăm că regulile de etichetă de la 1900 s-ar putea aplica integral în societatea contemporană. Există bune maniere și reguli generale aplicabile în orice societate, în orice epocă, dar și reguli noi, adaptate specificului fiecărui stat și epocii în care apar și se dezvoltă.

De ce crezi că regulile lipsesc aproape cu desăvâșire în ziua de azi?

Vreau să fiu optimistă și să spun că nu lipsesc cu desăvârșire. Am avut ocazia să întâlnesc persoane care nu doar că respectă normele de etichetă și de protocol dar sunt și preocupate să învețe lucruri în acest sens. Din punctul meu de vedere totul pleacă de la educație. Și, dacă în anumite cazuri, cei șapte ani de acasă nu sunt suficienți pentru a forma copiii,  ar trebui ca în școală să existe cursuri speciale. Vorbind cu omologi din alte țări europene am constatat că programa școlară din Spania, Franța sau Italia cuprinde astfel de cursuri de inițiere pentru cei mici.

Ce am putea face pentru asta?

Am putea începe prin a forma noile generații. De asemenea, cred că diverse cursuri și ateliere pe această temă, însoțite de materiale în presa scrisă și în televiziune ar putea crește gradul de cunoaștere al normelor de etichetă și bune maniere.  Este importantă informarea corectă și respectul pe care trebuie să ni-l purtăm unii altora.

Ce ți-ar plăcea să fii întrebată la un interviu?

Cred că mi-ar plăcea să fiu întrebată despre diplomația regală sau activitățile desfășurate de Familia Regală în slujba românilor și a României.

*

Top 10 lucruri preferate

  • Culoarea: Albastru
  • Cartea: Athénée Palace scrisă de Rosa Goldschmidt Waldeck
  • Cuvântul: Speranță
  • Filmul preferat: How to steal a million (1966) cu Audrey Hepburn
  • Pantofii: Jimmy Choo și Valentino
  • Rochia: Rhea Costa
  • Poșeta: Poșetele vintage și Michael Kors
  • Destinația: Londra
  • Muzica: În general muzica clasică, dar îmi plac foarte mult și Sting, Rod Stewart sau Adele
  • Mâncarea: Ton la grătar

Foto: arhiva personală Sandra Gătejeanu

Sonia Nechifor
Sonia Nechifor

Lumea îmi spune simplu: Sonia. Sunt specialist în comunicare, atât la birou, cât și în timpul liber. Îmi place să fac lucrurile „ca la carte”, să găsesc ideile simple care să transforme gânduri obișnuite în fapte extraordinare.