Trecusem în anii gimnaziului când cineva foarte apropiat mie m-a invitat să acord mai multă atenţie tablei cu pătrăţele albe şi negre pe care erau puse felurite piese. Mi s-a spus atunci că am în faţă un joc regal, vechi de mai multe secole, care are darul de a antrena mintea, răbdarea, şi sufletul deopotrivă. M-a incitat ideea de a practica acest sport al minţii şi, recunosc, mi-a luat ceva timp până ce i-am desluşit tainele din profunzimea sa. A fost relativ uşor să deprind rolul fiecărei piese, dar mai ales regula după care ea funcţionează pe tablă. Cu toate acestea, s-au scurs nişte luni bune până la momentul în care am reuşit, finalmente, să obţin primul succes la jocul de şah. Maestrul din faţa mea a zâmbit enigmatic, iar cuvintele sale mi-au rămas întipărite în minte încă mult timp de atunci înainte: Dacă nu ai fi atât de pripit şi dacă ai avea şi o strategie, alta decât să capturezi cu nesaţ piesele adversarului, cu siguranţă ai fi un jucător excepţional de bun! Pripit… Strategie… Au fost cele două noţiuni în interiorul cărora am descoperit câte o lume, în fapt o întreagă filosofie la care meditez chiar şi acum la anii maturităţii. Îmi dau seama, după mulţi ani, de aceea că prima invitaţie la sportul minţii fusese, în realitate, o chemare de a sta înaintea unei veritabile „oglinzi” în care, fără să îmi dau seama, m-am reflectat pe mine însumi, în toată „splendoarea” mea. Cel care era înaintea mea şi juca cu mine îmi „fotografiase” luminile şi umbrele, iar fiecare meci jucat cu el nu fusese altceva decât cadoul lui de răbdare pentru cizelarea unui spirit care mai avea multe de învăţat de la viaţă.
Începusem acest sport ca un veritabil „consumerist” ce voia să dobândească cât mai multe de la adversar, chiar dacă acele piese, după care râvneam atât de mult, nu îmi erau neapărat de mare folos în economia meciului. Dar eu voiam să le iau! Cât mai repede posibil, întrucât nu îmi plăcea să aştept şi, mai presus de toate, nu suportam să pierd. Şi tocmai aceste „fisuri” mă conduceau, de fiecare dată, la un final dezarmant. Într-una din zile, după un asemenea „happy end” care mă determinase să trântesc cu furie piesele pe tablă, cel cu care rivalizam de zor, străduindu-mă să-l înving mi-a oferit prima „cheie” a mult doritului succes. Am decis să o folosesc, privind acest sport şi cu alţi ochi decât o făcusem înainte.
Metaforic vorbind, şahul poate fi o „scenă a vieţii” de zi cu zi în care orice mutare este importantă, întrucât ea atrage după sine consecinţe de care depinde soarta „meciului de peste zi”. Orice „piesă” pe care o ai la dispoziţie este la fel de importantă, chiar dacă valoarea şi puterea ei de acţiune diferă radical. Până la urmă, scopul tău este victoria, iar pentru aceasta chiar şi un simplu „pion” este, adesea, vital pentru a te ajuta să realizezi ceea ce ţi-ai propus. În consecinţă, înainte să te preocupe „piesele” din „ograda” altora, trebuie să ai grijă de ale tale, întrucât, dacă ele sunt în siguranţă şi le valorifici aşa cum merită/trebuie, atunci îţi va fi mult mai uşor să ajungi unde doreşti. În definitiv, nimic nu se compară cu munca de echipă, care face planul să meargă, mai ales atunci când fiecare „rotiţă” din sistem funcţionează la turaţie maximă, în locul potrivit, la momentul potrivit. Iar pentru aceasta, o doză mare de responsabilitate revine celui care i-a decizia… De multe ori, aceasta spune totul despre persoana în cauză, vorba cuiva: Spune-mi ce decizie ai luat ca să îţi spun ce fel de om eşti, cum gândeşti şi cum vezi tu lumea… Hotărâm, adesea, doar pentru avantajul nostru şi al câtorva „piese” din jur care poate că ne plac mai mult… Ele arată mai bine, par să aibă o poziţie privilegiată, par să fie în măsură să facă multe în interesul planului nostru, în consecinţă de ce ar mai conta restul? Să fie băgaţi la înaintare! Şi ce dacă îi sacrificăm primii?! Pe „tablă” trebuie să rămână doar cei puternici! Oare aşa o fi de fiecare dată?Ce înseamnă, de fapt, puternic? Doar puterea sau poziţia privilegiată deţinută pe moment? O poţi pierde când te aştepţi mai puţin. Au existat pe „tabla de şah a istoriei” soldaţi simpli, fără putere prea mare, fără funcţii privilegiate, dar care au răsturnat regi şi regine, devenind astfel ei înşişi capete încoronate. „Fiecare din voi poartă în raniţă baston de mareşal” le-a spus Napoleon soldaţilor. De cele mai multe ori, calităţile lăuntrice pe care le avem şi dorinţa de a crede în visurile noastre ne fac să fim cu adevărat valoroşi în ochii celor cu care alegem să mergem mai departe, făcând o echipă frumoasă alături de ei. „Mutând” de fiecare dată în deplină consonanţă cu ceea ce există în jurul nostru, lăsând la o parte egoismele, făcând o strategie pe termen lung în care să putem implica capacităţile care ne sunt la dispoziţie vom fi în măsură să ne atingem ţelul. Unii ar numi aceasta minte echilibrată care este în măsură să facă, chiar şi din cel mai mic avantaj, o mutare decisivă în folosul idealului său… Mutare de Şah Mat!
Surse foto: personalitateautentică.wordpress.com, oradebucureşti.oradeştiri.ro, peteava.ro
