Galeria Casa Matei găzduieşie astăzi, 29 mai, de la ora 19, ultimul vernisaj din cadrul celei de a patra ediţii a Competiţiei de proiecte expoziţionale individuale “EXPO MARATON 2014”, manifestare finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Liviu Acasandrei şi Otilia Adam vor fi prezenţi cu lucrări pe simezele galeriei, într-o ultimă confruntare deschisă, de asemenea, publicului, care este aşteptat să voteze proiectul preferat.
Despre proiectul său Deformation of the human body, Liviu Acasandrei spune că „am căutat un tip de reprezentare a urâtului în sine, privesc deformarea ca un scurtcircuit în ordinea firească a lucrurilor ce are rolul de a provoca o reacţie la nivel psihologic în ochii privitorului. Recursul la deformare şi la prezentarea fiinţei umane dintr-o perspectivă dizarmonioasă, chiar grotescă aş putea spune, reprezintă un mijloc de a denunţa prezenţa răului în interiorul fiinţei umane”.
În ceea ce priveşte lucrările Otiliei Adam din cadrul proiectului Fresh Light, fundamentul acestora îl reprezintă designul orientat către reciclare. Proiectul este inspirat de creaţiile lui Duchamp şi Tara Donovan. Avându-şi rădăcinile în readymade şi art-deco, instalaţia semnată de Otilia Adam se construieşte în jurul unui obiect – lampa – realizată din materiale finite, deja existente, dar totodată reciclabile. Plasticului i se asociază şi o altă dimensiune, naturală prin sucurile de portocale sau fructele deshidratate care sunt parte integrantă a corpurilor de iluminat sugerând ideea de Fresh Light.

