„O relaţie frumoasă, bazată pe iubire, nu este un cadou pe care îl primeşti, la un moment dat, pentru a te bucura de el şi de care s-ar putea să te plictiseşti consumându-l în întregime, iar mai apoi, să aştepţi ceva nou, similar, pentru a face cam tot acelaşi lucru. De fapt, nu este nici măcar un cadou, ci tocmai o provocare pe termen lung în care îţi poţi dovedi ţie însuţi şi lumii care te priveşte faptul că ai devenit din ce în ce mai bun, astfel că, şi datorită ţie, viaţa în sine este mai frumoasă, mai plină de culoare şi de semnificaţie profundă” – mă învăţa o persoană cu ceva timp în urmă. M-am ataşat de acest suflet tocmai pentru că era o fire optimistă care, de obicei, emana multă bunătate şi multă căldură sufletească, chiar şi atunci când experienţele dure ale vieţii o lăsaseră, adesea, în genunchi cu o lacrimă în coada ochiului. Persoana mai sus menţionată iubea pe cineva care, timp de doi ani de zile, a fost plecat departe într-o misiune militară în cadrul căreia riscase să îşi piardă chiar şi viaţa.
Doi ani de aşteptare păruseră o veşnicie, însă, aşa cum bine spunea cineva odată, răbdarea, loialitatea şi iubirea sinceră nu rămân niciodată fără ecouri şi fără satisfacţii pe măsură. Mă gândesc cu drag la această persoană şi la povestea ei, chiar şi acum când scriu aceste rânduri. Lecţia de viaţă pe care mi-a oferit-o cândva este şi azi un veritabil reper pentru sufletul meu, cu precădere în acele momente în care simt că îmi pierd sensul şi încrederea în mine însumi, făcând greşeala să subscriu la aceea că secretul fericirii este, în realitate, doar apanajul celor „Aleşi”. Doamna V. obişnuia să îmi arate, nu o dată, o cutie mare plină cu fotografii minunate despre care îi plăcea să spună că reprezintă secretul fericirii sale clădită pe visuri frumoase devenite realitate. N-am prea înţeles, iniţial, care este „codul tainic” al fericirii sale până într-o zi când mi-a spus ceva aparte, aşa cum nimeni nu o mai făcuse vreodată. În acea zi cu soare, ea mi-a mărturisit că relaţia pe care o doreşti să fie frumoasă pe termen lung începe cu o „cutie” goală… a speranţei în care tu începi să pui cele mai speciale dorinţe. Şi aceasta se întâmplă mai ales atunci când o persoană îţi devine foarte dragă, iar tu îţi doreşti sincer să petreci clipe unice în preajma ei. Cutia Dorinţelor tale începe astfel să găzduiască, pentru început, cele mai simple „lucruri” din lume: poate o privire căreia să îi transmiţi un zâmbet, poate un mesaj la care aştepţi un răspuns sau cine ştie… Uneori vin toate acestea, alteori nu. Cel mai greu este când nu auzi nici măcar un ecou, dar totuşi, în ciuda acestui fapt, inima îţi spune că trebuie să continui să mergi mai departe. Iar dacă inima îţi repetă asta cu încăpăţânare atunci, indiscutabil, vei primi ceva, cândva. Şi vine acea privire, vine acel răspuns!
Pentru început e puţin, întradevăr, dar este exact ceea ce îţi trebuie ca tu să poţi visa frumos mai departe: să revezi acel chip, să primeşti de la el noi răspunsuri. Dacă realmente le meriţi, achitându-le cu răbdarea şi pasiunea sinceră a inimii tale, ele vor veni, iar cutia ta va fi din ce în ce mai plină de realităţi uimitoare, trăite în farmecul simplităţii vieţii. Pe măsură ce timpul trece, iar inima ta nu lasă din braţe acea persoană, visele devin şi ele mai frumoase, mai pline de semnificaţie şi de culoare. Atunci începi să călătoreşti, să împărtăşeşti lucruri şi gânduri profunde, realizând, într-un final, că o anumită prezenţă, deşi atipică poate, este benefică şi un câştig pentru sufletul tău. Şi este aşa, întrucât are darul de a te face să te simţi special/ă graţie tocmai acelei călduri emanate dinspre lumea sa interioară. Uneori însă, viaţa este ciudată şi se prea poate că, în clipa în care te aştepţi mai puţin, negura se aşterne peste trăirile tale de aşa manieră încât totul se năruie ca un castel de nisip. Atunci înţelegi mai puţin, dar simţi mai mult, cu precădere în ipostazele în care, în genunchi fiind, priveşti „Cutia” ce pare mai goală ca niciodată. Ai adunat în ea doar iluzii deşarte sau eşti în faţa testului suprem dincolo de care te aşteaptă o poartă deschisă spre o nouă etapă admirabilă a existenţei tale?! Doamna V. spunea să privesc atent în „Cutie”, iar dacă în interiorul ei zăresc totuşi o inimă pe care s-au imprimat imagini splendide, ivite din elanul de a construi minunăţii alături de cineva drag, atunci să nu mă îndoiesc de aceea că distanţele se reduc, visurile se împlinesc, iar cineva scump care a plecat departe se va întoarce, cândva, în prag zâmbind. „Minunea” se petrece totuşi, dovedind că, înainte să fii excepţional de bun pentru a deschide inimile de lângă tine, trebuie să ştii să oferi culoare, preţuire şi semnificaţie profundă ţie însuţi/înseţi şi visurilor tale. Te autodepăşeşti cu adevărat nu atunci când acumulezi multe pentru propriile-ţi egoisme, ci doar în momentul în care puţinul pe care îl ai nu încetezi să vrei să-l oferi cuiva, deşi acel/acela poate că nu mai este demult lângă tine. Ținând însă inima deschisă de dragul cuiva, arăţi, de fapt, că ai multe de oferit, iar cel care este bogat în interiorul lui va şti mereu cum să facă altă inimă să vibreze în bucuria vieţii. Pentru o asemenea inimă deschisă, Cutia Dorinţelor va fi tot timpul plină şi încântătoare, iar cadourile surpriză care îi parvin ca şi ecou nu pot fi decât pe măsură, indiscutabil…
Foto: arhivă personală Attila Varga, fortheloveoffirst.blogspot.com
