Istorisirea de azi este, poate, una din cele mai minunate lecţii de viaţă pe care eu am primit-o de la un prieten drag. A trecut ceva timp de atunci, dar ceea ce am învăţat de la el este viu şi azi în sufletul meu ca dovadă că, iată, scriu despre asta şi încerc să aplic şi eu, la rândul meu, ceea ce mi s-a oferit odinioară. Nu putea fi altfel. Şi nu neapărat pentru că e vorba despre cineva care a tot avut grijă de mine, ajutându-mă să cresc profesional. Pur şi simplu vine un moment în viaţă în care ai privilegiul să auzi ceva foarte special, după care nu îţi mai rămân decât două variante: zâmbeşti neîncrezător şi mergi mai departe sau te înclini în propriu-ţi suflet, iar clipele care urmează cu siguranţă că nu vor mai fi la fel ca înainte. Eu am ales să cred, iar reverenţa în sine probabil că o practic chiar şi acum când pun aceste rânduri pe „hârtie”.
Povestea în sine am auzit-o, prima dată, într-o seară tristă de toamnă când persoana mai sus menţionată traversa un veritabil calvar al existenţei sale. O boală necruţătoare îi luase rapid cea mai dragă fiinţă lângă care îşi construise o frumoasă căsnicie. Este inimaginabil să realizezi, într-o bună zi, faptul că cineva scump şi drag nu mai este lângă tine. E greu să îi duci dorul în perioadele în care lipseşte provizoriu, darmite să ştii că vor fi vremuri când fiinţa respectivă nu va mai apărea, nu îi vei mai vedea zâmbetul, iar de tandreţea, răsfăţul şi căldura sa sufletească nu te vei mai bucura decât din ipostaza amintirilor în care suspină tainic nostalgia după experienţe minunate de ieri şi alaltăieri. Ce poţi spune, într-o seară tristă de toamnă, unui om care încearcă o asemenea durere? Poţi fi, cel mult, un excelent orator care, prin măiestria elocinţei sale, timp de ore şi ore, s-ar putea să convingă „auditoriul” în legătură cu aceea că viaţa, de multe ori, este foarte nedreaptă. Atât de crudă şi nedreaptă, încât, adesea, pierdem cele mai iubite persoane nu din vina noastră. Dar ce te faci atunci când auzi că există pe această lume inimi care iubesc alte inimi cu aceiaşi loialitate ca la început? Acea fidelitate şi admiraţie care dă puterea interioară de a vrea să faci curte cuiva drag şi scump, chiar dacă anii s-au scurs inevitabil. Să fii fascinat şi faci curte cuiva, în mod constant, chiar dacă el/ea deja îţi aparţine! Să rămâi sufleteşte alături de el/ea chiar dacă eşti, poate, foarte supărat, iar în acea perioadă îl/o înţelegi mai puţin. Să nu încetezi să îl/o copleşeşti cu clipe minunate de la bunul început şi până în clipa în care persoana pleacă pentru totdeauna, iar ţie îţi rămâne doar certitudinea că, iubind pe acel cineva, chiar dacă nu îl/o mai vezi, asta nu înseamnă că dragostea în sine nu mai există. Şi atunci cum trăieşti tu în această lume? Cu certitudinea că, pe durata unei vieţi, conexiunile tale cu alte inimi, în faţa cărora ai ales să îngenuchezi, nu au fost niciodată… blank! Asta te ajută să înţelegi că deţii, în tine însuţi, una din „cheile” care deschide larg Uşa Fericirii.
În asemenea ipostaze de maturitate interioară reuşeşti să pătrunzi aceea că împlinirea în viaţa personală de fapt nu este un cadou care ţi se dă pentru a savura din el când pofteşti tu mai mult. În realitate, tu însuţi/înseţi trebuie să-ţi construieşti această împlinire, lucrând la ea în mod constant. Când realmente îţi doreşti pe cineva frumos în viaţa ta, forţele tainice ale universului întradevăr conspiră pentru a-ţi împlini năzuinţa, însă în situaţia în care persoana apare în apropierea ta, aceasta nu înseamnă nici pe departe sfârşitul de drum, ci tocmai începutul de drum. Altfel spus, la orizontul vieţii tale s-a ivit o lume nouă care, deocamdată, este diferită de a ta, dar care te atrage şi îţi place totuşi atât de mult. Diferenţele se atenuează în timp, iar punţile de legătură se consolidează şi ele, dacă fondul simţămintelor de bază e unul comun: respect, preţuire, admiraţie, atracţie, intimitate, loialitate, discreţie, sensibilitate, iar mai apoi… iubire. Acestea toate îţi dau putere să vibrezi mereu şi să faci curte la cineva drag, chiar şi atunci când poate că ai obosit sau cine ştie… ţi-ai pierdut sensul şi motivaţia interioară. Am rememorat trăirile frumoase ale unui prieten faţă de cineva foarte drag lui, întrucât, din clipa în care am aflat despre profunzimea lor, mi-am tot promis mie însumi că voi încerca şi eu să trăiesc la fel. Momentan am decis că, timp de un an măcar, săptămână de săptămână, nu voi lipsi de pe Bulevard pentru a face curte sufletelor aflate în căutare de frumos. Îmi tot imaginez că, oferind de fiecare dată ceva nou, frumos şi atractiv zâmbete tainice îmi vor confirma faptul că sunt, întradevăr, pe drumul cel bun, iar astfel şi conexiunile mele cu alte inimi nu vor fi, niciodată, blank.
Sursă foto: theinfiniteconnections.com, picstopin.com
