În această seară, artista americană de origine nigeriană Iyeoka, alături de trupa ei The Rock by Funk Tribe, va susţine două concerte la Cluj-Napoca, în Clubul Diesel şi la Teatrul Naţional.
În cadrul unei conferințe de presă susținute la Cluj, artista a declarat că va interpreta atât hiturile care au consacrat-o, cât și piese noi, de pe albumul la care lucrează în prezent și care va fi lansat în 2015.
„Am susținut un concert marți seara la București; a fost fantastic acolo și ne bucurăm că am ajuns și la Cluj, ni s-au spus lucruri extraordinare despre acest oraș și abia așteptăm să-l explorăm. Concertul de mâine de la Cluj este finalul unui turneu european minunat de un an de zile, care ne-a dus prin Germania, Elveția, Turcia și chiar Rusia. A fost o bucurie imensă să auzim publicul cum cântă împreună cu noi, în SUA nu am avut parte de o asemenea experiență cum e în Europa, unde lumea ne știe cântecele, mai ales Simply Falling, și cântă împreună cu noi”, a declarat Iyeoka.
Cu un stil unic și o voce inconfundabilă, Iyeoka realizează un mix inedit de jazz, blues, hip hop și R&B. Artista americană de origine nigeriană a venit pentru prima dată în România. Concertul de la Teatrul Naţional va învepe la ora 19:00, iar de la 22:00, artista va concerta în Diesel Club.

