Înţelepciune, Perseverenţă, Curaj, Demnitate, Prietenie… Sunt doar câteva din marile virtuţi care, de-a lungul secolelor, au făcut din burgul de pe malul Someşului o minunată legendă.Timp de mai bine de 400 de ani, povestea „Oraşului de Aur” a fost istorisită din tată în fiu astfel că, până departe, s-a auzit despre strădania atâtor temerari de a trece dincolo de porţile acestei Urbe. Bogăţiile adunate de către meşteşugarii de aici i-au atras pe mulţi. Şi nu întâmplător. Breasla aurarilor era foarte vestită în oraş, dar mai ales în afara sa, prin urmare se nutrea convingerea că fortăreaţa în sine era făcută, în întregime, numai din Aur.
A venit însă şi vremea când un sultan cuceritor, cu oşti numeroase, a pornit război, încercând să ia în stăpânire „Oraşul de Aur”. L-au oprit însă vitejia locuitorilor şi dârzenia judelui Linczig János, „un om cinstit şi un meseriaş demn de numele oraşului”. În zadar a încercat sultanul să-l ademenească pe jude cu felurite promisiuni. Mai mult, atunci când a început să-l ameninţe, arătându-i tot felul de instrumente de tortură vestite în acea vreme, judele a cerut permisiunea de a se întoarce la poarta oraşului, iar acolo a strigat la oştenii aflaţi pe metereze.
Cu ultimele puteri, el le-a spus că urmează să fie torturat, însă, chiar şi în acele condiţii, ei să nu deschidă porţile oraşului. Impresionat de gestul plin de demnitate al judelui, care avertizase că, nici măcar cu preţul vieţii sale şi al celor din oraş, ienicerii nu vor trece dincolo de porţi, sultanul a decis să nu mai atace „Oraşul de Aur”. Luase aminte de faptul că adevărata bogăţie a aşezării erau oamenii săi şi nu zidurile lucrate din preţiosul metal sau clădirile care, în opinia sa, erau bătute cu pietre scumpe. Adevărul spus atunci a învins timpul, căci tocmai acel nepreţuit tezaur al oraşului i-a dus mai departe renumele.
La două veacuri distanţă, un alt mare suveran al Europei, fascinat de renumele acestui oraş, s-a apropiat şi el de zidurile sale, însă nu cu oşti, ci cu un Decret menit să pună mai bine în valoare „Aurul” nepreţuit al locurilor. În ziua de 12 octombrie 1872, în plin dualism austro-ungar, Împăratul Franz Joseph a sancţionat Legea XIX adoptată de parlamentul maghiar cu o lună mai devreme. Era vorba despre înfiinţarea Universităţii din Cluj care a reunit în cadrul ei patru mari facultăţi: Drept şi Ştiinţe de Stat, Medicină, Filosofie, Litere şi Istorie, respectiv Matematică şi Ştiinţele Naturii.
În plus, tot cu acea ocazie, s-au mai pus bazele şi unui Institut Pedagogic destinat pregătirii şi formării profesorilor de gimnaziu. Momentul în sine reprezenta încununarea unei lungi şi susţinute campanii a elitelor din comunitate, dar şi din întreaga provincie care au căutat mereu să pună în valoare potenţialul cultural, ştiinţific, dar mai ales cel uman din zonă. Transformările care, în timp, s-au impus pe plan economic şi social, necesităţile modernizării în sfera administrativă şi instituţională, dar mai ales considerentele exercitării puterii în Transilvania, unde Clujul se afirma ca principal centru politic şi cultural, au fost argumente suficiente pentru ca „Oraşul de Aur” să fie susţinut în demersul său de a nu-şi opri, niciodată, „Producţia de Aur”.
Universitatea clujeană a fost organizată după modelul vremii, îmbrăţişând aceleaşi valori ca şi alte nuclee similare de formare a elitelor care au activat în spaţiul european. Legea sancţionată de către Suveran a garantat egalitatea şi autonomia internă a facultăţilor, iar obştea universitară, formată din profesorii şi studenţii înscrişi la cele patru facultăţi, au asigurat o activitate didactică şi ştiinţifică de cel mai înalt nivel. Alma Mater Napocensis, cu excepţia Universităţii din Tübingen, a fost singura de pe continent care, în acel răstimp, a dispus de o Facultate de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii ce funcţiona în mod autonom. Porţile sale s-au deschis, în mod solemn, în ziua de 11 noiembrie 1872. Atunci, un număr de 258 de studenţi şi-au început, pentru prima dată, una din cele mai frumoase aventuri ale vieţii tocmai în „Oraşul de Aur”.
Ducând mai departe tradiţia eroilor din vremuri de demult care, prin Înţelepciune, Perseverenţă, Curaj, Demnitate şi Prietenie sinceră au transformat această Urbe într-o legendă nemuritoare, cei 258 de temerari ai cunoaşterii, şi ei demni de numele oraşului, sunt azi, pentru noi, mai mult decât minunata pagină de început din istoria unei instituţii care, acum, se bucură de un mare prestigiu. Cu gândul la cei 141 de ani de virtuţi şi tradiţii universitare, care coboară până în timpul Renaşterii, noi, cei care ne-am hrănit cândva la sânul Almei Mater Napocensis, avem o datorie de onoare. Acum, când acest continent zbuciumat de multe convulsii are atâta nevoie de forţă şi de unitate, trebuie să ne gândim cu mândrie la faptul că: „Tradiţia noastră străluceşte împreună cu virtuţile Europei”.
Surse foto: clujazi.ro, ubbcluj.ro
