Povestea tainică a arhitectului de emoţii sublime şi zâmbete unice pe feţele celor mulţi care, în orice zi, îi savurează minunăţiile rostite şi făcute cu entuziasm şi bucurie în suflet, a început cu ceva timp în urmă. Este, întâi de toate, o voce discretă, dar profundă care, înainte să construiască clipe de neuitat în exterior, spre delectarea inimilor, aleargă fără oprire pentru a găsi frumuseţi în jur şi în oamenii de lângă.
Adesea, alege să nu vorbească mult despre persoana sa, lăsând nenumăratele poveşti descoperite în timp să răsune, în atractivitatea lor, de la un capăt al lumii la celălalt. Tot ceea ce face pentru a-i pune în valoare pe cei apropiaţi izvorăşte dintr-un umanism profund coroborat cu iubirea necondiţionată faţă de fiinţe, oameni şi starea lor sufletească. Din atare motiv, construcţiile desăvârşite în universul interior al celor ce aleg să îi rămână aproape sunt mereu durabile şi admirabile, indiferent de clipa în care, tu privitor, alegi entuziasmul de a te contopi cu ele. Am întâlnit acest arhitect într-un loc frumos din această Românie minunată şi am tot încercat să aflu de la el când anume începe omul, cu adevărat, să fie meşter autentic în măiestria arhitecturii emoţiilor prin care îţi poţi eterniza amintirea în sufletele celor dragi.
Am înţeles, întâi de toate, că viaţa omului este atât de complexă şi atât de plină de neprevăzut, încât starea de fericire poate să vină din atâtea situaţii şi din atâtea motive, încât nimeni nu va putea vreodată să cuprindă sau să prevadă totul: de la practicarea pasiunii de a fi Arhitect ca Om şi până la iubirea împărtăşită faţă de cineva drag, de la naşterea unui copil până la căderea toamnei în farmecul ei sobru şi inegalabil, de la o privire entuziastă şi până la un succes răsunător sunt tot atâtea ipostaze care ne pot provoca fericirea, deşi, uneori, ea poate să dureze nu foarte mult timp.
Dar chiar şi aşa, oamenii trebuie să-şi dorească să fie fericiţi în fiecare zi, amintindu-şi permanent că, în realitate, secretul fericirii nu ţi-l poate dezvălui nimeni. Este suficient însă ca să reuşeşti nu să faci doar ceea ce îţi place, ci mai ales să-ţi placă foarte mult ceea ce trebuie să aduci la îndeplinire, iar aceasta să o dai, cu generozitate, mai departe.
Căci doar aşa te diferenţiezi de cei care, deşi sunt oameni, aleg doar să construiască… în vreme ce alţii construiesc, întrucât, dincolo de orice, îşi doresc să nu uite să rămână mai ales… Oameni. Doar atunci când pătrunzi acest adevăr, în profunzimea sa nebănuită, te luminezi, contopindu-te cu o mare revelaţie: arhitectura emoţiilor înseamnă, întâi de toate, una din cele mai minunate călătorii ale Vieţii, pe parcursul căreia poţi edifica, în universul tău interior şi al altora, certitudini legate de aceea că ai găsit Arta ce îţi dă putere să creezi clipe unice a căror menire este aceea de a oferi sens şi culoare Vieţii.
Mai înţelegi şi faptul că, în vreme ce Arhitectura Frumuseţii înseamnă magia care porneşte din nobleţea lăuntrică, transformând în elan constructiv tot ceea ce reprezintă o piedică în calea evoluţiei personale şi profesionale, Arhitectura Clasică te trimite cu gândul la combinaţia celor două dacă, întradevăr, rostul ei este proiectat să dăinuie prin oameni, în adevăratul sens al cuvântului. Iar pentru aceasta, dincolo de toate, e nevoie să faci doi mari paşi înainte: întâi să accepţi că, până în clipa în care starea de fericire îţi poate aduce liniştea lăuntrică, este constructiv pentru suflet să te mulţumeşti să încerci acele mici „secrete” recomandate de Înţelepţii Vieţii. Cu alte cuvinte trebuie să consideri ziua de azi ca fiind cea mai frumoasă, chiar dacă, de multe ori nu este aşa… dar simplul fapt că ai apucat s-o trăieşti alături de toţi cei dragi sufletului tău reprezintă garanţia că ai avut, întotdeauna alături, acele Suflete Mari a căror menire nu este alta decât aceea de a-ţi lăsa în inimă cele mai durabile urme.
Cât priveşte al doilea pas, este vital să percutezi mereu şi la aceea că, prin implicare entuziastă în a descoperi şi a trăi la maxim frumuseţile din jurul tău pentru a şti, mai apoi, să le dăruieşti şi altora nu faci decât să zideşti în inimile celor din apropiere emoţii profunde. Pe parcurs, ele vor naşte atitudini şi trăiri nobile care, în timp, te vor conduce la cele mai minunate reuşite, cu ecouri largi în orice suflet. Eu, personal, aud tot timpul aceste ecouri, ori de câte câte ori, în pribegiile mele pe aceste locuri minunate, regăsesc mirajul de odinioară al tainicului arhitect al emoţiilor. Discreţia sa delicată parcă îmi aduce aminte şi acum de faptul că sufletele şi ideile cu adevărat frumoase trebuie descoperite şi valorizate la maxim în fiecare zi şi în fiecare clipă. În acest caz, în care am zăbovit cu plăcere şi entuziasm, „mirajul tainicului ” arhitect merită revelat de sub un nume cu o delicată rezonanţă: S.C. ARHI-GEDA by Daniela-Maria Tecău…
