De vreo 2-3 ani, probabil cam de când au apărut şi primele fire cărunte prin podoaba capilară (ha), constat nevoia unei pauze de la orice înseamnă rutină, măcar o dată în an. Nu mai sunt suficiente după-mesele leneşe sau weekend-urile prelungite, fentele şi invenţiile de revigorat, ci e nevoie de o rupere totală de ritm.
Chiar dacă ai norocul să prestezi o muncă ce nu te stresează din cale afară, fiind înfăptuită din plăcere, tot vine acel moment în care începi să “faci urât”, dai erori şi ai nevoie de un shut down. Invariabil se atinge punctul de la care nu mai vrei să răspunzi la email-uri, ba mai mult sunetul emis de noul mesaj îţi bruiază zenul chiar înainte să vezi despre ce e vorba, soneria mobilului se aude de prea multe ori într-o zi, dublată fiind de cea a telefonului fix şi eşti sătul până peste cap să împarţi zâmbete şi amabilităţi către toţi ţăcăniţii, frustraţii, incapabilii sau către superiori… faceţi voi asocierile între categorii, dacă e cazul.
Găsesc deranjant şi am o problemă cu email-urile care au ca şi subiect: urgent. Primul instinct la o astfel de notificare e acela de a mă ridica de la birou, ceea ce se şi întâmplă de cele mai multe ori. Cum adică urgent? De ce ţii să mă stresezi într-o primă fază, în loc să spui într-o atmosferă mai relaxată ce doreşti? E şi mai drăguţ când graba asta rezultă din faptul că cineva nu şi-a făcut treaba la timp, iar apoi are impertinenţa de a-ţi pasa presiunea găsirii rapide a unei soluţii. Urgente sunt accidentele, problemele de sănătate sau situaţiile inedite şi negative ce ţin de familie, în rest… hai pa! Pune acolo un flag / star sau ce simbol simţi tu nevoia să ataşezi astfel încât să arăţi importanţa nemaiîntâlnită a mesajului tău şi scrie un email cu un subiect prietenos, mai bine.
Obosit şi tracasat, îţi aduni ultimele resurse până la momentul evadării. Degeaba te îmbraci pestriţ şi vesel, când sufletul ţi-e gri. Ai nevoie de o doză substanţială de cer azur, natură verzulie, apă în infinite nuanţe de albastru, soare galben plăpând cu apusuri purpurii şi seri lungi cu oameni coloraţi, ca să te simţi din nou viu.
Partea rea în efectuarea concediului abia în a doua jumătate a sezonului, e că simţi cum te lasă balamalele, iar colac peste pupăză, graţie FB, vezi şi cum se distrează toată lumea în fel de fel de locuri, în timp ce tu transpiri în încăperi supraîncălzite. Partea bună e că apreciezi pauza ce-ţi va reveni la adevărata valoare, iar pe când “grăbiţii” sunt din nou încătuşaţi în dulcea rutină şi au uitat cum e să-ţi bată briza pe faţă, tu abia începi să-ţi dezmorţeşti fiinţa şi să pregăteşti aparatul foto. Right back at you, FB friends! 🙂
Sursa foto: themojocompany.com, androsym.com
