Run for life

Maratonul Internaţional Cluj ajunge în 21 aprilie la cea de-a treia ediţie. Evenimentul este organizat de Asociaţia sportivă „Runners Club„, a cărei activitate se îndreaptă şi spre informare, nu doar spre alergarea. Cei interesaţi, pot afla, atât direct de la sediul asociaţiei, cât şi prin intermediul canalelor online, informaţii importante cu privire la antrenamente,  nutriţie, cadenţă şi ritm respirator, hidratare, detoxifiere, dietă, etc.

foto maraton

Şi pentru că alergatul e un lucru bun pentru cine-l practică, de ce nu ar fi şi pentru cei care nu pot s-o facă? Adrian Hădean şi Cristian Bondor vor alerga în cadrul maratonului amintit la proba de semi maraton (22 de kilometri) pentru a strânge bani pentru copiii distrofici de la Pediatrie IV Cluj.

Persoanele care vor să susţină această idee generoasă pot face donaţii în contul Fundaţiei Inocenţii, care se ocupă de aceşti copii. Cei doi alergători se antrenează acum. Nu numai pentru maraton, ci pregătesc şi oferte pentru cei care vor dona. Le puteţi descoperi pe adihadean.ro.

alergare-1

Surse foto: Tiberiu Matei, Radu Fisezan