Am venit în Cluj în 2008, fără multe așteptări, fără multe speranțe, fără să știu prea multe despre orașul acesta minunat, despre oamenii care trăiesc în el. Am început să-i adulmec aromele, să-i cunosc străzile, să urc și să cobor colinele care împrejmuiesc bătrâna cetate.
Am început să cunosc oameni, să lucrez cu ei, să-i învăț pe de rost ca să știu de unde și cum să-i iau. Aici n-am greșit prea mult, clujenii pot fi învățați pe de rost și pot fi abordați cu succes atâta timp cât nu forțezi bariera conservatorismului ci aștepți cuminte ridicarea ei. Da, e adevărat, Clujul e un oraș conservator, așa cum sunt și oamenii care-l ridică secol după secol. Paradoxal, Clujul e un oraș care se schimbă vijelios în interiorul granițelor sale, care crește în tot volumul său, un oraș care acceptă greu trendurile, dar care nu are probleme în a naște trenduri.
Mărturisesc, încă nu am reușit să-l înțeleg pe deplin, dar nu am nevoie de eforturi de memorie pentru a sesiza schimbările petrecute în ultimii patru ani. Nu-i mai puțin adevărat faptul că mi-ar plăcea să fiu aici și peste 40 de ani, să pot face o comparație între fotografiile mele de acum și realitatea de atunci. M-am îndrăgostit de Cluj așa cum este el și, mai mult, m-am îndrăgostit de Clujul care va să vină.
Nu mă întrebați cum e posibil, n-am explicație logică. Sentimentele mele pentru Cluj trec dincolo de motive și vin din starea de spirit pe care o am de fiecare dată când îl traversez, cu mașina ori pe jos.
Între amintirile mele se mai îngrămădesc încă bomboanele de lapte, lipite în grămezi care se spărgeau doar cu ciocanul și pufarinii de la Feleacul. Și ciocolata cu lichior, tot de Feleacul, pe care o primeam doar în zile de sărbatoare. Așa cum, tot în zile de sărbatoare, mergeam cu mama pe 6 martie (strada) unde erau magazinele cu jucării.
De atunci s-au schimbat multe. Unele în bine, altele în mai puțin bine. Au plecat toți oamenii copilăriei mele, cei frumosi și eleganți. Acum, încerc să–i regăsesc în cei care mă încojoară. Am plecat de multe ori de aici. Am încercat multe locuri pe planetă, dar m-am întors întotdeauna acasă. Pentru că aici e tot ce sunt eu.
Sonia Nechifor
