Storytelling de carieră: Fosta jurnalistă Bianca Suciu Sharma, fondatoarea site-ului Allaboutjobs.ro, culege povești. Povești despre angajați și angajatori.

Bianca Suciu Sharma a fondat www.allaboutjobs.ro, o platformă dedicată tuturor celor care își doresc o planificare atentă și informată a carierei lor, celor care trec printr-un impas profesional, dar și brandurilor de angajatori care caută o poartă de comunicare sinceră cu viitorii lor angajați. Bianca este un jurnalist cu aproape nouă ani experiență în televiziunea de știri. A făcut parte din echipa Realitatea TV și, ulterior, din echipa Digi24, fiind, pe rând, reporter, corespondent, realizator de emisiuni și, pentru o scurtă perioadă, prezentator de știri.

 

Activitatea de jurnalistă i-a oferit acces la o realitate prea puțin cunoscută: aceea a angajaților care caută poveștile din spatele brandurilor de angajatori, în încercarea de a identifica acele valori și experiențe cu care ar putea fi compatibili  în parcursul lor profesional.

 

” În perioada cât am fost jurnalistă am intrat în contact, pe de o parte, cu cei care se aflau în căutarea unui loc de muncă, dar care participau la interviuri ca la un fel de blind date-uri (nu știau cum va fi biroul în care urmau să lucreze, cum erau colegii din departament, ce specializări vor fi disponibile etc), iar pe de altă parte, cu reprezentantii companiilor, care credeau că, dacă vorbesc despre rezultatele financiare, spun suficient de multe lucruri despre companie încât să atragă angajații pe care și-i doreau. Atunci am realizat că lipsește o punte de comunicare, un loc în care nevoile celor două părți să se întâlnească. Practic, în acest lucru constă esența acestei platforme: facilitează schimbul de experiențe autentice, de povești reale, de informații relevante, toate menite să favorizeze acel matchmaking ideal între angajați și angajatori.”, spune Bianca Suciu Sharma, fondatoarea allaboutjobs.ro.

 

Storytelling-ul a căpătat anvergură, în ultima vreme, nu doar pentru că brandurile își doresc să le provoace emoții consumatorilor, ci și pentru că aceștia vor și solicită să cunoască partea nevăzută, ideea, eforturile și oamenii din spatele brandurilor. Iar avantajul competitiv cu care această platformă vine este tocmai acela că reușește să le ofere angajaților sau potențialilor angajați poveștile pe care aceștia le caută despre cariere de succes sau angajatori de top sau, cum spune Bianca, pe scurt: “The story behind the job”.

 

În plus, allaboutjobs.ro oferă o abordare multidisciplinară în ceea ce privește dezvoltarea unei cariere, în acest moment, în România, și utilizează un ton potrivit pentru a fi pe aceeași lungime de undă cu generațiile Y și Z. Astfel, editorii colaboratori nu sunt doar specialiști în HR, ci și specialiști în psihologie, management, networking, coaching, legislația muncii și leadership.

 

De la informații despre cum să-ți organizezi CV-ul, tips&tricks privind reconstrucția carierei, povești reale ale unor angajați care au întâmpinat și depășit anumite bariere în carieră, până la informații despre marile târgurile de joburi, dar și despre viața ”after work” (evenimente, turism, cursuri, conferințe), pe allaboutjobs.ro se găsește o întreagă lume care gravitează în jurul conceptelor de ”carieră” și ”job”.

 

Pentru a răspunde și mai bine nevoilor cititorilor din tânăra generație, allaboutjobs.ro își propune să se concentreze, în viitorul apropiat, pe mai mult conținut video, mecanisme prin care să faciliteze participarea cititorilor la diverse evenimente profesionale de care sunt interesati, dar si organizarea unor evenimente dedicate categoriei ”young professionals”.