S-a încheiat și a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), eveniment ce a crescut mult, din 2008 încoace și sub ochii mei. La fel, și activitatea mea la festival s-a schimbat de la o ediție la alta. În vremea studenției mergeam mai degrabă la spectacolele sibiene pe care nu reușisem să le văd încă, la cele de stradă (parcă erau la un alt nivel) și chiar și la concerte. E drept, pe atunci cântau în Piața Mare Glenn Hughes, Zdob și Zdub, Tito y Tarantula, nu Vama sau Holograf. De câțiva ani vânez spectacolele străine, mă atrag cele ale japonezilor și polonezilor în mod special, plus câte un spectacol de dans și câteva performance-uri aparte din miez de noapte, de la Sala Studio.
Dacă aș face un top al spectacolelor străine văzute anul acesta, ar suna cam așa: Vicleniile lui Scapin (Matsumoto Performing Arts Centre – Japonia) – un Molière oriental cu bucăți de muzică românească și o interpretare impecabilă; Hamlet – Prințul Păcii – un performance inedit al studenților ruși de la Author’s theater „Eskizy v prostranstve” / Moscow State University of Culture and Arts – un spectacol plin de imaginație proaspătă, care nu-l exclude deloc pe Shakespeare din context, dar adaugă niște elemente cu care noi nu prea suntem obișnuiți; Visions (scris și regizat de Pierre Megos – grec crescut în Belgia) – un spectacol de teatru mai mult cu film și o aparentă improvizație, de o realitate pe care nu te-ai aștepta s-o surprinzi în programul unui festival de teatru, dar care vine la fix să-ți arate noi direcții.
La capitolul dans, anul acesta i-am văzut pe chinezii ce cu două zile înainte dansaseră la Cluj, în cadrul STEPS. Different Loneliness (Jin Xing Dance Theatre Shanghai) – o minune de spectacol liniștitor pe care am fost norocoși să-l avem în două orașe ale țării. Sper că l-a prins cât mai multă lume.
Ce-am văzut bun la FITS și puteți vedea și voi
Din top se vede clar că am ratat Cenușăreasa, lui Pommerat, despre care am auzit numai de bine, însă programul meu la festival, început mai târziu decât îmi programasem, m-a trimis la un spectacol de unde știam că o să ies cu o poftă de mare mare de teatru: Ferma Animalelor, de la Teatrul Auăleu din Timișoara, o trupă pe care o prind rar, iar atunci când e cazul, nu o pot rata.
Continuând seria recomandărilor spectacolelor românești, pe care veți avea și voi șansa să le vedeți prin țară, nu pot să nu amintesc de maratonul spectacolelor de Radu Afrim de anul acesta de la Sibiu: Tattoo, Girafe și Bizoni (ultimele două – fabule urbane, în care actorii tineri ai TNRS se remarcă într-un mare fel și dau tot ce-i mai bun din ei într-o singură zi). Mi-au plăcut mult toate, Tattoo în mod special, pentru care regizorul a lucrat cu secția germană a teatrului din Sibiu.
De când am văzut prima dată un spectacol regizat de Afrim, tot la FITS (Omul Pernă – care mi-a rămas în continuare pe patul minții), am visat la o colaborare între regizor si teatrul sibian. Uite, visul s-a împlinit întreit. Chiar când scriu asta, aflu, în sfârșit, care-a fost tema ediției de anul acesta – Growing smart – Smart growing (am stat aproape 9 zile la Sibiu și habar n-aveam). N-am cum să nu o asociez cu cele trei spectacole despre care n-aș insista prea mult, rezonez destul de mult cu ce-a scris Matei Vișniec pentru rfi.ro (găsiți aici și un interviu cu Radu Afrim, o discuție deschisă despre naturalețea prin și cu care face el teatru).
Kathie și Hipopotamul, regizat de Larisa Nuțescu, e un spectacol studențesc suprinzător de decent. Acestea au fost primele mele cuvinte după spectacol, iar după ce l-am mai discutat puțin, mi-am dat seama că a fost chiar bun, cu un text ce-ți toacă mințile (clasic Llosa). Cu ocazia asta am descoperit-o pe Cristina Blaga și m-a surprins foarte plăcut.
Câteva eșecuri mai mult sau mai puțin personale
Un spectacol la care n-aș trimite nici măcar un dușman, deși l-am văzut alături de câteva prietene, este De ce Hecuba?, unde am ajuns doar pentru că era vorba de textul lui Vișniec. Nu știu, ori nu eram eu prinsă-n tragedia antică, ori mi-a părut prea tragică insistența asupra poveștii, ideea e că nu m-am mai simțit așa încolțită la un spectacol de teatru de foarte multă vreme. Când simți că trebuie să ieși de la un spectacol, ieși. Uneori respecți mai mult actul artistic decât dacă rămâi și pufăi plictisit într-un colț.
Am fost și la Vizita bătrânei doamne. A fost cea mai scurtă vizită pe care am făcut-o vreunui spectacol din festival. 10 minute. Am rămas cu întrebarea: oare cum ar fi fost spectacolul dacă aș fi găsit, în locul căștilor care au bruiat toată sala, cu tot cu cei care înțeleg germană și actori, o subtitrare agățată într-un colț?
Câteva numere
Am aflat că următoarea ediție a festivalului va avea loc în perioada 10-19 iunie 2016. Bilanțul ediției de anul acesta sună cam așa: timp de zece zile, orașul Sibiu s-a transformat într-o scenă uriașă pentru 2673 de artiști și invitați, din 70 de țări, ce au prezentat 427 de evenimente în 67 de spații de joc, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.
La mai mare, zic! și la mai growing smart – smart growing!
Sursa foto: sibfest.ro
