10 lucruri pe care le-am învățat la Techsylvania

Timp de patru zile, polul IT-ului din România și nu numai s-a mutat la Cluj pentru cel mai mare eveniment din Transilvania pentru această nișă și anume, Techsylvania. Adresat atât persoanelor din domeniul IT, cât și din cel al comunicării, evenimentul a fost împărțit în: 24 de ore de hackathon, timp în care mai multe echipe au venit și au implementat idei de aplicații, cele mai bune trei idei fiind premiate și prezentate în cadrul conferinței care a început luni la Casa de Cultură a Studenților.

Este impresionant cum, la doar a doua ediție a conferinței, organizatorii au reușit să aducă pe scenă reprezentanți ai celor mai mai companii de tech din lume: Bitdefender, Booking.com, Google, Uber și LiveRail (compania clujeană achiziționată anul trecut de Facebook) sunt doar câteva nume pe care le amintim.

 Panel: Product Management: What do successful companies do differently? With: Christopher Osborne, Felix Petersen, Edin Memisevic  Gabriel Radic, Rohan Chandran.

Panel: Product Management: What do successful companies do differently?
With: Christopher Osborne, Felix Petersen, Edin Memisevic, Gabriel Radic, Rohan Chandran.

Evenimentul s-a adresat în principal celor care au un start-up sau celor care vor să înceapă unul. De la brand evangelists, la investitori, CEOs și programatori, cei prezenți în sală au primit atât sfaturi, cât și tips & tricks despre drumul spre succes.

Printre cele mai recurente sfaturi sunt:

  • construiește o echipă în care să crezi și, mai important de atât, o echipă care să creadă în produsul pe care îl dezvoltă;
  • piața este din nou foarte importantă în procesul de dezvoltare, orice start-up trebuie să rezolve o nevoie a pieței;
  • este important, dacă dai greș, să dai greș la început, sau cât mai repede în procesul de dezvoltare. Din greșeli poți să înveți, iar cu cât sunt făcute mai la început, cu atât mai puține daune cauzeaază, atât produsului, cât și echipei.
  • dacă vrei să ajungi în piața internațională, trebuie neapărat să iei în considerare diferențele culturale și să încerci să le înveți/ accepți;
  • dacă te afli în poziția de CEO, trebuie să le demonstrezi celor cu care lucrezi că pot avea încredere în tine și astfel vor lucra cu încredere și la produsul care concretizează ideea ta;
  • vei întâlni întotdeauna provocări de-a lungul carierei, așa că trebuie să înveți cum să profiți de ele, trebuie să le întâmpini mereu cu o altă mentalitate și din altă perspectivă, fiecare provocare fiind o șansă din care cu siguranță ai ceva de învățat;
  • în momentul în care vrei să materializezi o idee, gândește-te la publicul tău: aceasta trebuie să satisfacă o nevoie, publicul trebuie să rezoneze cu ea. Construiește o comunitate în jurul ideii, nu doar un produs;
  • dacă te ocupi de partea vizuală a start-up-ului, trebuie să iei în considerare următoarele aspecte: personalizarea, accesibilitatea, funcționalitatea și instinctualitatea. Aceste patru caracterisitici trebuie să fie de nelipsit în designul aplicației sau a website-ului tău;
  • product market fit este o altă componentă de care trebuie să ții cont înainte de a pune în practică ideea;
  • și pentru că o parte importantă este finanțarea ideii tale, networkingul este foarte important și el: vorbește peste tot despre ideea ta, nu trebuie să fii timid, transmite pasiunea pentru produsul tău în momentul în care vorbești cu oricine, nu se știe niciodată de unde pot apărea investitorii.
Tristan Pollock – Storefront: How The Maker Movement is Taking Over Cities
Tristan Pollock – Storefront: How The Maker Movement is Taking Over Cities

Acestea sunt cele mai importante zece sfaturi de care să țineți cont când vreți să lansați un start-up.

Un mare plus al conferinței a fost că a adus alături atât persoane de la mari corporații, cât și investitori cu posibili dezvoltatori de start-up-uri, dându-le posibilitatea să schimbe idei, impresii și, de ce nu, chiar să colaboreze.

După două zile pline de inspirație și de învățături de la cei mari, ne bucurăm că am avut șansa să fim în aceeași sală cu cei de la Google, Facebook sau Uber. Așadar, așteptăm ediția de anul viitor a Techsylvania, iar pe voi să țineți cont de sfaturile adunate în cele două zile și să ne surprindeți cu o aplicație și un start-up nou și de succes.

Jambu Palaniappan about Uber - the future of transportation
Jambu Palaniappan about Uber – the future of transportation

Articol realizat de Monica Rațiu

Sursa foto: Techsylvania