Dragă Cristina,
Salutăm, întâi de toate, Bucureştiul! Merci că ne citeşti, deci bine ai venit, pe Bulevard, în Cluj. Mulţumesc pentru ocazia de a fi putut să povestim, dar mai ales îţi sunt recunoscător pentru încrederea cu care mi-ai oferit şi tu povestea ta. Sunt în măsură să îţi spun, cu sinceritate, că am învăţat şi eu de la tine multe în legătură cu optimismul şi dăruirea cu care trebuie să continui să rămâi alături de cei dragi şi să visezi mai departe, chiar dacă, momentan, ceea ce îţi doreşti e departe de a se realiza. Să ştii că, în ultimele zile, am tot reluat rândurile tale şi aproape de fiecare dată, din tot ce ai spus, am rămas cu gândul la următoarele cuvinte pe care le-ai menţionat cândva: să deschizi inimile oamenilor e, întradevăr, o putere, ideea e în ce scop o faci şi, dacă tot o faci, ce anume sădeşti înăuntru… Şi eu făceam pe vremuri aşa, sădeam lucruri frumoase, dar vezi tu am dat de inimi negre, urâte, bolnave în care, orice am sădit, s-a ofilit… Eu unul te admir sincer pentru tot ceea ce ai avut curaj să începi! Chiar dacă, momentan, crezi că, atunci şi acolo ai eşuat, în realitate ai făcut mult, enorm de mult! Pentru că, vezi tu… oamenii care mai sunt dispuşi a sădi lucruri frumoase şi în alţii sunt destul de rari, iar întâlnirea cu ei va fi tot timpul de neuitat. Sau cel puţin eu aşa îndrăznesc să cred. Ascultând cuvintele tale mi-am adus aminte de cineva foarte cunoscut care îţi seamănă în bună măsură.
Dacă o să vii odată în Cluj, o să te ajut să o cunoşti. Merită să-i auzi povestea în detaliu. În principiu, persoana de care îţi spun s-a chinuit şi ea, ani de-a rândul, să planteze într-o inimă arogantă şi dezarmant de superficială acele lucruri simple, dar fără de care viaţa în sine este o pendulare obositoare între arme de luptă şi trandafiri pasionali. E greu, indiscutabil, să poţi sădi corectitudine, sinceritate, punctualitate, reciprocitate, iubire profundă şi dezinteresată acolo unde there are no principles, no values, no faith, just interests and passion for money, all the time money and selfish succes! Persoana la care fac referire, la un moment dat, a ajuns la aceiaşi concluzie ca şi tine: tot ce a sădit, cu elan sufletesc şi sentimente sincere, a ajuns să se ofilească în cel mai trist mod posibil. Cu siguranţă e foarte greu de înţeles de ce nici măcar prin exemplu personal dat cu entuziasm lăuntric şi feeling adevărat nu poţi aduce seninătate în acele inimi egoiste, superficiale şi snoabe cu care lupţi până la epuizare de parcă ai fi Ulise la asediul cetăţii Troia, iar mai apoi în naufragiu pe insule necunoscute. Ce să-ţi spun, Cristina? Sunt lucruri în viaţă pe care, momentan, nu ne este dat să le înţelegem în profunzimea lor, dar asta nu înseamnă că nu mai iubim sau nu mai rămânem la luptă pe Câmpia Armaghedonului.
Atunci când e vorba de sentimente adevărate, poate că trebuie să înţelegi mai puţin şi să simţi mai mult, în ciuda dificultăţilor. Eu personal nu ştiu să existe vreo cale care să întărească mai mult ceea ce simţi pentru cineva decât curajul nebun de a vrea să rămâi acolo unde înţelegi că îţi place să rămâi atât timp cât trebuie. Sau aşa cum spuneau şi vechii spartani, cei mai buni luptători din istorie: Cu scutul sau pe scut! În plus, eu cred foarte mult că, şi în vieţile noastre, la un moment dat, vin acele ploi calde de vară care pot trezi la viaţă chiar şi cele mai ofilite flori. Eh, da, anticipez. O să mă întrebi, poate, de ce în vieţile unora aceste ploi întârzie să apară?! Nu e păcat de tot ceea ce s-a sădit cu atâta drag?! Regret sincer, însă nu am aici un răspuns convingător. Îmi permit, în schimb, să îţi spun o povestioară uşor amuzantă apropoo de credinţa că ploaia caldă de vară vine ea până la urmă pentru a trezi la viaţă tot ceea ce s-a ofilit cândva: se spune că, odată, într-un sat, locuitorii care se luptau cu o secetă cumplită au venit la preot pentru a-i învăţa ce să facă pentru a scăpa de blestem. Şi preotul le-a spus hotărât: Rugaţi-vă cu credinţă! Şi oamenii respectivi au mers şi s-au rugat. După o săptămână au revenit la duhovnicul lor plini de dezamăgire. Ploaia întârzia să apară! Iar duhovnicul i-a avertizat că de rugat s-au rugat ei, dar fără credinţă! Ce lipsise cu adevărat? Răspunsul a fost pe cât de simplu, pe atât de dezarmant: „Aţi plecat să vă rugaţi pentru ploaie, dar niciunul din voi nu a luat cu sine… Umbrela!” Îţi doresc şi eu, din inimă, multă fericire, noroc, inspiraţie de a sădi în inimi, şi pe mai departe, lucruri frumoase, iar dacă o fi vreodată să-l întâlneşti pe Ulise încă pribegind pe insule necunoscute, pur şi simplu reaminteşte-i cu încredere că, între arme şi trandafiri, merită întotdeauna să te gândeşti la ploaia cea caldă şi binecuvântată, aşteptând-o cu… umbrela deschisă!
Cu drag,
până la o nouă reauzire,
Aty
Sursa foto: wallpaperlepi.com
