Fiind ultima dată când mai puteam scrie ceva pe tema „Vintage”, mă gândisem, iniţial, să fac un popas imaginar la Târgul de la Negreni şi să mă las inspirat de mai multe lucruri interesante, pe care le-am văzut acolo, în ideea că voi elabora un text savuros. A intervenit însă un eveniment neaşteptat pe care nu mă lasă inima să-l ocolesc. Spun aceasta deoarece, cu siguranţă, nu voi mai avea ocazia să-l detaliez în paginile revistei Bulevard. Despre Academicianul Camil Mureşanu, unul din istoricii cei mai populari şi mai carismatici din România, cu un discurs atractiv pentru orice gen de public, am scris prima dată la scurt timp după debutul meu în cadrul acestei publicaţii.
Vorbeam atunci despre ocazia fericită în care l-am întâlnit în această viaţă, fiindu-mi iniţial profesor, iar mai apoi, încă din anii studenţiei, Director la Institutul de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române unde fusesem admis pentru cercetare de performanţă. Persoana lui mă fascinase încă de la început, în ipostaza de orator desăvârşit, poate ultimii din generaţia sa despre care s-a putut spune, cu siguranţă, că a fost un veritabil Lord al Eleganţei discursului, al Rafinamentului ştiinţific şi al Erudiţiei. Poate pentru mulţi, academicienii sunt nişte personalităţi care trăiesc în sferele lor înalte şi cu care te intersectezi doar la ocazii, atunci când, eventual, primeşti vreo distincţie sau eşti invitat să asişti la ceva solemn şi rar.
Eu însă am cunoscut un altfel de Om care, deşi a ţinut la rigoare şi la o prestanţă de înaltă ţinută academică, a ştiut să fie aproape de cei pasionaţi de munca lor şi să-i înveţe tot ceea ce prin manuale, tratate, cursuri motivaţionale, NLP etc. nu ai nicio şansă să găseşti. Nu voi da cifre privind numărul său de publicaţii, decoraţii primite, recunoaşteri acordate, nu voi încerca acum să-l pun pe vreun piedestal, folosind un discurs patetic. Îmi aduc doar aminte de un Om care, la un moment dat în viaţă, a avut nobleţea de a se coborî la nivelul meu pentru a-mi da aripi, spunându-mi că nu e o greşeală să continui să visez la clipe de glorie câtă vreme ştiu să rămân demn. Pe atunci, la fel ca mulţi absolvenţi de facultate/doctorat din ziua de azi, care cu diploma în mână din păcate îşi caută de lucru sau îşi depun dosarul la şomaj, şi eu îmi căutam un sens şi un drum în viaţă. Din fericire, cineva mi-a dat o şansă, crezând în visurile mele/cercetările mele. E înălţător să ştii că cineva te-a ales. Eşti ales/aleasă. Cineva te vrea şi te lasă ca să zbori pentru a deveni zilnic din ce în ce mai bun/bună. Am învăţat de la academicianul Camil Mureşanu faptul că, înainte să excelezi în domeniul tău, trebuie să ştii să fii Om, să fii ferm atunci când trebuie şi să nu uiţi că, dincolo de toate, cea mai importantă este… Familia. Mai ales dacă ea te înţelege, te acceptă aşa cum eşti şi te susţine în tot ceea ce faci. E prima bază pentru succesul în carieră. Ştiu, s-ar putea să fie desuet să iau ca model un om de stil vintage în maniere, eleganţă, rafinament şi arta elaborării discursului, mai ales acum într-o lume care trăieşte după alte valori şi după alte principii.
Până la urmă, de ce mai avem nevoie de Lorzii Stilului Vintage?! Poate pentru că, la un moment dat, e necesar în această existenţă să te resetezi şi să iei lucrurile de la început… să redescoperi frumosul din oameni, să crezi în cei care merită, să reîncepi să ai elan să colinzi lumea pentru comorile sale şi, mai presus de toate, să-ţi facă plăcere, din nou, să iubeşti viaţa în simplitatea ei copleşitoare. Dar până să ajungi la ele, cu siguranţă, e nevoie să ştii că nu eşti singur, că, totuşi, mai e cineva acolo care, după atâtea decenii, încă are parte de tot ceea ce visezi şi tu să ai la un moment dat. Şi, cu toate că vremurile s-au schimbat, el este la fel de frumos în interior de aşa manieră că prezenţa sa te inspiră, te face să zâmbeşti, să te simţi în siguranţă ca şi cum soarele îţi apare din nou de dincolo de nori. Am trăit experienţa aceasta în repetate rânduri de-a lungul anilor. Oare cine nu? Eu unul, atunci când a trebuit să reînvăţ arta de a oferi frumosul, m-am oprit, de fiecare dată, la acel Senior respectabil care ştia tot timpul să respecte o Doamnă, să vorbească elevat în faţa unui public numeros, format din generaţii diverse care îi sorbeau cuvintele şi, mai presus de toate, era în măsură să impună reverenţă doar prin simpla sa apariţie.
Vremurile trec, moda se schimbă, însă Lorzii Stilului Vintage vor rămâne mereu să ne amintească faptul că poet te naşti, orator devii, iar Maestru al Eleganţei vei continua să fii câtă vreme ai multe lucruri miunate de oferit celor dragi, chiar şi pentru un simplu zâmbet. M-am străduit să-i ofer şi eu ceva de gen, acum când îl văd pentru ultima dată. Îmi cer scuze tuturor celor care mă citesc, în clipa de faţă, pentru stângăcia de a nu şti cum să mă înclin cu reverenţă în faţa unui Lord. În realitate mă tot încăpăţânez încă să cred că el nu a plecat, ci s-a retras, doar pentru câteva clipe, pentru a pregăti un nou discurs magistral în faţa Istoriei. Acad. Camil Mureşanu (n. 20.04.1927 – d. 22. 02.2015)
Sursa foto: pixabay.com
