Editura Sian Books, parte a Editurilor ALL, vă invită marţi, 16 decembrie, la ora 18.30, la Opera Plaza Cluj (Sala Cristal), la o întâlnire cu psihologa Hedi Hoka, prilejuită de lansarea primei sale cărţi, Iubesc să fiu femeie – Ghidul femeii de nota 10. Cartea s-a aflat în topul celor mai bine vândute titluri ale Editurii ALL la cea de-a XXI ediție a Salonului Internaţional de Carte Gaudeamus (19-23 noiembrie 2014, Bucureşti).
La evenimentul de lansare vor participa, alături de autoare: Mihaela Tatu (realizatoare TV), Raluca Anton (psiholog) şi Victor Miron (scriitor). Evenimentul va fi moderat de Tibi Codorean (Epic Show).
Intrarea va fi liberă. Banii obţinuţi în urma vânzării cărţii la acest eveniment vor fi donaţi programului Wish Wizard, pentru copii cu nevoi speciale.
Am scris această carte pentru a transmite femeilor din întreaga lume un mesaj puternic: femeile sănătoase din punct de vedere emoțional și mental se bucură, mai presus de toate, că sunt în viață și se acceptă pe sine deplin doar pentru simplul fapt că sunt ființe umane. Acum ai la îndemână un ghid complet al femeii împlinite, indiferent de vârstă, statut social sau carieră. Iubesc să fiu femeie este cartea răspunsurilor care-ți fac viața frumoasă, o sursă de inspirație ori de câte ori simți că ai nevoie de aripi să zbori. Ca femeie – declară Dr. Hedi Hoka.
Despre carte:
Ai întrebări care te frământă? Simţi că îţi lipsește ceva ca să fii fericită, dar nu știi ce? Ai libertatea de a te bucura de viaţă. Poţi iubi și te poţi lăsa iubită la orice vârstă. Singură, căsătorită, într-o relaţie sau divorţată, cu sau fără copii, ai dreptul să fii fericită. Ai dreptul la plăcere sexuală și îţi poţi stabili singură limitele de care simţi că ai nevoie.
Acum ai la îndemână un ghid complet al femeii împlinite, indiferent de vârstă, sau carieră. Iubesc să fiu femeie este cartea răspunsurilor care-ţi fac viaţa frumoasă. Și, mai ales, o sursă de inspiraţie ori de câte ori simţi că ai nevoie de aripi să zbori. Ca femeie.
Despre autoare:
Hedi Hoka are un doctorat în psihologie, este specialistă în dezvoltare personală și scrie cărţi inspiraţionale dintr-o perspectivă modernă și realistă. Are experienţă academică în Olanda, Finlanda, Austria și Germania și este membră a Society for Coaching Psychology din Marea Britanie, a Colegiului Psihologilor din România, a International Leadership Association din SUA și a Mindfulness Association din Marea Britanie. Iubesc să fiu femeie este prima ei carte publicată în România.
Sursa foto: hedihoka.ro