Mă gândesc, de ceva timp, la tema acestei luni şi rememorez darurile pe care le-am primit de-a lungul anilor. Au fost câteva, dar cel care îmi vine în minte mi-a fost atribuit acum mai bine de 22 de ani. Eram doar un copil pe atunci, iar darul în sine a venit din partea unei Doamne pe care am reîntâlnit-o nu cu mult timp în urmă. Pe vremea aceea eram doar un timid „irecuperabil” cu prea puţină încredere în el, dar care îndrăznea să viseze la lucruri frumoase. Ştiam că ele sunt aparte, atunci cand le oferi, dar că prea putini sunt aceia care le ştiu construi cu adevărat, cu cea mai mare măiestrie. Şi voiam şi eu să ştiu cum funcţionează.
Într-o buna zi, Doamna respectivă, înainte de a ieşi din sala de curs, ne-a dat o temă complicată cum nu mai făcuse până atunci. Nu ştiam să o rezolv, dar mi s-a spus să am încredere în mine şi să îmi deschid sufletul. Am avut răgaz de câteva zile pentru gândire, iar într-un final am reuşit să pun ceva pe hârtie. Nu eram convins că e ceva special, dar am fost invitat totuşi să ies în faţă şi să ofer ceea ce creasem. Era vorba despre o compunere care, în acea zi, s-a dovedit a fi cea mai bună. A fost prima dată în viaţa mea când am reuşit să delectez o mulţime în sensul cel mai frumos posibil. Nu prea am realizat cum făcusem, dar ştiam că voi mai scrie. Mi-am dorit să repet acea zi, de cât mai multe ori posibil, fapt pentru care scrisul a devenit pasiunea mea. Şi, începând de atunci, mi-am promis mie însumi că nu va mai trece o zi fără să încerc să ofer celor din jur un mărgăritar din cuvinte în schimbul unor zâmbete. Am tot încercat să aflu, încă de atunci, ce anume se întâmplase în acea zi specială când reuşisem, prima dată, cu compunerea mea.
Doamna respectivă a devenit pentru mine un model de eleganţă, demn de admirat şi pe care am păstrat-o în suflet chiar şi atunci când nu ne-am mai văzut. Acum, cu ocazia revederii, am retrait acele momente de la clasă, de la ora de geografie, reuşind în final să înţeleg ce cadou atât de special primisem din partea ei cu ani în urmă. După două decenii şi mai bine, am înţeles că există pe această lume oameni care sunt ei înşişi pentru noi un dar special şi o binecuvântare tocmai prin felul lor de a fi. Ei aleg să fie alaturi de tine şi să îţi ofere o inimă deschisă unde poţi găsi tot ceea ce poate fi mai aparte pentru ca tu să reuşeşti în tot ceea ce îţi propui.
Pur şi simplu, oamenii care decid să creadă în tine şi să îţi dea elan în demersurile tale nu fac decât să îţi spună, indirect, că eşti unic în felul tău şi că, în universul propriu, sunt multe daruri minunate care nu trebuie decât trezite la realitate. Doamna respectivă a trezit în mine convingerea că, atât timp cât trăieşti pe această lume şi îţi pasă de cei de lângă tine, voind să le oferi din comorile tale lăuntrice, nu va exista ceva ce nu vei putea face. Totul e să vrei să încerci, convins fiind că lucrurile frumoase ale vieţii, pe care vrei să le dai celor dragi, nu le poate face nimeni mai bine ca tine. În acest fel, atunci când tu devii un dar preţios pentru alţii, viaţa primeşte sens şi multă culoare, astfel că ai toate şansele să începi să înveţi să fii fericit. Cu siguranţă şi aceasta face parte din esenţa darului pe care l-am primit cu mult timp în urmă, tocmai în ideea de a încerca să îl dau mai departe sau, aşa cum a spus şi Pierre Corneille în vremuri frumoase de altădată: Modul în care dăruieşti valorează mai mult decât darul însuşi…
Sursa foto: rodrigoacevedo.com
