Cu ceva timp în urmă a trecut Moşul pe la mine, iar cadoul său din acest an a fost ceva cu totul şi cu totul aparte. Cu siguranţă sunt rare ocaziile în care, în spatele surprizei ce ţi se pregăteşte, ajungi să regăseşti Clujul de altădată în Dar. Chiar şi sub forma unui tablou, „Oraşul Comoară”, care te-a adoptat la un moment dat, te îndeamnă mereu la reflecţie: cum erai când ai venit să îl cunoşti, ce eşti acum când reprezinţi deja o părticică din el şi, mai presus de toate, ce vei face pentru ca Legenda lui să meargă mai departe pentru generaţii şi generaţii. Şi dacă Darul meu din acest an reprezintă o invitaţie la o călătorie în vremuri de odinioară, voi da puţin timpul înapoi spre începuturile unei poveşti care s-a conturat în urmă cu mai bine de 17 ani. Clujul Meu a prins contur în suflet într-o dimineaţă friguroasă de septembrie atunci când, venind la examenul de admitere, am simţit, pentru prima dată, pulsul unei urbe extrem de dinamice care avea un farmec distinct.
Poate şi de aceea te îndrăgosteşti de ea iremediabil şi, după cum spun şi bătrânii, dacă inima îţi este pe măsura acestui oraş şi bei apa de aici cu siguranţă nu vei mai pleca vreodată. Nu am crezut în acest mit, însă, pe măsură ce au trecut anii, am înţeles că, de fapt, „Oraşul Comoară” este un Dar care ţi se oferă zilnic și pe care trebuie doar să ştii să îl primeşti, iar atunci când alegi să devii una cu el şi să te implici în povestea sa devine parte din viaţa ta. Atunci, la începuturi, Clujul a fost şi pentru mine un Dar pe care am visat să-l trăiesc la maxim. Mi-a oferit oameni frumoşi, prieteni noi, în plus, ceea ce e la fel de important, m-a făcut să redescopăr acea diversitate multietnică şi multiculturală pe care am lăsat-o atunci când am pornit în marea aventură a Vieţii, departe de Casă.
Venind aici, am realizat că, de fapt, Clujul Meu seamănă foarte mult cu cel al altora care gândesc diferit, au altă limbă, alte obiceiuri, alte sarbători sau chiar o altă istorie. Şi atunci am început să caut, să cercetez în hrisoavele vechi în ce constă mirajul acestui oraş în care diversitatea este o caracteristică a farmecului său. O bună perioadă de timp am crezut că ajungi să simţi acest farmec mai ales în clipa în care construieşti punţi de legătură trainice în această diversitate, dar de aşa manieră încât cei care vin după tine şi păşesc pe urmele tale descoperă şi ei la rândul lor că, în realitate, se îmbogăţesc sufleteşte în clipa în care pătrund un adevăr fundamental. Este acel adevăr potrivit căruia Clujul Meu şi Clujul Tău este un miraj seducător atunci când devii una cu el, ştii să îl dai mai departe cu tot ce ai descoperit minunat în povestea sa pentru ca, mai apoi, să fii în măsură să şi primeşti ceea ce au scos la iveală alţii, în mod asemănător. Această parte din urmă a şi fost cadoul meu din acest an. Poate şi de aceea, oraşul în sine a dobândit pentru mine valenţe noi şi un miraj distinct.
Cineva foarte drag mi-a oferit în Dar Clujul Său de altădată, aşa cum este el în visele şi gândurile sale. Am ajuns, astfel, să mă bucur nu doar de un crâmpei din vremuri de odinioară, cât mai ales de persoana în sine care, prin gestul său, a devenit ea înseşi un Dar. De atâtea ori zâmbim de fericire pentru că primim cadourile la care am visat de atâta şi atâta amar de vreme, iar după ce am intrat în posesia lor şi ne bucurăm de ele la maxim unde rămân, oare, cei care ni le oferă? Mai în spate sau poate că nici măcar acolo, întrucât ceea ce am dobândit ne preocupă adesea mai mult decât cei care ne oferă darurile în sine.
Cadoul meu din anul acesta m-a învăţat, între altele, şi aceea că, în realitate, valoarea unui Dar nu constă în ceea ce primeşti, cât mai ales în ceea ce descoperi tu dincolo de persoana care se deschide faţă de tine, oferind ceva frumos din toată inima sa. Anul acesta de Moş, am crezut că mi s-a dăruit un crâmpei din Clujul de la început de secol ca un semn de admiraţie pentru pasiunea mea de a scoate la iveală bogăţiile unui loc care, în perioada de Belle Époque, a avut o istorie unică în această parte de lume. Dar pe măsură ce m-am afundat în povestea acestui crâmpei de istorie, pus între ramele unui tablou, am văzut o persoană pe care nu încetez să o descopăr şi să o redescopăr ori de câte ori am ocazia. Poate şi pentru aceea că, în realitate, Clujul ei seamănă mult şi cu Clujul meu, prin urmare ea înseşi este, cu siguranţă, un Dar Nepreţuit…
Foto: Attila Varga
