Cheers to Marsala!

Gloria rozului-violet apune, pe zi ce trece, cu cât pășim mai grăbiți spre 2015. După ce ne-a însoțit peste tot, de-a lungul anului 2014, pe țesături, în machiaj, pe podiumuri sau chiar în design interior, culoarea orhideei va fi înlocuită, în 2015, de culoarea marsala, așa cum anunță Institutul Pantone.

6

Pentru cei mai puțin familiarizați cu tendințele în beauty, Pantone este compania americană care deține drepturile asupra sistemului omonim, un sistem standard de reproducere a culorilor, folosit în întreaga lume, în domenii precum: tipografie, țesături, vopseluri, metale sau materiale plastice.

Putem spune că marsala este, și ea, la fel de capricioasă ca și radiant orchid, căci nu e nici roșu pur, dar nici vișiniu închis, ci o combinație între acestea. După cum îi spune și numele, în crearea ei, specialiștii și-au găsit inspirația în culoarea vinului rubiniu din regiunea Siciliană, Marsala. Și bine au făcut, pentru că această nuanță este una foarte permisivă, punând în valoare toate tipurile de piele, dar și stiluri vestimentare diverse.

5

Victoria Beckham Spring 2015

Marsala oferă prestanță, în egală măsură, atât ținutelor de zi cu zi, cât și ținutelor glam. Ne-o dovedesc creațiile unor celebri designeri care au inclus-o deja în colecțiile lor, precum Valentino sau Victoria Beckham.

7

Valentino Spring 2015

Dacă rozul-violet din 2014 a avut o prezență timidă printre hainele bărbaților, marsala are avantajul de a fi ușor de adaptat și în garderoba masculină. Pentru reprezentanții sexului tare, inspirate vor fi combinațiile de marsala și gri, în timp ce, în cazul doamnelor, această nuanță își va găsi complementaritatea în bej, lime, bronz sau chiar auriu, pentru cele mai curajoase dintre noi.