I s-a spus „Mica Londră” a Europei Centrale, iar cele 12 poduri care străbat „Dunărea Albastră”, pentru a lega oraşul vechi de oraşul nou, îţi aduc aminte întotdeauna de o cugetare profundă care este încă atât de actuală: unul din cele mai minunate lucruri pe care le poţi face în această viaţă este să construieşti punţi trainice între lumi, dar de aşa manieră încât cei care trec de-o parte şi de alta să aibă mereu convingerea că între oameni, idei şi sentimente doar conexiunile cele mai profunde pot să deschidă orizonturi nebănuite către un viitor promiţător.
De la prima sa atestare documentară, de acum 8 secole şi mai bine, Budapesta este acea urbe din inima continentului care continuă să construiască punţi şi căi, văzute şi nevăzute, punţi care, de-a lungul timpului, au scris istoria unei naţiuni. Opera, Universităţile, Teatrul Naţional, Muzeul Naţional, Academia de Muzică, Academia de Ştiinţe, primul metrou de pe continent inaugurat în anul 1896, Piaţa Eroilor, Biblioteca Naţională din Palatul Imperial, Bazilica Sf. Ştefan sau bisericile sale în stil gotic şi romanic, Muzeul de Artă Frumoasă, străzile frumos pavate şi băile termale, nucleele culturale şi arhitectura sa specifică sunt doar câteva din reperele unei lumi în care trecutul şi prezentul, vechiul şi noul continuă să coexiste în armonie.
În această ambianţă a conexiunilor solide, cândva pe la începutul secolului, un celebru arhitect originar din Banat, Kós Károly, a impus oraşului un stil arhitectural nou care, pentru mulţi, a fost un simbol remarcabil al consolidării identităţii naţionale. Demersul său de conturare a unui Stil Naţional în arhitectură a venit într-un context al modernizării şi al reformelor sociale, un stil bazat pe studiul arhitecturii medievale şi populare împletit cu tehnica clădirilor moderne şi a elementelor de Art Nouveau. Kós Károly, prin întreaga sa operă, a vrut, de fapt, să imprime în arhitectura Budapestei un mesaj clar pentru posteritate în care contemporanii să poată găsi un posibil răspuns la provocările ridicate de specificul timpului lor: Fără a cunoaşte vechea arhitectură a vecinilor noştri este imposibil să caracterizăm propria noastră arhitectură. De ce sunt importante aceste cuvinte pentru o metropolă actuală care îşi continuă expansiunea şi progresul sub cupola globalizării? O plimbare pe străzile oraşului înseamnă, în realitate, şi o subtilă întoarcere în timp, în vremurile istorice de altădată, mai ales în clipa în care încerci să pătrunzi mesajul pe care pereţii numeroaselor edificii de patrimoniu îl transmit oricărui trecător venit să le descopere farmecul.
Budapesta pare o carte ilustrată de istorie care scoate în evidenţă numeroase conexiuni cu arta şi cultura lumilor învecinate cu care poporul maghiar s-a intersectat în epoci diferite. La prima vedere, accentul cade peste tot asupra trecutului, asupra tradiţiilor şi obiceiurilor din vremuri demult uitate, însă povestea fiecăreia dintre ele reprezintă un reper pentru prezent şi, de ce nu, o veritabilă lecţie de viaţă.
Povestea Budapestei este, aşadar, povestea podurilor sale pe care le vezi nu doar peste Dunăre, ci oriunde descoperi trecutul care se armonizează în prezent. E nevoie de aşa ceva, întrucât, într-o lume recentă care pare să îşi piardă reperele, modele de altădată sunt în măsură să dea farmec, sens şi culoare Vieţii. Am păşit în acest oraş, pentru prima dată, cu foarte mult timp în urmă. Departe de a fi reuşit atunci să îl văd în întregime, mi-a creat certitudinea că voi mai reveni şi, de fiecare dată, voi descoperi ceva nou şi atractiv.
Acum patru luni, în drum spre Malta fiind, am retrăit, preţ de câteva ore, bucuria de a revedea locuri unice ale Budapestei, având pe cineva foarte drag alături. Am străbătut atunci doar câteva dintre podurile peste Dunăre, am păşit pe Insula Margareta, pentru ca, la finalul zilei, să retrăim din nou mirajul unui oraş sub clar de lună. De data aceasta, experienţa în sine a fost mai aparte în comparaţie cu alte ocazii similare. Poate şi pentru aceea că, fiind cineva drag aproape şi putând să îi arăt tot ceea ce era aparte în jur, aventura în sine a dobândit şi ea un farmec distinct. E greu de explicat. În asemenea situaţii în care tu însuţi/înseţi construieşti punţi solide între frumuseţile despre care ştii că există şi cineva care abia atunci le descoperă, nu faci decât să simţi la maxim, atunci şi acolo, cum motto-ul unui oraş se transpune perfect peste propria ta experinţă, oferind o trăire care este, cu adevărat, de neuitat: Budapest, a Love for a Life…
Surse foto: interra.ro, ocaziituristice.ro, ecursuri.ro, infotour.ro
