L-am văzut ultima dată trecând discret prin muzeul de locomotive de epocă care, şi azi, face cinste oraşului Reşiţa. Cu ceva timp înainte, ridicase deasupra capului una din cele mai râvnite distincţii ale lumii, contribuind, astfel, decisiv ca Internazionale Milano să devină, cu Jose Mourinho pe banca tehnică, noua Regină a Europei. În acel glorios an 2010, Cristi Chivu reuşise tripla istorică, obţinând titlul de Campion şi Cupa Italiei, dar şi Trofeul Ligii Campionilor. În conştiinţa iubitorilor de fotbal de pe întreg mapamondul, care văzuseră victoria italienilor în faţa renumitei echipe bavareze Bayern München, Cristi Chivu era deja unul din cei mai buni şi mai valoroşi fundaşi ai continentului.
L-am admirat mereu în primul rând pentru modestia, respectul şi bunul său simţ care nu l-au părăsit niciodată, nici atunci când dobândise deja o mare faimă. În ziua respectivă, îmbrăcat modest şi cu aceiaşi cordialitate care îl caracterizează, „Căpitanul” alesese să facă o plimbare mai lungă pentru a-şi aduce aminte de locuri şi oameni pe care nu îi mai poate păstra decât în suflet. S-a recules la mormântul tatălui său, vestitul antrenor Mircea Chivu, iar apoi a mers să revadă stadionul echipei CSM Reşiţa care, azi, poartă numele părintelui său. De pe Santiago Bernabeu, faimoasa arenă a echipei Real Madrid care îi adusese „Căpitanului” faima continentală în acea finală de vis din ziua de 22 mai 2010, la modestul stadion bănăţean este, fireşte, o distanţă imensă. Şi, totuşi, legenda lui Cristi Chivu a început aici, pe Valea Domanului, în anul 1997, fiind antrenat, o bună bucată de vreme, chiar de tatăl său. A debutat pentru CSM Reşiţa, în Divizia A, reuşind să câştige, în ziua de 30 august 1997, cu „Milanul din Banat” un meci important împotriva Universităţii Cluj. A venit însă un moment trist atunci când părintele, antrenorul şi modelul său de suflet s-a stins din viaţă. În acele clipe grele, şi-a promis lui însuşi că va ţine capul sus şi va deveni un mare jucător. Promisiunea a fost îndeplinită. Un an mai târziu, el s-a transferat la Universitatea Craiova, urmând sfatul legendarului Ilie Balaci. De la clubul craiovean, Cristi şi-a început drumul spre glorie.
În vara lui 1999 a plecat spre noua sa echipă, Ajax Amsterdam, unde a continuat, într-o formă excelentă, să facă performanţă. Drumul spre „Cetatea Eternă” i s-a deschis nu după mult timp. În anul 2003, el s-a transferat la AS Roma unde şi-a confirmat renumele internaţional de fundaş extrem de valoros. Aici a impresionat încă de la debut, reuşind să marcheze un gol la prima partidă disputată în Serie A împotriva echipei Brescia Calcio. Încetul cu încetul, marile cluburi ale Europei au început să fie interesate de serviciile sale: Chelsea FC, FC Barcelona, Real Madrid, Internazionale Milano unde a şi optat să evolueze începând cu anul 2007. Aici, sub comanda mult titratului antrenor portughez Jose Mourinho, „Căpitanul” a dobândit laurii gloriei alături de alte nume de talie mondială: Sneijder, Materazzi, Milito, Balotelli etc. La echipa naţională, el a debutat în ziua de 18 august 1999 într-un amical disputat contra Ciprului. Prin seriozitatea şi devotamentul său, Cristi Chivu a ajuns să fie considerat, pe bună dreptate, liderul generaţiei sale. A fost ales Căpitanul echipei naţionale, purtând adesea tricoul cu nr. 5. S-a retras în ziua de 21 mai 2011, printr-o scrisoare trimisă Federaţiei Române de Fotbal. De atunci şi până acum, articolele despre el s-au redus simţitor. „Căpitanul” apare mai rar pe sticlă, iar aplauzele la scenă deschisă aproape că au dispărut. S-a întâmplat ca, zilele trecute, să revăd o poză care cred că este emblematică pentru întreaga sa carieră, dar mai ales pentru felul său aparte de a fi. Revenit acasă, Cristi Chivu priveşte lung bustul tatălui său care a fost plasat în faţa stadionului CSM Reşiţa. În acea ipostază, „Căpitanul” este fără păr. Cu ceva timp înainte suferise o gravă accidentare la cap în timpul unui duel aerian cu atacantul Sergio Pellissier de la Chievo Verona. Intervenţia chirurgicală a fost una serioasă, el rămânând cu o lungă cicatrice.
După numai 37 de zile, departe de a renunţa la gazon, a revenit să joace alături de profesioniştii echipei sale. Îmi face deosebită plăcere să spun că, inclusiv acum, când nu mai joacă, Cristi Chivu rămâne un idol al meu. Mi-au plăcut oamenii care s-au dăruit vocaţiei lor întâi de toate pentru că au avut modele, le-au purtat în suflet, primind astfel elanul şi convingerea că, prin muncă şi sacrificii, pot să fie mari învingători ai vieţii. Ei sunt genul de oameni care devin cu adevărat celebri nu pentru că îi recomandă tatuajele, numărul de prize din cluburi de fitze sau ritmicitatea cu care îşi schimbă bolizii şi siliconatele din attachementul lor. Vorbim despre caractere la care te gândeşti cu admiraţie chiar şi atunci când nu îi mai vezi atât de des, dar ştii că oriunde ar fi, orice ar face, ei vor câştiga şi vor avea mereu lumea la picioare. În definitiv, doar atunci când pui suflet în tot ceea ce faci, onorându-ţi „zeii”, poţi spune că vei fi un mare campion, iar lumea te va purta mereu în suflet. Reşiţa e mândră de tine, Căpitane!
Surse foto: stiridinbanat.ro, gsp.ro, sport.ro
