C/O Smart City

Un “can-can” academic… mi-a oferit şansa, acum de curând, ca să aflu, aici în Oraşul Premiilor Nobel, cum anume înţeleg unii să facă cercetare de performanţă fundamentată, cu adevărat, pe interdisciplinaritate. Nu este vorba, în acest caz, doar despre o viziune, cât mai ales de o mentalitate sănătoasă care conduce, de fiecare dată, spre succes. Mai ales dacă alegi să fii deschis… dacă alegi să fii inovativ în tot ceea ce îţi propui să faci în demersurile tale.

4

Stockholm Royal Seaport Innovation reprezintă o asemenea lecţie de mentalitate pentru reuşită deplină, având semnificaţii profunde. A demarat în anul 2012, aducând în prim plan proiectul “C/O Smart City” care intenţionează să scoată în evidenţă un adevărat model pentru ceea ce îşi propune să fie o societate, respectiv un oraş sustenabil pentru anul 2030. Cei ce au construit mai sus amintitul proiect, solicitând autorităţilor suedeze finanţări considerabile, au gândit, întâi de toate, să ofere colectivităţii din care şi ei fac parte o veritabilă „Arenă”. Este un loc propice pentru întâlniri ale Academiei de Ştiinţe cu arhitecţi, oameni de afaceri, cercetători din diverse domenii ce sunt în măsură să contribuie cu idei originale şi perspective inovative pentru dezvoltarea unei societăţi sustenabile care să facă faţă cu succes la provocările noului mileniu.

1

Din punctul de vedere al celor care au pus bazele cercetării, oraşul în care trăim este responsabil pentru regenerarea solului, pentru edificarea unei infrastructuri de calitate, pentru crearea de poduri, parcuri, spaţii publice şi străzi prietenoase. Dar, mai presus de toate, valoarea naturii într-un asemenea „Smart City” trebuie pusă foarte bine în evidenţă în condiţiile în care un oraş al viitorului se va axa pe valori economice, sociale şi ecologice.

“C/O Smart City”, inaugurat la Stockholm, îşi propune să demonstreze faptul că este în măsură să creeze noi modele şi instrumente cu care să poată fi edificate, în perspectivă, aşezări urbane unde locuitorii săi şi natura să coexiste în deplină armonie conform principiului: într-un mediu în care oamenii au grijă de natură şi aceasta, la rândul ei, ştie să aibă grijă de oameni. Faptul în sine presupune şi cuantificarea, respectiv evaluarea serviciilor de ecosistem, promovarea biodiversităţii, dar mai ales depistarea acelor căi prin care serviciile în sine de ecosistem pot fi integrate în procesul de planificare urbană. Prezenţa naturii în mijlocul marilor aglomeraţii reprezintă, întâi de toate, o provocare, respectiv un subiect de reflecţie nu doar pentru noi, cât şi pentru generaţiile viitoare care vor pune şi ele accent pe calitatea vieţii în oraşe prietenoase: în condiţiile în care valorile economice, sociale şi ecologice sunt vizualizate şi atent comunicate, aceasta va conduce la cunoaşterea sporită a manierei în care infrastructura verde poate reprezenta o completare eficientă la infrastructura tradiţională.

2

În plus – observă promotorii proiectului “C/O Smart City” – dezvoltarea sustenabilă este un proces aflat într-o continuă evoluţie fundamentată pe prosperitate economică, echitate  socială şi performanţă de mediu. Aceasta din urmă, date fiind noile imperative ale momentului, solicită crearea unui nou sistem de locuire urbană în care consolidarea ecosistemelor şi calitatea vieţii sunt strâns legate unele de altele. Reîntoarcerea la natură şi armonizarea deplină cu ea este mesajul ferm pe care iniţiatorii proiectului îl transmit lumii întregi. Faptul în sine că erudiţi aparţinând unor domenii diverse încep să se armonizeze în preocupările lor pentru succesul unei viziuni de care depinde, până la urmă, viitorul sănătos al oraşelor de pretutindeni nu face decât să transmită o lecţie fundamentală din care se poate învăţa oricând: construirea de oraşe inteligente şi prietenoase presupune, întâi de toate, punţi solide de legătură într-o diversitate a preocupărilor deasupra cărora pot apărea strategii concrete pentru mai multă accesibilitate şi coeziune urbană. Sau aşa cum şi foarte cunoscutul arhitect Jan Gehl a subliniat într-o cunoscută lucrare a sa publicată cu mult timp în urmă: “Aveţi grijă de oameni şi de valoroasa viaţă urbană care se desfăşoară  între clădiri. Nu maşinile trebuie să fie fericite în oraş, ci oamenii.”

3

Sursă foto: ecodistricts.org, urbantimmes.co, reinventscities.com, 2020.cities.blogspot.com