O călătorie muzicală cu Renato Borghetti, la Cluj-Napoca

Maestrul acordeonului, Renato Borghetti, cel care va susține, sâmbătă, primul său concert în România, promite că își va duce spectatorii într-o călătorie muzicală pe ritmurile Braziliei de Sud. Înainte de concert, superstarul din Porto Alegre îi va da întâlnire concitadinului său, Gabriel Machado, legitimat la clubul de fotbal Universitatea Cluj. El îi va oferi fotbalistului autograful pe care acesta nu a reuşit să i-l ceară în ţara de origine. Concertul va avea loc în data de 17 mai, cu începere de la ora 20.00, la Opera Maghiară de Stat și va prefața ediția din acest an a Transilvania Jazz Festival (TJF).

borghetti

“De regulă, îmi pregătesc repertoriul cu doar câteva minute înainte de începerea concertului, dar, pentru prima întâlnire cu publicul din Cluj, am ales cele mai importante creații, pentru a-i oferi o privire de ansamblu asupra muzicii mele. Le promit iubitorilor de jazz o călătorie muzicală pe ritmurile Braziliei de Sud”, a spus Renato Borghetti.

Pentru că jazzul înseamnă creativitate şi improvizaţie, cei care vor veni la concert vor avea parte de un repertoriu proaspăt, cu ritmuri tradiţionale reinventate şi îmbogăţite cu fragmente de tango, muzică de cameră etc.

Cu spectacolul din România, Renato Borghetti dă startul turneului său european din 2014.

Biletele pentru acest eveniment au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate, la prețuri ce variază între 40 și 79 de lei, de la casieria Operei Maghiare de Stat și de la birourile Diesel Events (P-ţa Unirii 10). Elevii și studenții vor beneficia de o ofertă specială. Achiziționând un bilet, ei vor avea acces la concert cu un însoțitor, în baza carnetului de elev sau de student.