Oare câţi nu îşi aduc aminte de anii aceia de glorie când, pentru a fi student la Cluj, învăţai din zori şi până noaptea târziu doar ca să îţi vezi numele, cât mai sus posibil, pe lista admişilor… Iar dacă mai şi intrai la facultatea mult dorită între primii, beneficiind de bursă şi, totodată, de cazare într-un cămin bun, aveai toate şansele să te eternizezi în ochii multora drept „The Great Winner”. Ce vremuri…
Admiterea foarte dificilă pe bază de examen scris (şi oral uneori) la două sau mai multe probe reprezenta, cu siguranţă, o veritabilă piatră de încercare atât pentru pretendentul/a la studenţia clujeană, cât şi pentru părinţi. Mai ales pentru aceştia! Ce n-ar fi făcut, dragii de ei, numai să-şi vadă odrasla scumpă că păşeşte la 1 octombrie în sala festivă, participând la deschiderea anului universitar! Stres, emoţii, nervi, uneori scandaluri stimulative cu deprimatul/a care nu mai avea chef să înveţe ca să nu mai spunem de agitaţia aceea „underground”, unică în felul ei. Era şi ea necesară pentru a-i găsi „juniorului” un meditator/i bun/i (pe cât posibil cadru universitar) care să-l pregătească „mai bine”, „să-l cunoască mai bine”, iar şansele de admitere ale progeniturii să crească şi ele simţitor, dacă se putea chiar direct proporţional cu investiţia asumată.
În acei ani de bătălii dure în mai multe „tranşee”, în care competiţia vizibilă a candidaţilor era precedată de competiţia invizibilă a părinţilor pentru „sfere de influenţă”, Clujul a avut meditatorii săi de renume. Nu era greu să-i găseşti. Cei care intrau cu succes la facultate deveneau, în scurt timp, „cartea lor de vizită” cea mai atractivă. Reţeaua funcţiona perfect, mai ales prin contagiune mentală!
M-am tot întrebat cum ar fi arătat Facebook-ul dacă Mark Zuckerberg ar fi gândit reţeaua lui sub imperiul stresului cauzat de „trainner-ul” profund nemulţumit de maniera în care discipolul său a memorat surplusul de informaţii oferit pentru a avea „As în mânecă” la admitere.
Un asemenea „Coach” din „spatele frontului” era şi unul din colegii noştri. Un tip cu potenţial, cu palmares bogat în candidaţi admişi la facultate şi – ceea ce era de neconceput pentru „Biroul Negru” pus pe farse colosale – tipului îi mergea bine. Prea bine. În plus, era „material bun” pentru farse. Avea simţul umorului şi rar se supăra, chit că o lua des „pe coajă”. Povestea porcului i s-a potrivit ca o mănuşă. Evident că „Biroul Negru” nu putea da greş.
„Trainner-ul frontului underground” a fost sunat acasă, la un moment dat, pentru a i se transmite faptul că fiica unui anume inginer Boanchiş doreşte să facă meditaţii în vederea admiterii la facultate. Mr. Boanchiş, fiind cu venituri modeste, a propus plata meditaţiilor „în natură”, adică juma’ de porc. Trocul discret urma să aibă loc în afara Clujului, mai exact în Turda, în faţa Hotelului Potaissa. Pentru un tip excesiv de ocupat cu job-ul, dar şi cu o cohortă de elevi setaţi de părinţi pe meditaţii în regim de terapie intensivă, plimbarea la Turda nu era cea mai relaxantă ofertă. Cine nu vrea însă carne proaspătă… de casă?!
Cu ochii lucind de poftă, ce îi proiectau deja pe ecranul minţii grill-ul răsucit la foc de tabără, trainner-ul a ieşit pe usă cu viteza unui avion de vânătoare Tornado. Evident că nu a omis să-i traseze doamnei sale cea mai fresh misiune: „Dragă, pregăteşte congelatorul ca vine… Porcul!” Şi dus a fost la Hotel Potaissa. A stat o oră… a stat două… porcul nici poveste. Ori se rătăcise pe alei, ori îl reţinea vreo scroafă de poveşti, ori i se frânseră… aripile?! Aşteptarea enervantă îi generă o străfulgerare edificatoare: Black Office!
Trainner-ul se lumină pe dată. Părea să ştie brusc cam pe unde stă şi Ingineru’ Boanchiş. Fireşte, într-o primă fază a emulaţiei nervilor, a coborât câţiva sfinţi mai jos decât se cuvenea, mai ales la gândul că, acasă, congelatorul pregătit aştepta „oaspeţi” importanţi. N-a fost să fie. „Black Office” îşi făcuse treaba până la capăt, în manieră exemplară. „Canalele de propagandă” nu pierduseră nici ele timpul de pomană. A doua zi, cu ocazia unor diverse întâlniri, trainner-ul observă diverse feţe mustăcind discret. Unii îşi muşcau limba să nu râdă. Alţii, care mai îndrăzneau să bată apropoo-uri, aşteptând invitaţii la un şniţel proaspăt primeau, la schimb, o promisiune fermă: „Când îl prind pe Boanchiş îl strâng de gât!”
Nu e greu de ghicit că, până la urmă, personalul de la „Black Office” n-a suferit vreo pierdere. Din contră. Farsa făcută le-a întârit multora convingerea că o anumită vorbă din bătrâni are ceva adevăr în ea: „Din Turda nu e bine să-ţi iei nevastă şi porc!” Nu întreba de ce. Dar, dacă baş musai te macină răspunsul la întrebarea de mai sus, aceeaşi tradiţie nescrisă spune că, pentru liniştea sufletului tău, e mai bine să îţi imaginezi porcul zburând în Triunghiul Bermudelor…
Surse foto: ana-maria-catalina.blogspot.com, trilulilu.ro
