Tocmai se sunase de pauză şi mă pregăteam să mă ridic de la locul meu pentru a ieşi în curte când profesoara mea de geografie s-a oprit brusc în pragul uşii. S-a întors şi ne-a spus zâmbind faptul că, pentru ora următoare, aşteaptă de la noi să realizăm o temă de casă foarte dificilă. Se referea la o compunere complexă şi era cu atât mai ciudat cu cât, pentru prima dată, ni se cerea aşa ceva la disciplina respectivă. În plus exista şi promisiunea fermă că mai mulţi urmam să fim verificaţi la sânge, iar privirea hotărâtă ce îmi fusese dedicată mai ales mie, nu a făcut decât să mă convingă în legătură cu ceva aparte.
Întâlnirea de peste două zile se anunţa a fi una foarte specială. Panica însă m-a determinat să nu mai ies atunci în pauză. La capitolul creaţie prezentată în public nu excelam defel, iar perspectiva de a claca din nou în ochii „comunităţii” mă pusese serios pe gânduri. Doamna respectivă era însă un pedagog minunat, de o eleganţă şi un rafinament cum rar se mai putea zări. Pentru mulţi, ea reprezenta un model de echilibru şi de erudiţie, iar fineţea cu care îşi preda materia te determina să o asculţi, de fiecare dată, cu cea mai mare plăcere. Avea şi un parfum special care îi completa, în mod aparte, fineţea personală, astfel că, în faţa unui asemenea veritabil caracter, era cu neputinţă să nu manifeşti respect şi preţuire deplină. Timiditatea excesivă ce o manifestam eu pe-atunci nu scăpase ochiului ei vigilent. Îmi spunea mereu că un „Meşter Manole” adevărat ce uimeşte lumea cu minunăţiile sale, ştie, întâi de toate, să ofere altora tot ceea ce este mai frumos şi mai bun. Doar atunci când poţi construi cele mai unice zâmbete de satisfacţie în jurul tău, comorile ce ies din propria ta mână se pot înălţa spre desăvărşire.
Îmi doream să creez şi eu un asemenea zâmbet, întrucât momentul despărţirii de unul din mentorii mei de suflet era aproape. Urma să ne părăsească, iar orele ei speciale să treacă în registrul amintirilor. Reuşisem, într-un final, să ajung la o idee şi mai reflectam doar la modul de prezentare. Cum s-o fac atractivă şi vie de aşa manieră, încât ea să fie un nou început pentru mine? Cu o zi înainte de „măreţul” eveniment, „întâmplarea” a făcut să îmi parvină un cadou de trimis de cineva care locuia foarte departe. Nu era pentru vreun moment special. Pur şi simplu, cineva foarte drag voia să ştie că gestul în sine va reprezenta o surpriză şi o bucurie deplină. A fost ipostaza în care am realizat că tot ceea ce reuşim să facem poate fi cu adevărat preţios, dacă acel ceva este dăruit mai departe ca şi un cadou minunat. Printr-un astfel de gest, clipa devine istorie pentru suflet, iar cei care o trăiesc la maxim o vor eterniza în interiorul lor fără dar şi poate. Atunci şi acolo, la acea oră de neuitat, prima dată în viaţa mea am fost în măsură să fac dintr-o prezentare un dar nepreţuit. Mă gândisem mai puţin la recompensă şi mai mult la ceea ce eu voiam să ofer, transmiţând totul prin viu grai. Cuvintele au venit şi ele de la sine, iar elanul de a voi să dăruiesc ceva frumos unei persoane dragi m-a determinat să fiu cu adevărat altul. Zâmbetul de satisfacţie pe care l-am primit în final mi-a rămas adânc întipărit în minte.
Sunt mulţi ani de-atunci, însă lecţia oferită a fost cât pentru o viaţă. Realmente înseamnă mult faptul că cineva, în ciuda umbrelor şi a eşecurilor tale repetate, alege totuşi să creadă în tine. Cel mai adesea, când nici nu realizezi poate, acel cineva te păstrează alături şi, luându-te de mână, te învaţă să mergi, să înaintezi pe drumul succesului până când îţi atingi marile tale idealuri. Mai la urmă, vine şi clipa supremă a examenului cu tine însuţi/înseţi. Şi îl treci cu brio nu atunci când arăţi că ai multe sau ştii multe, ci tocmai în clipa în care primul lucru pe care îl râvneşti, cu toată inima, este acela de vrea să dai altora câte ceva din tot ceea ce este mai sublim în fiinţa ta. În acea ipostază creezi armonie deplină între tine şi ceea ce tu intenţionezi ca alţii să dobândească din lumile tale nebănuite. Doar în atare mod nu va mai învinge gândul că s-ar putea să greşeşti, iar ceea ce tu întreprinzi să eşueze din pricina şovăielilor ivite pe parcurs. Eu aleg să le tratez întotdeauna, aducându-mi aminte de un zâmbet minunat de altădată. Îmi place să cred că este un veritabil „parfum pentru inspiraţie”, în onoarea căruia caut să ofer şi acum tot ceea ce simt eu că ar putea fi mai preţios şi mai bun…
Surse foto: shervintorkian.se, joannagoddard.blogspot.com, .tinayums.com
