RIUF te îndeamnă să pleci, să înveţi, să te întorci şi să schimbi. În 18 martie va avea loc la Cluj-Napoca cel mai mare târg de universităţi din România şi Estul Europei. Programul RIUF este unul interactiv, care îndrumă studenţii şi elevii pentru studii în străinătate, prezentându-le întregul demers. Anul acesta contribuie cu burse în valoare de 500.000 de euro. Totodată, pe lângă consilierea gratuită, la RIUF se prezintă şi poveşti personale. La evenimentul din Cluj-Napoca va fi prezentă Diana Avandi, studentă în primul an la Universitatea din Oxford.
Cristina Oprean a studiat cinci luni în Lisabona. A ales Portugalia pentru cultura acestei ţări, pentru a învăţa limba, care nu e atât de întâlnită la noi precum engleza sau franceza, pentru libertatea oferită de o astfel de escapadă şi, desigur, pentru studii. A studiat Business într-un sistem de învăţământ, conform spuselor ei, foarte bine organizat, cu profesori şi studenţi implicaţi şi interesaţi, dar care nu diferă foarte mult de ceea ce se întâmplă la noi. În cele câteva luni petrecute în Lisabona a reuşit să înveţe limba la un nivel de începător înspre intermediar, iar acum încearcă să aplice aici ideile teoretice preluate acolo. Principala diferenţă între studii este entuziasmul cu care este încărcat studentul care pleacă. Pentru că e o provocare, ceva nou, necunoscut, posibilitatea de a fi pe cont propriu.
La conferinţa de presă organizată astăzi de RIUF a fost prezentă şi Marinela Zamfir, Director Liceul George Coșbuc, care admite că studiul în străinătate ajută mai ales la dezvoltarea personală, dar întâmpină anual problema semnării actelor, care nu pot fi avizate decât în limba română, iar unele universităţi, precum cele din Danemarca, nu acceptă. Majoritatea elevilor plecaţi la studii în străinătate au studiat Business sau au rămas acolo, în cadrul universităţilor, pentru cercetare.
Université Sorbonne și London College of International Business Studies se numără printre universităţile din cele 15 ţări care vor participa anul acesta la RIUF Cluj. Germania este cea mai reprezentată ţară, cu opt universităţi prezente.
De asemenea, universitățile participante, cât și partenerii educaționali ai evenimentului vor susține prezentări despre facilitățile disponibile pentru studenții și elevii interesați de studiul în străinătate, despre procesul de admitere, dar și informații generale despre principalele sisteme educaționale din Franța, Germania, Olanda, Statele Unite. Accesul la prezentări este gratuit, singurul cost fiind al biletului de intrare, iar prioritate au persoanele înscrise pe site. Locurile sunt limitate, întregistrările putând fi realizate pe site-ul www.riuf.ro.
Romanian International University Fair este cel mai mare târg de universităţi din România şi Estul Europei şi, totodată, singurul din zona Clujului. Anual, peste 100 de instituții educaționale, din peste 20 de țări, vin să interacționeze direct cu tinerii români interesați de studii internaționale.
Ce este RIUF?
Cel mai mare târg educaţional din România
Acoperire naţională și internațională – eveniment organizat în cinci orașe din România (Cluj Napoca, Bucureşti, Timişoara, Iași, Constanța) și în Chișinău- Republica Moldova;
Anual, peste 20.000 de vizitatori şi peste 150 de expozanţi din 20 ţări;
10 ani de experienţă şi 14 ediţii, în timpul cărora am cunoscut o creştere continuă acalităţii evenimentului, a numărului de expozanţi şi de vizitatori;
Eveniment unic prin complexitate;
Focus pe oportunităţile de studii internaţionale;
Paleta largă de evenimente conexe: peste 20 de seminarii, prezentări, dezbateri;
Parteneriate puternice cu British Council, Campus France, DAAD, Comisia Fulbright.
Sursa foto: riuf.ro