Ce ar fi de spus despre Crǎciun? Pare-se cǎ a fost descris din toate unghiurile, aşa cum era perceput în vremea copilǎriei – yeah, yupi, the joy sau cum a ajuns o sǎrbǎtoare comercialǎ, costisitoare şi destul de epuizantǎ, cel puţin partea de pregǎtiri. Aspectul religios al celebrǎrii se îndreaptǎ spre apus, îl mai regǎsim doar în versurile colindelor, însǎ pânǎ şi ele se aud mai degrabǎ în limba englezǎ. Chiar şi umorul aferent perioadei e unul rǎsuflat, acum cǎ mai toţi şi-au dat seama de non valoarea mesajelor la kil şi de faptul cǎ „fie ca-ul” e mult prea uzat. Poantele pe seama acestei sintagme, precum şi cele de genul „niciun Crǎciun fǎrǎ Hruşcǎ” sau „Fuego, zi-i la mamǎ-ta sǎ împodobeascǎ bradul”, devin la fel de dese şi anoste, ca şi obiectul glumiţei.
Nu pot decât sǎ relatez cum e Crǎciunul meu, judecata rǎmânând unealta cititorului. De ceva timp, nu mai particip la amenajarea locuinţei în spiritul sǎrbǎtorii, moment ce poate ar facilita accesul la o stare mai apropiatǎ de cea care ar trebui sǎ însoţeascǎ aceste zile. Ignorant sau nu, e primul an în care am realizat mai clar cǎ uciderea unui brad, doar pentru a ne amuza câteva zile, e chiar o atrocitate. În cât amar de timp se chinuie sǎracul brǎduţ sǎ se înalţe, ca apoi sǎ venim noi sǎ-l retezǎm, ia d’aci nişte ornamente şi dupǎ, sǎ-l aruncǎm la gunoi. Totuşi, în ultima vreme se opteazǎ tot mai des pentru brazii artificiali sau pentru creaţii inedite în formǎ de pom, ceea ce aratǎ cǎ nu suntem chiar o cauzǎ pierdutǎ.
Din pǎcate, nu mai pot simţi bucuria freneticǎ aferentǎ expectativei, nici emoţia intensǎ ce-mi dǎdea târcoale atunci când rupeam cu patos ambalajul cadourilor, acum totul fiind mult mai moderat. E plǎcut sǎ oferi daruri, chiar mai satisfǎcǎtor decât sǎ primeşti şi iarna aceasta constat, în premierǎ, cǎ tot ce a ajuns sub brad cu numele meu, mi s-a pǎrut a fi util şi potrivit. Probabil cǎ trǎirile aferente poveştii cu Moşu’ se reactiveazǎ atunci când apar copiii în familie, hopefully.
În ceea ce priveşte îmbulzeala şi isteria pre Crǎciun, am învǎţat cǎ pentru a-ţi pǎstra confortul psihic, e bine sǎ bifezi cât mai multe cǎsuţe de pe lista cu „to do”, mǎcar cu douǎ sǎptǎmâni înainte de moment, astfel încât în zilele premergǎtoare sǎrbǎtorii sǎ nu ai nici cea mai ocazionalǎ legǎturǎ cu vreun mall sau supermarket.
Aşadar, mitul Moşului s-a dus, partea comercialǎ nu mǎ mai impresioneazǎ/ afecteazǎ, ceea ce ţine de religie nu discutǎm aici, cǎci e subiect sensibil, obiceiurile alimentare îmi rǎmân la fel pe parcursul întregului an, indiferent de ocazie şi nu, mirosul de cartaboş nu mǎ umple de spiritul Crǎciunului. Deci, ce mai rǎmâne? Pǎi binecuvântatele zile libere, zǎcutul în neştire, poveştile despre nimic cu oameni care-mi plac, relaxarea minţii şi alinarea sufletului.
Dar pânǎ şi acest aspect a fost uşor bruiat, cǎci iatǎ-mǎ în faţa tastelor, punând laolaltǎ cuvinte şi propoziţii. Sǎ ne regǎsim însǎ cu bine în 2014 (vai, cum sunǎ) şi anunţ cǎ weekendul viitor chiulesc… învoit. Na!
Sursǎ foto : lifeissodemanda.com, rob-sheridan.com
