Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Filarmonica de Stat „Transilvania” invită melomanii să se bucure de două concerte speciale.
Vineri, 20 decembrie, de la ora 19:00, pe scena Colegiului Academic, Corul şi Orchestra Simfonică vor susţine Oratoriului de Crăciun (Cantatele 1, 3, 5 si 6) semnat de Johann Sebastian Bach.
Orchestra va fi dirijată de maestrul Giovanni Bria din Elvetia. Invitaţi sunt soliştii Ramona Eremia (soprană), Liliana Mattei Ciucă (mezzosoprană), Stefan Korch (tenor), Cristian Hodrea (bas) şi italianul Emanuele Jannibelli (continuo).
Sâmbătă, de la ora 18:00, la parterul Iulius Mall, Orchestra simfonică, sub bagheta dirijorului britanic Paul Mann, va interpreta în cadrul unui Concert de poveste, lucrări populare semnate de Piotr Ilici Ceaikovski, Johann Strauss (fiul), Antonin Dvorak şi Josef Strauss, dintre care amintim: Poloneza din opera Evgheni Oneghin, Tritsch-Tratsch Polka, Valsul florilor din Suita baletului Spargătorul de nuci şi Radetzky Marsch.
Acest concert este realizat anual, în parteneriat cu Iulius Mall, iar intrarea este liberă.