Între 5 şi 8 decembrie se va desfăşura la Cluj-Napoca prima ediţie a Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA).
Evenimentul încorporează o serie de evenimente între care Premiile BATRA (premierea celor mai reuşite exemple de practică profesională), expoziţii, workshop-uri și conferințe/dezbateri.
Tema primei ediţii a BATRA este Generare/Regenerare şi porneşte de la ideea că relaţia dintre arhitect şi mediul său este mereu reinventată prin capacitatea arhitecturii de a genera idei noi, de a se raporta în mod dinamic la spaţiu şi la comunicarea dintre individ şi spaţiu.
„Bienala de Arhitectură Transilvania 2013 reprezintă un eveniment amplu al cărui scop este de a aduce arhitectura în atenţia opiniei publice, adresându-se atât publicului de specialitate cât şi comunităţii ştiinţifice şi publicului larg. Evenimentele din cadrul Bienalei sunt menite să provoace dezbateri de idei în cadrul breslei, să trezească interesul publicului pentru valorile arhitecturii şi să recompenseze excelenţa în domeniu.” a declarat arh. Ferencz Bakos, vicepreședinte OART și coordonatorul BATRA.
În program sunt cuprinse 8 expoziții și conferințe cu 15 speakers.
Premiile BATRA – expoziția concurs cu cele 8 categorii:
Symbio Morpho Genesis. Design interactiv Instalaţie de artă organism Protocorda Sapiens – Coordonator: Modulab
Recuperări. O colecție de obiecte recuperate din clădiri vechi și reutilizate în forme inedite – Coordonator: Zeppelin
Borangic – Coordonator: Fundația Archaeus
Expoziția este un omagiu adus ultimei familii din România care creşte viermi de mătase printr-o instalaţie de artă și arhitectură, paradă de modă, degustare de vin, parfum.
Monumente Uitate. Reşedinţe nobiliare extraurbane din România – un patrimoniu redescoperit – Coordonator: Asociația ARCHÉ
Boom/Room. Noua Arhitectură Estonă – Organizatori: Asociaţia Arhitecţilor din estonia, Institutul Eston din Ungaria, Camera Arhitecţilor Hajdu Bihar
Kós Károly.Opera Omnia – Coordonator: Anthony Gal
Forward. Tânărul architect aflat la început de drum – Organizator: Atelier Mass
CONFERINȚE. Keynote speakeri
Leo van Broeck – BVB BOGDAN & VAN BROECK, Bruxelles
Șerban Sturdza – PRODID, București
Irina Cristea și Gregoire Zündel – AZC, Paris
WORKSHOP-URI
Obiect Urban – Coordonator: ateliercetrei
Tranzit – Coordonator: Atelier Mas
Evenimentul principal va avea loc la Cluj-Napoca între 5 şi 8 decembrie 2013, fiind urmat la intervale regulate de evenimente conexe desfăşurate în cele 7 reşedinţe de judeţ partenere (Cluj-Napoca, Bistriţa, Zalău, Oradea, Baia Mare, Alba Iulia, Satu Mare).
BATRA reprezintă cel mai important eveniment organizat în acest an de Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Transilvania (OART), alături de partenerii OAR Nord-Vest, OAR Bihor, OAR Alba și OAR Satu Mare, în cele şapte reşedinţe de judeţ din Transilvania.
Evenimentul va culmina cu acordarea premiilor la cele opt categorii ale expoziției-concurs: Premiile BATRA 2013.