Trăiri=ritm+proporţie+armonie de note muzicale, litere, frunze, coloane, înghițituri, priviri, zile, cărămizi, oameni, mângâieri, cuvinte, linii, piruete, culori, tușe, ferestre, săruturi pași… module repetate în compoziții ale diferitelor arte. În ce măsură le trăim zilnic în ritmuri fermecate depinde cred doar de antrenamentul trupului și al minții.
*
Noțiuni ca ritm, proporție și armonie pot defini și explicita oricui un obiect de arhitectură. Indiferent de arta pe care o luăm în discuție ele descriu, pun în valoare și fac înțelese nu doar obiecte, piese muzicale sau intervenții arhitecturale ci chiar și știința.
Walter Pater spunea în 1873 că “toate artele aspiră la condiția muzicii”. Arhitectura are o lungă istorie de căutare a unor modalități de exprimare adaptate funcțional și estetic, inspirându-se din muzică în ceea ce privește armonia și ritmul.
Romantica simbioză între cele două arte a fost mult discutată și exploatată. A doua jumătate a secolului al XX-lea este marcată de referințe și analogii formale între proiectul de arhitectură sau urbanism și muzică. E imposibil însă să vă povestesc despre asta fără să vă amintesc de mult discutata relație între matematică și poezie.
Este deci inevitabil să vorbim despre proporția de aur și despre șirul lui Fibonacci. Istoria tuturor artelor este marcată de constatări, analize și referiri, intenționate sau nu, la Φ, numărul de aur, primul număr irațional. La baza modelorului lui Le Corbusier, cu care autorul a căutat obținerea armoniei compozițiilor sale arhitecturale și o rațiune fireasca a dimensiunilor folosite în obiectele ce începeau sa se standardizeze, stau proporția de aur (Φ) și șirul lui Fibonacci (o secvență de numere în care fiecare număr se obține din suma precedentelor două din șir :1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55……) Triunghiul de aur (isoscel) al lui Pitagora, elipsa de aur din tradiția hindusă sau în spirala de aur care, prin șirul lui Fibonacci (raportul dintre unul din numerele șirului și cel precedent se apropie de Φ), se demonstrează păstrând proporția de 1,6180…..
*
…de-aș mai crește un centimetru…
*
“Formulă a fericirii” sau ritm fermecat, aceste proporții le regăsim peste tot în natură (de la petalele trandafirului, vârtejul de apă, cochiliile melcilor, solzii ananașilor până la propriile noastre dimensiuni).
Rapoarte, ritmuri si principii compoziționale care sunt inspirate structurate pe “proporția de aur” apar în toate domeniile artei în toată istoria.
Se întâmpla la fel în pictură și alte arte. De la picturile lui Leonardo da Vinci până la Graham Sutherland, de la fotografie până la tapiserii, design de mobilier și regie de film (1925 The Battleship Potemkin) puteți identifica “raportul de aur”. De la muzica compozitorilor Bartók, Debussy, Schubert, Bach, Satie sau Iannis Xenakis cu celebra compoziție Metastaseis structurată și inspirată din arhitectură și aceste rapoarte de aur, până la poezie.
*
Curgerile de timp și spațiu elegante, surprinzătoare și intime sunt cele care ne trezesc acum simfonii senzoriale.
Ritmuri fermecate. În ce măsură pot fi ele generate complex, dincolo de geometrie și ritm matematic ține de noi. Arhitectura nu este doar privită, așa cum nici muzica nu este doar ascultată. Închideți ochii și savurați spațiul altfel. Dacă aveți nevoie de dimensiuni, numărați-vă pașii. Veți avea un alt tip de măsură, un modul personal.
Fără miros, fără gust și atingere farmecul poate fi dat de monumentalitate dar e puțin personal și străin. E ca și cum nu ai simți felul în care te atinge un partener de dans, ca și cum nu ar conta că dansezi într-un salon sau în ploaie, ca și cum ai considera indiferent dac-ai împărțit înainte de dans Champagne, limonadă sau bere. Ca și cum nu ar conta partenerul, ci doar muzica sau locul. Fiecare din aceste detalii poate duce la alte trăiri. 1,2,3:1,2,3 *Φ + eu.
Sonetul primit la terminarea liceului de la Mihai mi-a zâmbit deseori. Mi-a scris un cunoscut citat căruia nu i-am înțeles romantismul decât foarte târziu.
“Arhitectura este muzica solidificată”- Goethe
Surse foto:
