Perspective pentru #cluj2015 la conferinţa Afaceri.ro

În cadrul Conferinţei Afaceri.ro, care a avut loc ieri la Cluj-Napoca, s-au adus în discuţie perspectivele oraşului Cluj-Napoca, câştigător al titulaturii de Capitală Europeană a Tineretului în anul 2015. Proiectul a pornit încă de la început cu optimism, iar de când oraşul a primit acest titlu, evenimentele nu încetează să apară. În cadrul conferinţei organizate la Hotel Golden Tulip Ana Dome, structurate în trei părţi, mai mulţi speakeri şi-au prezentat punctele de vedere cu privire la oportunităţile locale şi regionale datorate acestui câştig al Clujului. Dincolo de toate, concluzia zilei a fost că acest lucru nu trebuie considerat un pas spre câştigarea următoarei titulaturi pentru care Clujul candidează, şi-anume acelei de Capitală Culturală Europeană în 2021, ci un lucru benefic, sigur, care trebuie valorificat ca atare.

afaceriro1

Primul speaker al zilei a fost Ionuţ Ţaţa, preşedintele Iceberg, din Braşov, care a reuşit punctual să prezinte importanţa oraşului, dincolo de a fi comparat cu Silicon Valley, iar în acelaşi timp, a găsit răgaz să facă puţină reclamă de bun simţ Braşovului. Acesta a discutat despre dezvoltarea comunităţii prin susţinerea startup-urilor, atragerea lor pe plan local şi menţinerea lor aici. Un exemplu de aşa nu, amintit de acesta, ar fi proiectul Use Together, iniţiat la Cluj-Napoca, dar cu sediul în Bulgaria. N-a omis faptul că este mai ieftin pentru un start-up să aibă sediul în Bulgaria, însă de acolo nu poate sprijini dezvoltarea economiei locale. Cum ar veni, cui pe cui, pentru un trai bun şi, de ce nu, inovativ.

afaceriro - ionut tata - cluj2015

Vom reda câteva dintre ideile exprimate de Ionuţ Ţaţa:

* Cluj-Napoca şi Timişoara sunt oraşele care şi-au menţinut populaţia, spre deosebire de alte oraşe ale ţării care îşi pierd din populaţie, odată cu „migrarea” studenţilor către capitală sau străinătate.
* Cluj-Napoca este un oraş care creează influenţă.
* Nu avem, ca ţară, un ecosistem care să crească şi încurajeze companiile precum o face Germania.
* Are sens un ecosistem format din Cluj-Napoca şi Braşov, fiind principali poli ai Transilvaniei.
* Este dificil să copiem modelul Silicon Valley, pentru că  nu putem face start-up-uri în garaj.

În continuare, despre afaceri şi perspective, strategii de promovare a afacerilor, dar şi direcţiile strategice ale programului Youth@Cluj-Napoca 2015, au discutat Lucia Morariu, preşedinte Anat, Andreea Maru, expert comunicare ADR Nord-Vest, Shajjad Rizvi, Chairman la The Duke of Edinburgh’s Award Romania, Andras Farkas, director executiv al youth@Cluj-Napoca 2015, Cristina Cojocaru, senior Consultant la Deloitte, Florin Moroşanu, director executiv al Asociaţiei Capitală Culturală Europeană 2021.

prioritati cluj 2015

În partea a doua a evenimentului a avut loc o dezbatere pe tema „Perspective pentru Cluj-Napoca – Capitală Europeană a Tineretului 2015”, moderată de Ionuţ Ţaţa. Publicul a fost implicat în discuţiile despre cât parteneriatele pe care #cluj2015 le vor face la începutul anului viitor cu companiile şi organizaţiile nonguvernamentale, nevoia punctelor de informare pentru turişti, brandingul Clujului, de unde ne putem omite eroarea mai mult simpatică a lui Andras Farkas: „Denumirea oraşului are o isterie. Străinilor le e mai uşor să ţină minte şi să spună Cluj”.

Provocarea pentru cei din programul youth@Cluj-Napoca 2015 de a găsi 5 lucruri de spus despre Cluj este încă pe lista de aşteptare. S-a amintit de poziţia oferită de Eurostat Clujului, fiind desemnat cel mai prietenos oraş, unul în care 97% dintre clujeni se simt cel mai bine acasă, iar străinii se simt foarte bine aici, acesta fiind unul dintre argumentele pe care se va construi în cadrul proiectului. De asemenea. nu s-a omis nici avantajul Clujului de a fi un oraş în care te simţi în siguranţă.

Ziua a continuat cu trei workshop-uri susţinute de speakerii prezentaţi aici. Temele workshop-urilor au fost:

– perspective pentru mediul de afaceri: startup-uri & establishments

– perspective pentru societatea civilă

– perspective în domeniul educaţiei şi a dezvoltării resurselor umane

Gândul cu care rămâi de la o conferinţă despre Cluj poate fi şi acela că clujenii se mândresc cu oraşul lor şi, chiar şi cei care nu s-au născut aici se identifică cu Cluj-Napoca destul de repede.

Sursa foto: cluj2015