Centrul de Limbi Străine ‚Interstudia’ invită părinţii din Cluj la prima conferinţă de parenting marca Urania Cremene, pe 28 noiembrie 2013, ora 18:00, la Hotel Golden Tulip Ana Dome. Conferinţa face parte dintr-un program de educaţie parentală extins la nivel naţional şi al cărui motto este „Vreau să cresc, să te pot creşte”.
Evenimentul se adresează în egală măsura părinţilor în devenire, tinerilor părinţi, celor care au deja copii preadolescenţi sau adolescenţi şi, nu în ultimul rând, bunicilor, bonelor şi cadrelor didactice din şcoli şi grădiniţe. Prin participarea la această conferinţă, părinţii au ocazia să afle care este diferenţa între stimă de sine, imagine de sine şi mândrie egocentrică, să înţeleagă care sunt rădăcinile motivaţiei interne şi beneficiile acesteia, să descopere de ce oamenii de succes au încredere în ei înşişi şi care le sunt principiile de viaţă. Participanţii vor pleca cu un bagaj de cunoştinţe şi tehnici care le va creşte stima de sine şi le va permite să insufle aceeaşi atitudine pozitivă şi copiilor lor.
Conferinţele Uraniei Cremene se bazează pe metodologia dezvoltată de către Jody Johnston Pawel, a doua generaţie de experţi în parenting din SUA, după 40 de ani de cercetare aprofundată. Cunoscută şi sub numele Parent’s Toolshop, metodologia se bazează pe oferirea a 100 de tehnici de parenting care se susţin reciproc, pentru prevenirea şi ameliorarea comportamentelor nedorite ale copiilor. Urania Cremene deţine din 2010 licenţa exclusivă a acestei metodologii în România şi Europa de Est.
Detalii despre conferinţă: facebook.com