Că este omul care mi-a schimbat percepţia asupra vieţii am mai spus, dar ceea ce nu am spus este că personal cred în ea. Dacă ar fi să fac un pariu şi ea să fie implicată, nu aş sta pe gânduri: all in Simona!
De ce te zbaţi de 20 de ani?
Când am citit această întrebare, am început să zâmbesc, după care am luat întrebarea foarte în serios. Pentru mine, a mă zbate înseamnă că îmi pasă, că pot şi vreau să fac o diferenţă în lumea în care trăiesc. Îmi place să cred că am avut curajul să ies şi să gândesc în afara unei cutii, în care mi-ar fi fost foarte comod şi confortabil să stau şi să devin un comentator profesionist. Am ales să fac acel pas înspre necunoscut pentru că în faţa ochilor am avut întotdeauna imaginea unor feţe de copii care zâmbesc, sunt curioşi şi pregătiţi să cunoască şi ei, la rândul lor, lumea. De aceea, pentru acei ochi, pe care azi îi văd zâmbind şi plini de speranţe, m-am zbătut şi mă voi zbate, la fel de tare şi pentru generaţiile care vor urma.
O întâlnire care ţi-a schimbat viaţa?
Îmi aduc aminte când l-am întâlnit pentru prima dată pe Peter Pallan, care a devenit unul dintre mentorii mei şi un om care mi-a dat curajul să-mi întind aripile mai mari decât am crezut vreodată că pot să o fac. Venind dintr-un sistem în care am fost învăţaţi să nu îndrăznim, să nu întrebăm şi să nu spunem ce simţim, a trebuit să-l întâlnesc pe acest om vizionar, care a schimbat destinul multor şcoli din lume şi care mi-a dat voie să visez şi să îndrăznesc şi mi-a spus: Du-te şi întreabă, du-te şi cere ajutorul când nu ştii, ce ţi se poate întâmpla? Cel mai greu lucru poate să fie să primeşti un nu. De atunci, am avut curajul să întreb şi să accept răspunsul pe care îl primesc, dar să mă zbat pentru ceea ce îmi doresc să obţin.
În ce ar trebui să credem?
În primul rând, cred că ar trebui să credem în Dumnezeu şi în noi. Sunt firele invizibile care ne leagă de cei din jurul nostru, sunt seva care ne hrăneşte să putem să fim noi în mulţimea de oameni şi să facem o diferenţă acolo unde existăm. Cel mai greu lucru este să înveţi să crezi în tine cu adevărat.
Ce sfat i-ai da unui copil din şcoala ta în ceea ce priveşte viitorul? România sau lumea largă?
România face parte din lumea largă. Eu cred că elevii noştri de astăzi vor alege locul în care vor trăi şi în care vor face o diferenţă în jurul lor, din dragoste pentru România. Sunt convinsă că vor avea întotdeauna o privire şi un gând pentru ţara lor, chiar dacă nu locuiesc în România.
Unde vezi Transylvania College peste 20 de ani?
În 20 de ani, mi-aş dori ca Transylvania College să fie a little Harvard, un loc unde educaţia poate face o diferenţă ăîn viaţa fiecărui absolvent. În 20 de ani, Transylvania College, îmi doresc să fie un loc în care absolvenţii să se întoarcă cu mândrie, cu dragoste şi încredere şi să-şi împărtăşească succesele cu elevii care vor fi pe băncile şcolii atunci.
Administraţia românescă. Ajutor sau nepăsare pentru o formă adevarată de educaţie?
Educaţia românească, după revoluţie, a trecut prin numeroase transformări, căutându-şi drumul. Învăţământul particular, un învăţământ fără istoric a întâmpinat şi întâmpină încă, cele mai mari rezistenţe de a fi acceptat şi văzut la propria lui valoare. Cred că administraţia locală trebuie să se maturizeze şi să accepte că învăţământul, indiferent de modul în care este organizat, trebuie să-şi ofere suportul, atât financiar, cât şi profesional.
Spune-ne ceva de bine, ştiu că ne iubeşti!
Revista Bulevard mi-a deschis poarta spre o pasiune pe care am închis-o de mulţi ani în străfundul sufletului meu, dragostea de a scrie. Vreau să vă mulţumesc pentru încredere, încurajare şi oportunitatea de a fi mai aproape de oameni pe care nu i-am văzut şi nu i-am cunoscut niciodată. Revista Bulevard este pentru mine o punte între oameni, între suflete, creând legături şi prietenii văzute şi nevăzute. Vă mulţumesc că existaţi!
