Majestatea Sa Regele Mihai împlinește astăzi venerabila vârsta de 92 de ani. La mulți ani!
Cu ocazia aniversării acestei frumoase vârste și cu ocazia zilei Sfinților Mihail și Gavriil, Casa Majestății Sale oferă un amplu șir de evenimente, care vor avea loc între 24 octombrie și 16 noiembrie la București, Iași, Cluj și Craiova. Astfel, în 8 noiembrie Regele Mihai I deschide porțile Platului Elisabeta tuturor celor care doresc să îi ureze „la mulţi ani”.
„Români din toată ţara şi din Basarabia sunt asteptaţi cu plăcere la Palatul Elisabeta. La ora 11, Majestatea Sa va iesi în balconul palatului, pentru a saluta participanţii. Cu ocazia evenimentului va avea loc, timp de trei sferturi de oră, un concert în grădina palatului. Intrarea este liberă, fără invitaţii”, precizează comunicatul emis de Biroul de Presă al Majestăţii Sale.
Cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale, Fundaţia Principesa Margareta a României organizează al cincilea concert anual de binefacere, astăzi la Ateneul Român. Fondurile vor fi folosite pentru derularea proiectelor destinate tinerilor cu talent artistic.
Întregul programul al sărbătorii “Regele Mihai 92″ îl găsiți aici.
Sursă știre și foto: princeradublog.ro