Attila Varga este pasionat de frumos, de povești frumoase cu oameni deosebiți sau locuri minunate, pasiune ce l-a recomandat pentru a face parte din echipa Bulevard. După cum spune el… scrisul este natural, ideile curg și doar limita de caractere îl poate opri. Cine este Attila și cum își alege el cuvintele, descoperiți mai jos.
Când și cum ai pășit prima dată pe Bulevard?
Dacă dau „filmul” înapoi şi privesc în oglinda propriei mele conştiinţe, nu pot să nu recunosc faptul că am păşit pe Bulevard cu mult înainte de a începe să scriu… De-a lungul timpului v-am citit cu mult interes şi, din foarte multe puncte de vedere, m-am regăsit în lumea voastră, voind să mă apropii mai mult. Sau, mai sincer spus, o bună parte din sufletul meu s-a simţit mereu acasă printre voi şi editorialele voastre. Şi atunci am căutat o cale de a ajunge mai repede la „uşă” în speranţa că cineva o să deschidă zâmbind… Am avut noroc… Scriam chiar despre tine într-un anumit volum la care, de asemenea, ţin foarte mult şi care va apare pe piaţă în curând. Am avut emoţii mari când ţi-am trimis respectivul material pentru a-l citi şi pentru a-mi da acordul tău să îl public. Ştiam că eşti foarte bună în ceea ce faci, în consecinţă nu existau decât două variante: ori făcusem o treabă minunată, ori concepusem un dezastru… Asta se întâmpla prin decembrie 2012, în pragul sărbătorilor de iarnă. Mi-ai trimis pe email ca răspuns mai mult decât un zâmbet. Am înţeles din rândurile tale că reuşisem să scriu despre tine de aşa manieră cum n-a mai făcut-o altcineva înainte. Ţin minte că, după tradiţia catolică din Banat, tocmai atunci era „Ziua Inimilor Deschise”. Dacă în această zi primeşti de la cineva măcar şi un zâmbet poţi crede că, în faţa ta, tocmai s-a deschis un drum nou. În consecinţă am luat-o de bună şi am păşit pe Bulevard ca şi cum aş fi fost demult unul de-al „Casei”.
De relativ puțin timp, ai primit „cadou” propria ta rubrică, Goldies. Asta te obligă cumva mai mult?
Pentru mine personal, rubrica „Goldies” e mai mult decât un super-cadou, deci a fost o onoare să-l accept! Îl percep şi acum ca fiind ceva foarte aparte care ţi se dă în anumite momente din Viaţă. Iar atunci când îl primeşti trebuie să realizezi, cu ochii inimii, că semnificaţia sa este una foarte aparte. E ca şi cum cineva îţi repetă zilnic, în mod indirect, faptul că te place mult, te respectă şi te vrea mereu aproape. Iar când simţi aşa ceva nu ai decât un singur lucru de făcut: te înclini cu reverenţă şi cauţi zilnic să fii mai bun decât eşti. Mai ales în ochii celor care îţi oferă cadouri minunate. Până şi aurul, înainte să fie lingou, trebuie prelucrat mult… Nu ştiu cine a găsit denumirea acestei rubrici, dar m-a cucerit definitiv. Mi-a plăcut întotdeauna Alchimia şi aurul implicit… însă nu cel de la Roşia Montană! Nu cel care se poate fura sau se poate da cadou pe redevenţe de nimic. Mă gândesc la aurul care e ascuns în fiecare dintre noi, acela pe care înainte să-l găseşti, ai nevoie să ştii să fii tu însuţi alchimist de suflete. Sau, dacă îţi face plăcere, este acea „nebunie” constructivă care te face unic în ochii tuturor şi îţi dă putere să te aventurezi acolo unde prea puţini s-ar încumeta să meargă cu gândul. Iar după ce ai găsit „preţiosul material” faci din el, cu măiestrie, Artă… Când ţi se dă şansa asta, e prea puţin spus că ea te obligă la multe… Mai degrabă este invitaţia la echilibru şi la a nu uita să fii tu însuţi. Fără aşa ceva nimic nu are farmec, iar valoare cu atât mai puţin…
De unde-ți iei subiectele? Cum le alegi? Întreb asta pentru că ale tale sunt cu totul și cu totul speciale.
Este o întrebare frumoasă care îmi place mult. Şi, de fiecare dată când o aud, parcă mă uit în oglindă şi văd acelaşi adevăr: nu cred că îmi aleg subiectele, ci, mai degrabă, ele mă aleg pe mine. Sau ca să mărturisesc sincer, atunci când decid să scriu pe o anumită temă, de fapt, regăsesc acolo propria mea persoană, propriul meu suflet. Ştii cum funcţionează asta? Pur şi simplu există momente în Viaţă când mergem în diferite locuri, găsim diverse obiecte sau întâlnim persoane aparte care, inevitabil, ne plac foarte mult. Şi ne îndrăgostim de toate atât tare, încât părţi importante din sufletul nostru rămân cu ele. Chiar dacă noi plecăm şi nu le mai vedem o bună bucată de vreme, ceea ce am lăsat frumos din noi înşine se va păstra acolo pentru încă mult timp. Dar vine o zi când ni se face dor de acele locuri, de acele obiecte, de acele persoane, fapt pentru care ne trimitem gândul înspre acea direcţie. Şi constatăm cu bucurie că, „la răscrucea drumului”, ne întâlnim exact cu ceea ce trebuie… cu cine trebuie… care vine în întâmpinarea noastră cel mai adesea cu braţele deschise. Brusc simţi nevoia să pui pe hârtie bucuria revederii, căci cuvintele vin şi ele de la sine. Restul e magie…
Ce face Attila Varga în restul timpului? Unde-ți petreci cele 8 (sau mai multe?) ore de muncă?
Fiind angajat la Institutul de Istorie din Cluj al Academiei Române, petrec o bună parte din timp făcând cercetare şi scriind cărţi. De la mine, la fel ca şi de la ceilalţi colegi ai mei, se cere mereu performanţă. Dar n-o să vă plictisesc acum, spunând la ce proiecte lucrez. Mai degrabă v-aş mărturisi cu ce mă aleg din toate. Rămân, adesea, cu pasiunea de a face ceea ce îmi place şi ceea ce este frumos până la urmă. În plus am şansa extraordinară să diversific munca mea, să călătoresc prin domenii noi de cercetare unde sper mereu să pot construi punţi trainice de legătură. Îmi place la nebunie acest aspect. E greu să zideşti punţi trainice între oameni şi idei ca să nu mai spun că puţini din cei care încep aşa ceva reuşesc să aibă succes cu adevărat…
Dar în timpul liber?
Am grijă mereu de timpul meu liber! Il consider o mare binecuvântare. Şi tocmai de aceea caut să mă bucur de el, pierzându-mă în lume. Simt întotdeauna nevoia să cunosc oameni şi locuri, dar mai ales să descopăr ceea ce este frumos în jurul meu, iar pe cât posibil să şi devin una cu el. Cel mai mult însă îmi place să stau între oameni. Mulţi dintre ei sunt pentru mine o frumoasă confirmare a unui crez pe care îl iubesc mult: „You’ll never ride alone!”
De ce ai ales să scrii pentru Bulevard? Spune că îți place de noi…
Cu ceva timp în urmă am fost curios să aflu răspunsul la o importantă întrebare de Viaţă. Atunci când îţi place de cineva, cum anume să o spui, dar de aşa manieră, încât să fii crezut, iar spusele tale să nu pară ceva rostit aşa, doar de complezenţă… Mi s-a spus ceva de gen: ”Priveşte persoana în ochi, spune hotărât ceea ce simţi, dar nu înainte de a-ţi rupe o bucată din suflet pentru ca ea să fie un minunat cadou.” A fost o perioadă când, dintr-un anumit punct de vedere, mi-am pierdut speranţa că, alegând să fii sincer, să scoţi din tine tot ce e mai frumos şi mai atractiv nu rişti să ieşi în pierdere. Nu rişti să fii dezamăgit. Adesea, presa de la noi inundă în tematica „Sexy-Balamuc” sau în alte nimicuri care aproape îţi taie orice elan să mai faci ceva, să mai dai ceva din tine. Venind la voi, de fapt m-am cam refugiat la voi… ca şi alţii care sunt deja acolo sau, din contră, îşi caută curaj să se apropie şi să bată… Acum că aniversaţi 1 an de existenţă, Vă doresc din inimă clipe de satisfacţie în care să le deschideţi uşa la mulţi… cei mai buni dintre toţi! Aceia care o să Vă spună zilnic că Vă plac mult, deci or să rămână mereu alături de voi, la bine şi la greu. Sper să Vă bucuraţi de ei cât mai mult timp posibil!
