I se spune… „Mocăniţa” şi circulă zburdalnic pe linia ferată care leagă Timişoara de Reşiţa. Bunicul care, în ’44, luptase eroic pe frontul din Rusia mergea cu ochii închişi pe această rută fără să se rătăcească. Între timp, chiar dacă linia în sine s-a privatizat „în modul cel mai sănătos şi mai confortabil pentru călători”, ea a rămas, de fapt, cam tot aceiaşi. Fără îmbunătăţiri majore. Cui ar folosi?! Bunicului care ar ajunge şi azi mai rapid la destinaţie doar ghidat de propriile-i simţuri? Până şi „Mocăniţa apuseană”, naturalizată în Banat, „rar” o auzi, exprimând proteste. N-ai zice că un asemenea tren, care îşi trăise fecioria pe meleaguri franţuzeşti în anii ’60 – ’70, s-a armonizat „deplin” cu linia bănăţeană de epocă.
Mie mi se tot repetă că, în mod constant, dau dovadă de masochism turistic atunci când, refuzând să conduc maşină proprie, mă alătur „zburdalnicei” care avansează „cu viteza luminii”. Şi asta doar de dragul de a fi între oameni şi de a cunoaşte mereu feţe noi. Un timp, mi se părea că ele sunt acre şi plictisitoare, fără speranţa că îmi vor lăsa, cândva, în suflet vreo amprentă notabilă. Şi asta până într-o zi când „zburdalnica” ne-a copt-o la toţi! Deraiase grav de pe linie! De parcă era prima oară… Şi tocmai atunci când ritmurile muzicii, care îmi delectau căştile, sunau atât de minunat, geamantane numeroase şi plase pline cu tot felul… dovedeau, încă o dată, că teoria lui Newton despre atracţia gravitaţională funcţiona pe bune.
Şi chiar când meditam la aceea că eram norocoşi, întrucât pietrişul ne-a oprit la timp, astfel că nu am mai ajuns la podul din apropiere de pe care, dacă ne-am fi prăbuşit, ne-am fi teleportat sigur în corul de îngeri din Paradis, un glas răguşit ne-a amuţit pe toţi: „Afară, repede! Explodează!” La atletism am fost mai mereu bun… Doar că atunci ratasem startul. În dorinţa de sprint curajos, peste bagaje şi plase, fără să vreau, îmbrăţişasem generos o Doamnă respectabilă. Şi ea pe mine. Chiar era minunat! Şi asta până când un cetăţean, care respira agitat lângă mine, m-a scos din „reverie”. El îşi îmbrăţişa doar plasa! După miros, era brânză! Burduf! În asemenea momente cheie poate, oare, brânza să îţi sporească starea de siguranţă şi confort? Ah, da sigur că poate… Eventual după furtună la un picnic! Aveam aşa ceva întrucât, zburând din tren, câmpul, în imensitatea lui, ne zâmbea cu ospitalitate. Doar că, începând şi ploaia, am decis cu toţii că ne ajutăm reciproc. Prin urmare, ne-am luat bagajele care, într-un final, au ieşit şi ele din tren, astfel că am înaintat încet pe linie până la gara din faţa noastră.
Trenul nu explodase totuşi, dar noi păream evadaţii de pe Lista lui Schindler. În timp ce mergeam pe ploaie, târându-ne sacoşele, ne-am apropiat unii de alţii. Conta că am scăpat ca prin miracol, însă era aparte că vorbeam ca şi cum ne ştiam demult. Pentru prima dată, după mult timp, oamenii din „Mocăniţă” nu mi se mai păreau acri şi plictisitori. Şi asta nu neapărat pentru că necazul şi primejdia îi apropie pe oameni. În realitate, atunci când ştii să îţi trăieşti clipele ca şi cum ar fi ultimele… îţi dai seama cât de minunată e de fapt viaţa în sine şi cât de preţioasă este fiecare secundă, la fel ca şi toţi cei de lângă tine!
Sub acest imbold am făcut abstracţie de atitudinea şefului de gară unde, atunci, am sosit uzi şi încărcaţi de bagaje. Individul era indignat pentru că unii călători mai aveau „nesimţirea” să-i protesteze şi să-i urle în urechi. M-am uitat însă la omul cu brânza… Încă o ţinea aproape de el! Atât de strâns! Degeaba, brânza e brânză! Mare brânză! Te face relaxat şi cu zâmbetul pe buze, indiferent de context… Experienţa în sine i se păruse tipului foarte cooool, convins fiind că una e, întradevăr, „zburdalnica” noastră! Oh, Sancta Simplicitas! – ar zâmbi încă o dată Jan Hus aproape de rug. Eu am făcut-o convins fiind de aceea că: Tu, Românie, eşti sigur ciudată! Poate chiar o pacoste pentru răbdarea multora cu bun simţ. Dar şi aşa, tu eşti… atât de minunată! Ferice de cei care, cu ochii inimii, mai au răbdare pentru a descoperi asta… Pentru că merită! Întodeauna merită!
Surse foto: orasulsuceava.ro, forum.transira.ro
