S-a dus încă o vară şi pe nesimţite am ajuns în mijlocul programului obişnuit, de parcă nu ne-am îndepărtat nicio secundă de la el. Ba mai mult, s-a reluat şi şcoala şi odată cu ea aglomeraţia, încât zici că ăştia mici au permis de conducere, nu alta. Înţeleg că trebuie transportaţi între casă şi unitatea de învăţământ, asta întâmplându-se la prima oră şi undeva după-amiază, dar de ce s-a ticsit oraşul şi la 10 spe exemplu? Şi încă nici nu au apărut studenţii…abia atunci se va dezlănţui iadul traficului.
Deşi am mai vorbit despre cozile de la instituţiile publice, subiectul e mereu ofertant, aşa că revin cu o scurtă istorisire de la CAS Cluj. Că nu găseşti niciun loc de parcare pe o rază generoasă, nici nu are rost să mai fie menţionat. Da, e parkingul din Mihai Viteazu, însă de moment ce achiţi un abonament lunar frumuşel pentru a putea să-ţi lepezi maşina în zona centrală, zău de-ţi mai vine să plăteşti suplimentar pentru acelaşi lucru.
De pe drum încerci să te înarmezi cu răbdare, pentru că e limpede că oricum vei ieşi şifonat. Primul bobârnac îl primeşti de la uşă, acolo unde e afişat orarul: miercuri 8.00 – 18.30, pauză arhivare 11.00 – 11.30. Era ora 11.05…perfect! În sala de aşteptare stăteau deja vreo şase persoane, probabil cei cărora li s-a închis uşa în nas. Decât să mai treci şi în altă zi prin tot disconfortul, mai bine iei un loc pe o bancă rece şi aştepţi zgribulit jumătate de oră.
(sursa: www.b365.ro)
În acestă pauză e timp suficient ca încăperea să se umple până la refuz şi tensiunea să crească. Fiecare încercă să ţină minte câte persoane are în faţă, deoarece afişajul cu numărul de ordine nu funcţionează şi oricum nimeni nu are bilet. Probabil s-a renunţat la sistem întrucât era prea eficient sau pentru că nu îţi dădeai seama cum ai putea procura hârtiuţa cu pricina. Deşi anunţul de pe uşă te îndeamnă să ai un astfel de număr, nu îţi indică şi de unde să-l iei. În sală nu există niciun aparat şi reiese că ar fi trebuit obţinut dintr-o altă aripă a clădirii, accesată prin curte…
Fix lângă acest anunţ mai zace unul, la fel de lacunar, care sună cam aşa: vă rugăm să aveţi asupra dvs. toate actele necesare (punct). Care?…era
întrebarea ce se auzea cel mai des. Aşa că fiecare emitea păreri, în timp ce tu te gândeai cam ce ţi-ar putea solicita. Pe lângă adeverinţa ce trebuia vizată, mi-am zis că poate po
ate le trebuie şi o copie de buletin. Şi cum nu doream sub nicio formă ca ăsta să fie motivul ratării grozavei validări, am pornit în căutarea unui xerox, rugând pe cineva să-mi ţină rândul. Bineînţeles că nu au o asemenea facilitate în clădire, ci îţi indică prin intermediul altui anunţ, plasat pe o altă uşă, să mergi până la barul alăturat, unde ar fi un xerox…mda.
După ce toţi cei prezenţi ne-am pus ceasurile de acord şi am stabilit că e 11.30, dacă nu cumva trecut, s-a ridicat o nouă întrebare: stăm cuminţi până ne cheamă cineva şi astfel riscăm să mai fim umiliţi măcar vreo cinci minute în plus sau primul din şir îndrăzneşte să intre, caz în care s-ar putea isteriza angajatul, presat la rându-i de propriile frustrări?
S-a mers pe varianta doi şi roţile s-au pus în mişcare oarecum. Cetăţeanul care urma să intre se lipea de uşă precum câinele ce se cere la pipi, sperând că astfel va termina totul mai iute şi-şi va mai salva câteva minute din tinereţe. Vai şi amar!
(sursa: www.wallchan.com )
