O mamă, bunică și soție care a performat ca chef, femeie de afaceri, prezentator TV și nu în ultimul rând scriitor de romane, ultima pasiune a faimoasei Prue Leith.
Ce ar trebui să știm despre Prue Leith?
În afara faptului că îmi ador familia, îmi doresc să fiu o scriitoare bună. Ani la rând am făcut jurnalism și am scris cărți de bucate. Cred că nu este o diferență mare între ceea ce scriu acum și ceea ce obișnuiam să scriu. Totul ține de gestionarea potrivită a cuvintelor. Cel mai important pentru mine acum, este să fiu o scriitoare bună.
Cât de importantă este mâncarea într-o familie?
Majoritatea oamenilor trăiesc cu impresia că mâncarea ne ajută doar la a supraviețui. Dacă nu îți înveți copii să gătească și cât de importantă este mâncarea sănătoasă, ei vor pierde nu doar posibilitatea de a fi sănătoși, ci și posibilitatea unei distracții. Nu am întâlnit niciodată un copil căruia să nu îi facă plăcere să ajute în bucătărie. E foarte ușor să convingi un copil mic să mănânce tot ceea ce le oferi, în copilărie din curiozitate aceștia gustă orice (până și ceea ce găsesc pe jos).
Care este felul dvs. preferat de mâncare?
De azi înainte, supa de găină pe care am gustat-o la Remetea. Toată mâncarea pe care am gustat-o de când am venit în România mi-a plăcut extrem de mult. Îmi place mâncarea de modă veche, gătită încet, care se topește în gură.
Nu am înteles însă unde sunt ascunse porcinele în România. Am văzut că meniurile restaurantelor abundă în oferte de porc, însă nu i-am văzut la tară pe unde m-am plimbat. Am văzut oi, gâște, rațe, însă porci nu.
Care sunt aromele dvs. preferate?
În afară de supa, salata de varză și porcul pe care le-am mâncat în România? Scorțișoara.
Cât de importante sunt mesele servite în familie?
Oamenii au convingerea că mâncarea se reduce doar la nutriție. Pentru mine însă, mâncarea înseamnă plăcere și o familie unită. Fiecare sărbătoare de familie are tradițiile sale culinare, tortul de nuntă sau mâncarea tipică pentru sărbători. Atunci când mă aflu în călătorie, mâncarea de acasă este lucrul care îmi lipsește cel mai mult. Cred că cel puțin odată pe săptămână familia ar trebui să servească masa împreună. Familiile care mănâncă împreună, rămân împreună.
Prânzul sau cina pentru o masă romantică?
Mărturisesc că micul dejun în pat este o plăcere vinovată de-a mea, dar cred că prânzul poate fi cel mai romatic, deoarece ai întreaga după-masă disponibilă pentru siesta. Un picnic la prânz în pădurile pe care le-am vizitat în Transilvania, cu lumina soarelui furișându-se printre crengile dese ale copacilor cred că ar fi paradisul pe pământ.
Mâncare perfectă pentru picnicul romantic în pădure?
Stridiile se spune că sunt printre cele mai bune afrodiziace, deși am început să le mănânc abia de câțiva ani. La minunatul picnic mi-aș dori așadar câteva duzine de stridii.
Care sunt cele mai importante calități pe care o femeie ar trebui să le aibă în 2013?
Încrederea în sine este foarte importantă, atâta vreme cât este ancorată în realitate. Cel mai important lucru este să realizeze că nu poți avea totul în viață: carieră, familie, bucătăreasă și soție perfectă. Fără nicio îndoială, soțul și copii îți încetinesc evoluția profesională, însă merită. E nerealist să îți imaginezi că poți evolua ca mamă la fel de repede ca o femeie fără familie. Și e normal să fie așa. Familia este pe primul loc.
Cea mai mare realizare a mea a fost atunci când fiul meu, care avea 12 ani, a citit în ziar că am câștigat titlul de Femeia de afaceri a anului. Atunci, s-a uitat la mine și mi-a spus că nu poate fi adevărat, pentru că ești întotdeauna aici, cu noi.
Ce anume te inspiră să scrii?
Cred că scrisul este o boală. Am scris dintotdeauna. E ridicol pe de o parte. Nu sunt nevoită să scriu, nu am nevoie să scriu, dar mă simt rău atunci când nu o fac.
Surse foto: longevitymag.co.za; guardian.co.uk

