În scena vibrantă a muzicii românești, Teodora Moroșanu se afirmă drept o forță cu adevărat magnetică, captivând suflete ca solistă și energie creativă din spatele trupei Rockabella. Cu o voce inconfundabilă și versuri pline de emoție, Teodora a reușit să își creeze un loc special în inimile fanilor.
Cine este Teodora Moroșanu?
Cei mai mulți mă cunosc ca muzician, compozitor și vocalist în trupa Rockabella, însă vreau să o prezint și pe Teodora Moroșanu din spatele scenei. Am 37 de ani și, mai presus de toate, sunt mama mândră a unui băiat energic de 11 ani și jumătate, care mă inspiră constant să trăiesc fiecare zi cu energie și curaj. Întreaga mea viață a gravitat în jurul creativității, motiv pentru care sunt implicată în diverse inițiative culturale. Una dintre inițiativele care îmi este deosebit de dragă este [M]others, un proiect de dans contemporan care explorează relația complexă dintre mama-artist și societate. În timpul liber, mă puteți găsi cufundată în orice activități artistice la care v-ați putea gândi – desen, pictură, sculptură – ori practicând yoga. Și, ca să nu uit, mă mândresc cu faptul că prepar un gin tonic excelent! 🙂
Copilărie și începuturi muzicale, cum și când a început totul?
Muzica a făcut parte din viața mea de când mă știu. În casa părinților mei se asculta muzică tot timpul, pe vinil, pe casetă sau la radio și de mică știam pe de rost piese de Pink Floyd, Led Zeppelin sau Deep Purple. Asta datorită tatălui meu care a cântat cu cenaclul Flacăra dar și mamei mele care, deși n-a avut niciodată aspirații muzicale, cânta cu o voce minunată.
Port vie în minte chitara tatălui meu, pe care îmi era interzis să o ating. Obișnuiam să mă furișez în dormitorul alor mei, să iau acea chitară cu grijă, ca pe o comoară și să-i zdrăngăn corzile, convinsă că nu mă aude nimeni. Mă auzea, evident, toată lumea. Acele momente, la care mă gândesc adesea și azi, au pus bazele relației mele cu muzica.
Câțiva ani mai târziu, mi-am găsit vocea (la propriu) în corul școlii, unde am avut prima experiență de spectacol. Corul a devenit imediat „my happy place” și nu lipseam de la nicio repetiție, însă, când a sosit momentul să aleg un liceu, am urmat cealaltă mare pasiune a mea, desenul, aplicând la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, pe care l-am absolvit la secția Sculptură.
Dar, vedeți voi, muzica are mereu un mod de a te chema înapoi, indiferent cât de departe te-ai aventura. Așa că, în 2004, fiind încă la liceu, am format trupa Evo, una dintre puținele formații de rock-alternativ din România cu o vocalistă în frunte.
Încă de pe atunci eram hotărâtă să îmi creez propriul drum, o nișă în cadrul altei nișe, iar acest spirit de a face lucrurile altfel a devenit amprenta întregii mele activități.
Evo a activat până în 2009, când, simțind nevoia unei schimbări de ritm, am decis să pun pauză muzicii și artei în general și să mă îndrept spre zona corporate. Dar, încă odată, chemarea muzicii s-a dovedit a fi prea puternică pentru a fi ignorată pentru mult timp. În 2014 s-a născut Rockabella, moment ce a marcat începutul unui nou capitol – unul în care m-am întors la rădăcinile mele cu o pasiune și o determinare nou descoperite.
Cum ai defini Rockabella în trei cuvinte?
Cele trei cuvinte ar fi: vulnerabilitate, curaj, sensibilitate.
Dar în mai multe?:)
Rockabella este un melanj de intensitate și grație. În show-urile noastre live explorăm echilibrul între energie și lirism și contrastele experienței image. Eu văd Rockabella ca pe furtuna perfectă, forță și frumusețe într-o călătorie muzicală captivantă care persistă mult timp după ultima notă cântată.
Trei proiecte Rockabella care îți sunt aproape de suflet?
„Scut și Armă” este o incursiune în esența puterii feminine. Acest proiect s-a născut din nevoia mea de recunoaștere și afirmare, care a fost urmată de o realizare profundă: dragostea și compasiunea adevărate nu pot fi accesate apelând la forțe exterioare – ele trebuie să înflorească din interior.
„One of Us” face parte din proiectul Asociației ANAIS menit să contribuie la combaterea violenței domestice. Această melodie este inspirată de povestea de povestea sfâșietoare, dar triumfătoare, de supraviețuire a Mioarei, care m-a impresionat profund. M-am regăsit printre rândurile ei, privind către un moment al vieții mele în care mă simțeam neputincioasă și fără apărare. Scrierea acestui cântec mi-a cerut mult mai mult decât să mă inspir dintr-o poveste, a fost un proces intens de retrăire a propriilor mele lupte. Mă înclin înaintea Mioarei pentru vulnerabilitatea și curajul ei incredibil. Povestea ei este, în final, o mărturie a spiritului de supraviețuire și a puterii de a merge mai departe.
Pentru videoclipul piesei „[In]vulnerabili”, am transformat studioul nostru într-un spațiu de joacă al creativității. Am invitat un grup de apropiați ai trupei – muzicieni, artiști, comunicatori și creatori – pentru a asculta în premieră noul nostru single. Inspirați de muzică, fiecare dintre invitați a ales o formă de artă pentru a-și exprima gândurile și emoțiile. A fost un mediu incredibil în care creativitatea a curs liber și fiecare și-a putut canaliza inspirația în moduri unice și expresive.
Înainte de a trece mai departe, sunt încântată să împărtășesc cu voi un nou proiect care se află în lucru: musicalul „Iată-ne Aici”. Acest spectacol, bazat pe muzica Rockabella și adus la viață de dragii mei prieteni de la Touchstone Creative, va avea premiera pe 15 septembrie, pe scena terasei Teatrului Național din București.
Despre provocări și realizări, în ultimii 10 ani. Vorbești mult despre „vulnerabilitate”, deci ce ne spui despre provocări versus realizări, luând în calcul acest aspect?
M-am confruntat dintotdeauna cu alegerea de a crea artă pentru mine vs. pentru ceilalți. În copilărie, arta mi-a fost refugiu și călăuză – ea a dat glas și formă emoțiilor și experiențelor pe care cuvintele nu le puteau exprima. Dar pe măsură ce am crescut și am realizat că arta îmi poate aduce recunoașterea și admirația celorlalți, relația mea cu creativitatea s-a complicat. Am confundat recunoașterea cu dragostea, declanșând un rollercoaster de conflicte interioare.
Cele mai dificile momente din călătoria mea artistică au fost atunci când am pus povara succesului și a câștigurilor financiare, pe umerii metaforici ai vocației mele. În acele clipe, arta mi-a întors spatele și m-a lăsat fără inspirație. Provocarea mea supremă este să accept că această călătorie artistică este doar a mea și pentru mine, că trebuie să-mi găsesc curajul de a o împărtăși în fără a aștepta nimic în schimb. Renunțarea la aceste așteptări este atât cel mai mare obstacol, cât și cea mai prețioasă aspirație a mea – un parcurs spre serenitate și autenticitate în arta mea.
Realizările cele mai importante pentru mine au fost clipele în care arta a creat conexiuni autentice. Un astfel de moment de neuitat a avut loc la un mic festival din București, unde am ascultat o tânără de 17 ani cântând melodia mea „Corp Străin” în fața unui public captivat. Toți cei din jur erau complet fascinați de vocea și prezența ei iar eu pluteam de bucurie. Am văzut atunci cum o creație de-a mea devenise sursă de curaj și putere pentru altcineva, atingând astfel profunzimi pe care nu le-aș fi putut imagina.
Alături de Rockabella, am avut multe inițiative axate pe cultivarea conexiunii prin artă, de la proiecte de artă colaborativă la proiecte de activism social. Dar cred că cea mai mare realizare a noastră stă în capacitatea de a aprinde acea scânteie creativă în sufletele oamenilor și de a-i încuraja să se exprime prin artă.
Prin munca cu Rockabella, ai demonstrat că muzica poate fi un instrument puternic de exprimare și conexiune umană, continuând să inspire și să emoționeze prin fiecare piesă lansată și că muzica poate fi numitor comun pentru multe alte domenii.
Ai lansat, astfel, un Atelier de Emotii. Care e povestea lui?
Atelierul de Emoții este rezultatul anilor mei de scenă și a relației mele cel puțin complicate cu tracul.
Am avut dintotdeauna trac, motiv pentru care, timp de mulți ani, scena a reprezentat pentru mine un „rău necesar”. Orice urmă de liniște și pace aș fi găsit compunând cântecele mele, era spulberată de perspectiva de a urca pe scenă pentru a le cânta în fața publicului. Astfel, Teodora de la repetiții și Teodora de pe scenă păreau a fi două persoane complet diferite. Mai târziu, dorința de a înțelege mai bine această luptă interioară m-a determinat să studiez fenomenul tracului și să descopăr metode eficiente de gestionare a acestuia. După ce mi-am însușit cunoștințele și tehnicile potrivite pentru mine, experiența mea pe scenă s-a transformat dramatic – am trecut de la anxietate profundă la bucuria autentică de a putea împărtăși muzica mea cu alți oameni.
„Atelierul de Emoții” îmbină aceste cunoștințe și tehnici în mod succint, sub forma unui atelier interactiv dedicat atât tinerilor performeri, cât și oricui se confruntă cu tracul în viața de zi cu zi, acasă, la școală, la locul de muncă sau… pe scenă.
Ce urmează pentru Teodora?
Sunt foarte entuziasmată pentru viitor. În primul rând, lucrez la pregătirile pentru spectacolul musical „Iată-ne Aici!”, un vis care acum puțin timp mi se părea imposibil de realizat, până să îl văd prinzând contur sub ochii mei. Apoi, sunt nerăbdătoare să împărtășesc Atelierul de Emoții cu toți cei care au nevoie de unelte eficiente pentru a-și gestiona tracul. Prin acest spațiu doresc să le ofer oamenilor oportunitatea de a-și transforma temerile într-o forță de neoprit, astfel încât să se bucure de fiecare experiență într-un mod cu totul nou și transformator. Și, nu în ultimul rând, sunt mândră să anunț faptul că anul acesta am înființat asociația non-profit „Artivist”. Scopul acestei asociații este activismul prin intermediul artei, iar astfel voi avea posibilitatea să duc mai departe misiunea Rockabella de a dezvolta proiecte artistice cu impact social, drept instrumente de conexiune și schimbare în bine.
