It’ s complicated! Aşa scria până ieri pe peretele Dianei, cel de acasă şi cel de pe Facebook:)
Despre dragoste şi alţi demoni nu ştie nimeni mai bine decât Diana, credeţi-mă pe cuvânt când spun asta. Doar că, ocupată fiind şi cu gândurile în altă parte, luna aceasta i-am propus să spun eu o poveste despre ea. Şi cum am găsit şi momentul potrivit… iat-o!
Diana e Diana, nu am cum să o descriu. Aşa că vă spun cam ce in vine in minte, cand ma gandesc la ea: e deşteaptă şi total imprevizibilă, are 30 şi un pic de ani şi e bunică, e mereu cu zâmbetul atârnat de urechi, e haioasă şi foarte frumoasă…doar e moldoveancă. A trăiat în 30 de ani cât alţii în 300. Nu o cunosc de mult dar deja mi-e foarte dragă, pentru că e unul din oamenii buni la suflet pe care i-am găsit de-a lungul vieţii. În plus, cu Diana nu ai nici o şansă să te plictiseşti.
Episoade din viaţa ei le-aţi aflat deja în Poveştile Dianei, azi vă povestesc despre o zi specială din viaţa ei şi acum şi a mea. O zi cu multe zambete, emoţii şi lacrimi. O zi în care astrele s-au aliniat, pentru că aşa se întâmplă când eşti om bun.
Povestea zilei a început acum mai bine de o săptămână, când Diana a trimis un email prin care anunţa “solemn” că se mărită, dar că ne roagă să pastrăm secretul. Am luat-o în glumă, dar a urmat al doilea mail în care ni se explica că pleacă a doua zi în Moldova şi se întoarce fix cu o zi înainte de nuntă…restul e istorie.
Şi am început pregătirile “online” pentru nunta care avea să fie una surpriză. Nunta urma să fie cadoul ei la împlinirea a 10 ani de când îşi împărţea viaţa cu Zoly. Şi urma să fie cu tot tacâmul: rochie, restaurant, preot, naşi, flori şi prieteni apropiaţi.
Ca orice prietene care se respectă, ne-am luat în serios menirea de organizatoare de nunţi… O să mint dacă vă zic că am făcut de toate, că nu e aşa. Dar Genoveva, Adela şi Laura au făcut treabă bună.
În 6 iunie, la ora 19, totul era pregătit, conform planului.
[easyrotator]erc_87_1370797105[/easyrotator]
Apoi, a sosit şi „surprinsul”:
[easyrotator]erc_49_1370796811[/easyrotator]
Momentul mult-aşteptat. Diana i-a cerut „mâna”. Lui Zoly, cel cu care îşi împarte viaţa de 10 ani.
[easyrotator]erc_64_1370796427[/easyrotator]
Cei dragi, alături de Diana şi Zoly:
[easyrotator]erc_88_1370795492[/easyrotator]
Aşa arată pentru mine o zi perfectă. Cu emoţii, oameni frumoşi, multă dragoste.
….Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi….
