Dacă în ultima vreme Clujul mi se părea uşor agitat şi obositor, de curând mi-a fost dat să-mi amintesc ce înseamnă un muşuroi în adevăratul sens al cuvântului. Vom merge puţin în alt oraş, vă las să vă daţi seama singuri care …
Pe parcursul vizitelor prestate în anii trecuţi, admit că am considerat oraşul ca fiind pretty cool: suprafaţă mare, cu multe de făcut şi de văzut, în special evenimente. De când Clujul a explodat de-a dreptul, nu se mai simte un mare minus în vreun domeniu. Avem concerte, festivaluri, expoziţii, târguri, conferinţe, evenimente sportive, posibilitatea de a desfăşura o multitudine de hobby-uri and so on. De aceea, din “magia” oraşului cu pricina nu a mai rămas mare lucru, ba chiar aş zice că e hidos, măcar din următoarele motive:
De când ajungi în gară, te izbeşte una din feţele metropolei, cea mai tuciurie. Taximetrişti agasanţi, cerşetori insistenţi şi negustorie de magherniţă. Totul pare insalubru, aşa că fără să atingi vreun obiect, părăseşti repede perimetrul sperând că vei găsi ceva mai bun la ieşire.
Dar ce să vezi, străzile dimprejur sunt doar o prelungire a gării, acelaşi jeg, aceeaşi cetăţeni bronzaţi şi certăreţi. Cu cât te apropii mai mult de centru, pare mai ok, doar pare. Mizeria persistă, fiind în fapt o caracteristică a oraşului, iar oamenii mai faini sunt cu siguranţă „cu viză de flotant”. O fi accentul, o fi modul de exprimare sau de abordare, indiferent de motiv, cetăţenii de bază ai oraşului par mereu sictiriţi şi cu chef de harţă. Pentru un ardelean domol, atmosfera e de-a dreptul agresivă.
Despre trafic ar fi multe de spus, dar voi menţiona doar ambuteiajele infinite, timpul preţios pierdut la volan, multitudinea de semafoare fără de care ar fi probabil şi mai dezastru, nerespectarea regulilor de circulaţie şi celebrul claxon în secunda în care se face verde. Ca şi pieton e o adevărată aventură, nici pe culoarea potrivită nu poţi traversa în siguranţă întrucât jeepanele au propriul semafor intern, care pare că le arată undă verde în permanenţă.
Pe la 7-8 PM oraşul e animat cât de bine. Cam atunci se termină programul de muncă şi lumea fie năvăleşte spre gurile de metrou, şoriceii middle class, fie ia calea restaurantelor. Tot felul de „case” şi „hanuri” pline ochi, draguţe de altfel, amenajate în imobile vechi, cu arhitectură deosebită. O fi ăsta oraşul unde se dă ora exactă, dar totodată se abuzează de resursa umană, se oferă iluzii şi se înrobesc suflete. Probabil că în calitate de angajat veniturile sunt generoase, iar în calitate de administrator al propriei afaceri sunt mult mai umflate, însă care e rostul avuţiei dacă tot timpul liber pe care îl mai ai e de la 8 PM până pici în cap, adică vreo 3-4 ore? Sigur, îţi permiţi o cină fancy, un weekend plin de cumpărături, o vacanţă de iarnă în Austria, la schi şi una de vară în Turcia, la all inclusive, dar oare despre asta e vorba? Situaţia e oarecum similară şi dincolo de graniţă, dar faptul că ceva e generalizat, nu e şi automat ok. Less is more…
Centrul Vechi a fost adus la viaţă şi s-a împânzit de baruri, cu terasele din dotare. Spaţiul de trecere dintre scaune e foarte îngust raportat la tranzitul din zonă şi colac peste pupăză mai intră pe acolo şi preţioşii cu moto. Un mix de stiluri de la localuri classy, la bistro-uri, steak houses, cafenele, cofetării, pub-uri, berării şi bineînţeles cluburi pline de piţi, cu muzica dată extra tare în mijloc de stradă. Printre localuri se perindă şi violonişti ce scârţâie în capul cetăţeanului, vânzători de trandafiri ce te îmbie să cumperi împingându-ţi în piept câteva fire până te trezeşti cu un spin intercostal, ţigănuşi la bustul gol în zilele călduroase, iar mai la margine, homeless-i care dorm înghesuiţi pe bănci sau pe lângă clădiri. O suprapunere de filme complet diferite, care în final nu pot duce decât la un impresionant kitsch.
Cu siguranţă mai sunt şi alte aspecte ce rămân pentru o scriere ulterioară, dar totuşi voi mai menţiona diversitatea de reclame mari şi foarte mari, luminoase sau imprimate, plasate pe clădirile înalte din zona centrală. Spre exemplu, pe faţada unui bloc turn, pe întreaga suprafaţǎ alocată ultimelor etaje, atârnă un mesh publicitar ce o reprezintă pe Beyoncé în chiloţi. Oare cum e să fii locuitorul care deschide geamul întru aerisire fix în zona hot a artistei?
Sursă foto: bucuresti.tourneo.ro
