Teo Milea: „Nu am blocaje, curge robinetul cu muzică, e spartă ţeava”

Teo Milea e omul pe care nu ţi-e jenă să-l abordezi pentru a vorbi cu el despre muzica lui… sau orice altceva. Face glume în timpul spectacolelor, spune deschis poveştile pieselor şi apoi te ia cu el prin călătorie. Cântă la pian de vreo 20 de ani, iar de aproape doi şi-a lansat proiectul solo, apoi albumul „Pe clape albe… şi negre” şi acum lucrează la următorul disc. Cum suntem la Festivalul JazzTM şi el va cânta astăzi, de la ora 20:00, n-am putut să nu stăm de vorbă cu el, să vi-l prezentăm şi vouă. Tot astăzi se relansează şi website-ul lui: teomilea.ro.

IMG_1530

Cine este omul şi artistul Teo Milea? Cum te-ai agăţat de clape?

Nu sunt un tip simandicos. Îmi place când aud despre mine că sunt un om din popor, nu-s mai presus decât restul oamenilor care se dăruiesc pentru a face lucrurile pentru care sunt meniţi. Sunt Teo care merge cu bicicleta, care la 32 de ani nu are permis de conducere. Cât despre clape, s-au agăţat ele de mine. Tatăl meu e sculptor, iar eu când eram mic desenam foarte fain cu mâna stângă, aşa că s-au hotărât să mă înscrie la sculptură, asta a fost decizia. Dar nu puteam să mă înscriu decât din gimnaziu şi a trebuit să aleg între pian şi vioară. N-am vrut vioară, pentru că aveam o vecină în curte pe care am auzit-o până mi s-au făcut carii în gură, aşa că am ales pianul. Avea bunica un pian şi am zis că patru ani trec repede, eram copil. Aşa m-am apucat de pian şi nu m-am mai lăsat de atunci.

Spui că pentru a-ţi înţelege muzica, nu e nevoie de studii de specialitate şi că are un efect instant. Mie îmi place să cred că jazz-ul te poartă unde vrea el, nu unde vrei tu. Pe unde ne duce muzica ta?

Te duce în poveştile mele. În fiecare recital vorbesc cu publicul şi sunt similare poveştile noastre, fiecare am trecut prin iubiri, decepţii, ne-am julit genunchii când eram mici. Suntem aşa diferiţi, dar şi foarte apropiaţi şi similari, de parcă suntem toţi fraţi de la Adam şi Eva.

Am citit că tu vorbeşti de la egal la egal publicului. Nu sunt foarte mulţi artişti care fac asta. Cum vezi tu publicul românesc şi cum crezi că se poate educa, pe termen lung?

Fiind activ 24 de ani în zona muzicii clasice, când am început proiectul solo am zis că încep totul pe dos. La concerte, cu 30 de minute înainte, stau de vorbă cu oamenii, intru în sală pe unde intră şi publicul. Nu sunt cu nimic mai diferit decât ei, aşa că nu pot să mă manifest altfel. Le sunt dator că-şi cheltuie din timp pentru a se pregăti să vină să asculte un recital, sunt dator pe scenă. Nu mă caracterizează atitudinea de superstar, aş fi total împotriva a ceea ce fac, un produs fals.

La fiecare concert rămân şocat pentru că sunt foarte mulţi tineri. Am avut un concert în martie la Filarmonica din Timişoară, unde media de vârstă era de 30 de ani. Cred că am reuşit să sparg un pic mitul că “ăla de pe scenă nu e lângă tine şi nu poţi să vorbeşti cu el”. Eu stau de vorbă cu oamenii şi mă bucur şi când mă opresc pe stradă. Îi consider prieteni, nu fani. Chiar şi la filarmonică mai zic şi glume. Mă simt altfel în jurul oamenilor, tot ce scriu vine de la interacţiunea cu oamenii, nu mă izolez.

Cât despre educarea publicului, în momentul de faţă, cu generaţia internetului, publicul vine pregătit la spectacole.

teo milea
Foto: teomilea.ro

Proiectul tău solo are aproape doi ani. Au intervenit ceva schimbări notabile pe parcurs? Cum stau lucrurile după doi ani de carieră solo?

Lansarea a avut loc în 26 iulie 2012, iar în 26 iulie 2013 m-am însurat. Acum sunt mult mai relaxat. Schimbări apar, mai ales când eşti invitat să cânţi pe scene pe care nici nu îndrăzneai să le cauţi pe Google. De exemplu, am fost invitat la Gala Operei de Balet din Dortmund, unde m-a invitat Monica Fotescu-Uta (n.red. prim-balerină şi coreograf al Teatrului Dortmund) care a coregrafiat un spectacol pe piesa “Agonie şi Extaz”, de pe albumul “Pe clape albe…. şi negre”. Chiar înainte de spectacol am aflat, de la director, că sunt primul pianist care cântă pe scena Operei. Ajungi acolo, faci faţă presiunii, ăsta e testul suprem. Nu a fost un moment lejer.

(o filmare făcută cu telefonul, pentru curioşi)

Povesteşte-mi despre următorul tău disc, cum merg pregătirile?

Pregătirile merg foarte bine, planul e ca în octombrie 2015 să aibă loc lansarea. Albumul primeşte o faţă nouă ca imagine şi ca abordare artistică. Astăzi voi cânta două piese de pe viitorul album, “Străzi în creion” şi “Journey”, care e proaspăt scrisă. În toamnă voi scoate o carte de partituri pentru albumul “Pe clape albe…. şi negre”, vor apărea toate pe site-ul relansat astăzi: teomilea.ro.

Ce şi cine te inspiră?

Voi, oamenii. Viaţa de zi cu zi. Nu fac deplasări costisitoare să-mi găsesc zenul şi muza. Plimbările cu bicicleta. Merg prin oraş şi foarte des mă refugiez într-un colţ, mă uit în jur, dau rec la telefon, apoi merg acasă şi încep să compun. Nu am blocaje, curge robinetul cu muzică, e spartă ţeava.

Am văzut că eşti foarte active în mediul online, ai cont de twitter, tumblr, facebook… Te promovezi singur, ai timp?

Soţia mea se ocupă de toată partea de booking, telefoane, contracte. În relaţia cu prietenii din online eu ţin contactul cu ei.

Care sunt artiştii tăi preferaţi din programul JazzTM de anul acesta?

Dacă aş spune un singur nume, i-aş neglija pe ceilalţi. E un line-up care îmi vine la modul maxim, sunt convins că fiecare experienţă mă va influenţa. E ceva să vezi artişti de Grammy lângă tine, să vorbeşti cu ei.

De ce e nevoie, din când în când, de jazz?

Pentru că în jazz tot timpul apare ceva nou, te scoate puţin din ritmul natural. La primul recital pe care l-am avut în Bucureşti, o prietenă mi-a facilitat o întâlnire cu câţiva bloggeri şi am câştigat un pariu pe o bere, cu un blogger, căruia i-am spus că o să le scad bătăile inimii/ minut de la 110 la 80 cu muzica mea. Când am început muzica, am vrut să fac ceva să te scoată din ritmul tău, să ieşi din starea ta, să uiţi de griji şi să intri într-o poveste.