Dacă The Practice ar fi restaurant, ar avea stele Michelin. Monica Jitariuc e acum „in charge” alături de Oana Bulexa și încearcă împreună să se asigure că această permanentă căutare a excelenței nu ia pauză. Monica a avut amabilitatea de a răspunde câtorva întrebări pentru Revista Bulevard. Noi avem bucuria de a publica răspunsurile.
La ultima noastră întâlnire (care a fost și prima dar despre care cred că nu va fi ultima) mi-ai povestit și ai povestit atât de multe lucruri, încât am rămas cu convingerea că toți prietenii mei care erau de față te cunosc aproape la fel de bine ca mine. Comunici cât vrei, cum vrei și ai o viteză neobișnuită pentru o ardeleancă din Sighișoara. Cum faci? Ce te mână?
În primul rând, mulţumesc că mi-ai adus aminte de ultima noastră întâlnire. A fost la o cină pe care ai pregătit-o impecabil. Mi-aduc aminte că ai adus la masă şi oameni buni. Am petrecut o seară tare frumoasă vara trecută la Cluj.
Revenind la întrebarea ta, dintotdeauna am fost foarte energică, foarte rapidă şi foarte pusă pe treabă, pe găsit soluţii. Dau importanţă mare etapelor de analiză şi diagnoză ale unei situaţii. Ştiu că sunt etape esenţiale pentru luarea de decizii bune sau rostirea de vorbe potrivite. Trec repede, dar temeinic peste analize. Înţeleg destul de bine şi de rapid contexte, oameni, situaţii. Mă bazez mult de tot pe bun simţ, pe empatie şi de ce nu, pe inteligenţa emoţională şi nu numai. De obicei, îmi iese ce trebuie: analize corecte, care duc la decizii bune. Ce mă mână? Faptul că reuşesc să găsesc încontinuu surse de energie în tot ceea ce mă înconjoară şi în mine însămi.
Ai ajuns să conduci o agenție de PR care, dacă ar fi restaurant, ar avea stele Michelin, The Practice (îți place cum am adus discuția spre mâncare?). Povestește-mi despre drumul pe care l-ai parcurs până aici. Ce visa fetița (fie, domnișoara) Monica în internat, în copilărie? Ce s-a ales de visele ei? E mai bine decât în vis?
Ce frumos sună: The Practice, agenţie de PR cu stele Michelin. Gabriela Lungu, fondatoarea agenţiei se va bucura sa audă această apreciere (e pasionată de gătit şi are şi un blog de travel-gourmet). Drumul până aici nu se măsoară în kilometri, ci in ani buni de comunicare, 12 mai precis. 12 ani de muncă în comunicare, relaţii publice, marketing, advertising.
Când eram mică vroiam să fiu ambasador. Mai precis, vroiam să fiu ambasadorul României la Paris. Apoi, am făcut Comunicare şi Relaţii Publice la SNSPA şi în anul întâi m-a ales cariera de relaţii publice pe mine. A fost o chestiune de noroc (combinată cu muncă multă şi lucrări foarte bune la seminarul de imagologie) că un profesor mi-a propus un stagiu la Ministerul Apărării Naţionale unde, la Direcţia de Relaţii Publice am început să văd despre ce e vorba pe bune cu relaţiile publice. Apoi, a urmat o serie luuungă de ore muncite, de nopţi nedormite, dedicate carierei în locuri diverse: şi la agenţie, şi la client.
Întodeauna am visat să am o meserie unde să vorbesc cu mulţi oameni, să fie foarte dinamică şi plină de neprevăzut. Am acest tip de meserie. Este cam ca în vis, doar că în vis era un pic mai simplu. În viaţa reală, e ceva mai complicat. În primul rând, pentru că e viaţa reală şi responsabilitatea vine la pachet cu fiecare acţiune. Este mai bine în realitate, dar mult mai greu şi în acelaşi timp, mai frumos pentru că este real.
Care sunt provocările zilei pentru tine?
Cea mai mare provocare a zilei pentru mine este să o termin tot zâmbind, aşa cum, din fericire, o şi încep, în general. Încerc să trec prin zi şi prin provocările ei cu luciditate, cu echilibru, cu zâmbete. Şi, o altă mare provocare e să caut şi să găsesc în fiecare zi ore ascunse, ore în plus ca să pot să fac multele lucruri pe care îmi place să le fac.
Mai apuci să gătești?
Gătesc uneori seara. Pregătesc cina pentru fetiţa mea. Dar, în fiecare duminică aproape, facem amândouă prăjituri… avem un fel de minitirual de făcut prăjituri duminica. Ştiu să fac o groază de prăjituri foarte bune: lămâiţa, negrese, pandişpan, albă-ca-zăpada, tartă de mere, bezele, ciocolată de casă bună de tot…
Mănânci junk food?
Uneori, foarte rar, da. Există cineva care nu îi cedează niciodată?
Există junk PR?
Există, evident şi junk PR, aşa cum există şi o parte consistentă de „quality PR”. Ca în orice domeniu însă, „consumatorii” sunt cei care aleg, iar PR-ul de calitate este uşor de ales că are argumente mai bune şi viziune mai strategică şi mai pe termen lung. Şi, e şi mai sănătos!
Cum te vede fiica ta?
Flaria îmi spune adesea că sunt că o zână. Zânele sunt bune, în general, nu? Din punct de vedere superficial, mă vede mai mereu în rochie şi pe tocuri şi a decis să nu mai poarte pantaloni. Vrea doar rochii şi fuste.
Ce înseamnă „a trăi frumos”?
A trăi frumos înseamnă în primul rând a trăi. Înseamnă a face lucruri care îmi plac. Înseamnă a da energie celor din jur. Înseamnă a-i bucura pe cei dragi mie. Adică, a trăi!
Întrebarea care nu ți-a fost adresată niciodată și la care abia aștepți să răspunzi este…?
Întrebarea acesta pe care tocmai mi-ai adresat-o nu mi-a mai fost adresată niciodată. Dar, sunt multe la care abia aş aştepta să răspund. Însă, cred că am o viaţă înainte să găsesc cele mai bune răspunsuri.
