Cine sunt antreprenoarelere din România care te vor inspira la „They Have Succeeded”, Londra, mai 2017

O nouă ediție a evenimentului ”They Have Succeeded” va avea loc în luna mai, la Londra. Noi povești de succes vor inspira audiența, iar antreprenorii din diferite țări vor avea ocazie să schimbe experiențe și idei sau chiar să lege noi parteneriate în domeniile în care activează.

Am vrut să aflăm care sunt surprizele cu care vă așteaptă organizatorii la Londra, dar și care este drumul pe care trebuie să-l parcurgi pentru a obține rezultate remarcabile în antreprenoriat. Așa am ajuns la trei dintre speakerii care vor fi prezenți la They Have Suceeded London 2017: Magda Bei, Otilia Brăiloiu și Daniela Marișcu.

Magda Bei

Magda Bei este CEO al Graphtec Design Constanța, firmă pe care o deține de mai bine de 19 ani. Pornind pe drumul antreprenoriatului cu o sumă mică de bani, dar cu multă determinare si încredere în forțele proprii, Magda a reușit să pună pe picioare una dintre cele mai importante firme din țara noastră, care produce mobilier comercial customizat în orice formă și culoare , standuri expoziționale, semnalistică luminoasă și multe alte materiale de producție publicitară. Se poate lăuda cu un portofoliu generos de clienți precum Philip Morris, British American Tobbaco, Coca Cola și multe alte companii de renume. Ea a reușit să construiască o echipă mare de 120 de specialiști, fără de care, recunoaște că nu ar putea fi unde este acum. De astfel, motto-ul ei este „afacerile se fac cu și din iubire de oameni”. În ultimii ani, Magda s-a concentrat mai mult pe educarea calităților sale de lider pe care le deține, prin înscrierea în clubul John Maxwell, unde a învățat multe despre leadership, vânzări, marketing, coaching și multe altele. În plus, începând de anul acesta, Magda Bei este unul dintre ambasadorii Elite Business Women, inspirând alte femei să urmeze calea antreprenoriatului.

 

 

otilia bratiloiu

Otilia Brăiloiu se descrie ca „o femeie naturală și sinceră, sensibilă și curajoasă, care iubește foarte mult oamenii”. Antreprenor de succes, designer prezent pe piețele din țări precum Italia, Anglia, Norvegia, China sau Dubai, Otilia spune s-a născut pentru a face rochii de mireasă. Ceea ce a purtat-o pe ea pe drumul spre succes a fost, cu siguranță, pasiunea, dar și răbdarea, bucuria și emoția pe care le simte atunci când se află în fața unei viitoare mirese.

daniela Mariscu

Daniela Marișcu – General Manager al Aquatica Experience spune despre ea că îi place să delimiteze partea personală, „omul”, de cea profesională. Când trebuie să vorbească despre femei în mediul antreprenorial, Daniela consideră că femeile au un spirit întreprinzător înnăscut, deși s-a dovedit de-a lungul timpului, că acestea au ales să intre în această cursă mai mult constrânse decât încurajate. Când vine vorba despre drumul ei spre succes în antreprenoriat, Daniela Marișcu consideră că cel mai important aspect a fost încrederea în ea însăși, dar și faptul că la momentul potrivit a găsit un mentor care să o inspire și de la care să învețe .

Acestea sunt doar trei dintre antreprenoarele care îți pot povesti cum au ajuns la materializarea visului lor. Dacă vrei să afli mai multe idei de business sau ești în căutare de persoane care să te inspire, trece-ți în agendă conferința Elite Business Women – They Have Succeeded, care va avea loc la Londra, pe 13 mai 2017!